Gândurile Florentinei Magiun, femeia care nu voia să poarte mască

By Wednesday, October 28, 2020 3 10

Florentina Magiun este un personaj fictiv inventat acum câțiva ani. Orice asemănare cu persoane reale este mai mult sau mai puțin întâmplătoare :). 

****

Când a deschis ochii, Florentina l-a văzut, ca în fiecare dimineață, pe Mirel, câinele gras, care o fixa. A dat cele trei pilote la o parte, pe rând, s-a dat jos din pat călcând pe găina de cauciuc bălită de Mirel și a plecat bombănind spre baie. Erau deja două săptămâni de când congela noaptea în casă, așa că a spus câteva cuvinte de laudă la adresa RADET și a continuat ritualul matinal.

Ca în fiecare dimineață din ultimele zile, înainte să iasă la plimbarea cu Mirel, s-a uitat lung la măștile care atârnau pe clanță și a deschis ușa, mergând mai departe. 

***

La ora la care Florentina ieșea cu câinele la plimbare, nu era nimeni pe stradă, așa că strategia ei de a sta cu ochii în patru după poliție era mult mai simplă decât de obicei. Ieri îi spusese unei prietene ‘bă, dacă aș fi super bogată, aș merge relaxată și aș lua amenzi continuu, dar cum nu sunt sigură că mai am un job mâine, o să fiu totuși atentă’.

Prietena i-a spus că nu mai au ce discuta și să o sune când îi vine mintea la cap.

Pe bulevardul pustiu, Mirel mirosea copaci și păsări moarte căzute pe asfalt, iar gândurile Florentinei se duceau în același loc în care ajungeau invariabil de când începuse al doilea val de restricții.

‘De ce se închid terasele la ora 23:00? Trebuie să meargă virusul să se uite la seriale?’

‘De ce poți să iei amendă dacă nu porți mască la 7 dimineața, când nu e nimeni pe stradă? Zboară virusul?’

‘Oare ce mai face femeia de astă vară de pe plajă, care făcea topless în timp ce purta mască?’

‘Cei care fac crize de isterie când îi văd pe alții că nu poartă mască oare își dau seama că perpetuează frica generalizată care va duce la o criză economică pentru care vom plăti ani buni de acum înainte, iar mulți vom rămâne fără joburi, dar cu depresie clinică? ’

‘Oare iar am uitat să mă programez la epilat?’

***

Reveria i-a fost întreruptă de doi bărbați care s-au materializat în spatele ei.

– Bună dimineața, domișoară. Sunt agentul Kostel Kostescu de la Poliție, știți că vă aflați în afara legii?

– Ăăăăă, îmi cer scuze.

– Ce faceți fără mască pe spațiul public?

– Uitați, Mirel, doar am ieșit cu el la toaletă…

În capătul celălalt al lesei, Mirel fusese lovit atât de o inspirație salvatoare, cât și de pizza de aseară și se dedica treburilor lumești, parcă pentru a-și ajuta stăpâna.

– Faceți mișto de noi?

– AH, NU!!! UITAȚI DE FAPT FĂCEAM SPORT, replică Florentina, amintindu-și ca prin minune că masca nu e obligatorie în timp ce faci sport în aer liber. 

Își ia avânt demonstrativ, începe să alerge și se împiedică de lesa lui Mirel.

Cade.

Polițiștii încep să râdă. 

 – Uitați, domnișoară, știți cum e, nici noi suntem de acord, dar așa e situația acum, dacă nu purtați mască, o să moară oameni… Vă dați seama că puteți să omorâți oameni?

– Dar nu e nimeni în jur, suntem doar noi trei pe toată strada. N-am pe cine să omor.

– Vă lăsăm acum cu un avertisment, dar data viitoare vă dăm amendă.

Florentina se ridică de pe asfalt și în timp ce căuta punga pentru a strânge cadoul lăsat de Mirel pe trotuar, se gândește să se lanseze într-o explicație psihanalitică referitoare la mască, dar spre norocul tuturor, cei doi polițiști pleacă.

Ajunge acasă și deschide internetul. Pe Facebook, o colegă de muncă postase un status. ‘Știe cineva unde pot face reclamație unei casiere de la Mega Image care avea masca doar pe gură și nu pe nas?!? NU ESTE POSIBIL AȘA CEVA.’

Internetul era plin de astfel de opinii în ultimele săptămâni, iar Florentina se întreba dacă e singura persoană de vârsta ei (urma să împlinească 30 de ani) care își amintește poveștile din comunism ale părinților, în care cei care ieșeau din regulile impuse de autorități erau turnați ‘miliției’. Probabil că da. Probabil că era singura care știa. Probabil că părinții prietenilor ei nu au discutat lucrurile astea cu copiii lor și, astfel, cei de vârsta ei nu puteau vedea paralela. 

Florentina începea să se simtă din ce în ce mai singură.

Situația ei emoțională începuse să se agraveze din ziua în care Dan Bittman, un om a cărui muzică nu o mai ascultase din liceu, făcuse niște observații foarte pertinente în social media. Cântărețul spunea că simte că îi sunt îngrădite drepturile, că dacă această isterie în masă continuă vom avea cu toții probleme grave și pe loc se simțise ușurată că ‘uite mă, în sfârșit un artist mainstream spune ce e în sufletele noastre, poate mai e o speranță.’

În schimb, tot internetul i-a sărit lui Bittman în cap și l-a numit:

a) criminal

b) cântăreț de doi bani.

Florentina se întreba ce e în inimile oamenilor care au sărit la gâtul lui. Oare ei nu au griji financiare? Oare nu-și dau seama că autoritățile sunt incompetente? Oare le PLACE ce se întâmplă?

Iar atunci și-a dat seama de ceva ce refuzase să vadă până atunci… Poate că multora dintre cunoscuți le plăcea situația și poate mulți românii sunt masochiști. PLUS sadici, pentru că dacă ei nu se simt bine și nu respiră, nici casiera de la Mega nu are voie să respire în tura ei obositoare de 12 ore.

S-a gândit la cunoștințele ei, gagici care din martie lucrau acasă, cu soțul și copilul și, deși le simțea depresia și disperarea în voce de fiecare dată când vorbeau la telefon, ele susțineau că ‘e frumos, petrecem timp de calitate în familie, gătim, ne uităm la seriale…’

Florentina se gândea că, în realitate, femeile alea se gândeau cel puțin o dată pe zi să se arunce de la balcon direct în cap.

Dar țineau cu dinții atât de mult de o angoasă încât era mai important pentru ele să nu vadă realitatea decât să accepte că au greșit și că au înghițit căcat din martie încoace. Și că probabil o să își piardă locul de muncă. Și sănătatea psihică.

Se gândea la copiii de 4 ani pe care îi vedea cu mască în fața blocului, dându-se pe bicicletă sub ochii atenți ai părinților care urlau ‘ia javra aia de lângă copilul meu!’ când Mirel se ducea să le ronțăie claxoanele de la bicicletă.

***

Spre norocul ei, Florentina avea și alți prieteni, nu mulți, care ieșeau în continuare, se distrau, organizau petreceri acasă, dansau, și cu care putea aborda și alte teme de discuție.

• Bă, știi cartea aia Ferma Animalelor? Nu ți se pare că același lucru se întâmplă cu alegerile de acum? Că vin unii și îți promit că o să fie mai bine pentru noi, dar de fapt sunt niște tirani deghizați în progresiști?

• Ba da, frate. Știi că e unul care candidează care a zis că manelele ar trebui interzise??!?

• Păi ăsta e rasism! Și cenzură!!! strigă un prieten de lângă boxe.

• Nu știu ce o să ne facem, că lumea îi vede ca pe niște salvatori.

• Și mai e și retorica asta de război, cu linia întâi, blabla.

• Și cu măștile astea, nu e așa ca și cum ți-ai pune o șosetă pe față? Că sunt permise și măștile textile. Nu trece virusul prin șosetă?

• Da frate, – au format două tabere – alea care CRED în mască și alea care NU CRED, de parcă masca este acest Isus în variantă bleu cu elastic.

Asta e problema cu politica, că întotdeauna așteptăm să vină cineva, Tătucul Salvator, cum a învățat Florentina despre arhetipuri în facultate, al cărui singur scop este să ne facă pe noi bine, iar noi să nu facem nimic.

• Știi ce e nasol? continuă Florentina. Că ăștia, guvernul, whatever, n-au încredere că pe mine, dacă mă întâlnesc cu 20 de oameni în weekend, nu mă duce capul să nu mă duc săptămâna viitoare să îmi ling bunica pe față.

• Tu îți lingi bunica pe față?

• ERA O METAFORĂ, ai înțeles ce voiam să zic! gesticulă ea, scăpând paharul de gin pe jos.

***

Grupul de prieteni a fost și sursa unor probleme personale în viața Florentinei. Din martie, de la începutul lockdown-ului, numărul bărbaților însurați care îi scriau crescuse exponențial. Nici unul nu spunea direct ‘fată, trebuie ACUM NEAPĂRAT URGENT să vin la tine să mă simt bărbat că nu mai suport să stau în casă 24/24 cu nevastă-mea care se plânge încontinuu și nu se spală pe cap, simt că pierd controlul și toată viața mea miroase a piure’, doar menționau ‘îmi e foarte dor de tine’.

Când realizau că Florentina continuă să aibă o viață socială și să bea cu prietenii în ciuda coronavirusului, se panicau instantaneu.

• Nu mai vin la tine, că dau Covid la copil !!!

• DAR NU AM COVID!!! UITE AM ȘI TEST NEGATIV ÎȚI DAU PDF PE MAIL SĂ VEZI, încerca să îl convingă în timp ce își trăgea chiloții pe ea.

Iar bărbatul pleca, nedorind să ducă virusul soției, precum se întâmplase înainte cu o formă exotică de candidoză de la Florentina.

• Ce să fac dacă îmi place viața? se gândea ea ulterior pe balcon, aproape în fiecare seară, aprinzându-și o țigară în timp ce se uita în zare la bărbatul care fugea mâncând pământul înapoi la nevastă.

10
3 Comments
  • Gabriela
    October 28, 2020

    Esti mortala,divina,meschera rauuu!!!

  • Alexandra
    October 28, 2020

    So funny

  • Gianina
    November 23, 2020

    genial textul si da sunt f de acord cu gandurile si simtirile expuse!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *