Lights Out – colecția nouă și viața pe balcon

‘Să înceapă piesa
Să cânte prințesa
Și să știe lumea toată
Că prințesa e unicată.’
-  Prințesa de Aur

Nici nu știu ce să scriu.

Am început textul ăsta de trei ori, l-am șters de fiecare dată și în final am acceptat că, de câteva luni, orice mi-aș propune să scriu, revin la același lucru.

Așa că o să o zic cum iese.

Am început să lucrez la colecția Lights Out la finalul anului trecut, apoi am luat brusc o pauză, după care a venit Situația peste noi. În decursul Situației, am devenit mai intimă cu balconul decât credeam că o s-o fac vreodată. Viața mea fizică s-a mutat pe balcon, împreună cu viața interioară, cu Lola, cărțile, serialele, alcoolul, țigările, iar atunci când s-a putut, această viață a început să conțină din nou prieteni care se săturaseră de stat pe balconul propriu.

De-a lungul Situației, am scris o cantitate impresionantă de chestii, majoritatea proaste, dar și câteva bune, respectiv mesajele pentru farfuriile din colecția nouă. 

În acest timp, reacțiile cunoscuților la Situație au fost dintre cele mai diverse și fascinant de observat dpdv psihanalitic (mă refer la chestiile interioare, nu la ce se postează pe internet cu ‘muie guvernul’ și ‘este important să medităm și să facem yoga’).

O parte dintre oameni și-au printat frenetic declarații ca să se ducă să facă sex (document cunoscut și drept ‘MĂ DUC SĂ ÎI DUC MÂNCARE LU BUNICA’), o parte ca să bea cu BFF pe balcon, iar o parte au mâncat toată ciocolata din magazine. Ceea ce mi se pare foarte frumos. Că ăsta e răspunsul nostru în fața unei chestii care, simplificând pentru scopuri ilustrative,  ne amenință cu moartea – un instinct disperat după viață și tot ce e mișto în ea. 

Persoane care nu mai văzuseră chiloții altcuiva de câteva luni s-au decis brusc în martie EU ACUM TREBUIE SĂ FAC SEX, DACĂ NU FAC ACUM O SĂ MOR, POATE TREBUIE SĂ REPOPULĂM PLANETA?!?!

Iar oameni care nu apăsaseră butonul de la cuptor în viața lor au rupt-o pe prăjiturele.

A fost superb.

❤️

Revenind.

În acest context, m-am uitat în stânga și în dreapta și apoi am scris. O parte dintre mesaje au rămas de anul trecut, de când începusem să lucrez la Lights Out, dar majoritatea s-au întâmplat în primăvara asta. (Pentru cine e nou pe aici,  pentru o colecție nouă se bea mult, se scriu 40j de mesaje, apoi se face o selecție finală, care se filtrează prin prietenele din dotare.)

Ulterior, mesajele au ajuns pentru ilustrare la Marina Moldovan de la Skin Deep, împreună cu eternul brief ‘Piersicuța mea, nu știu ce vreau, dar aș vrea să arate așa, gen ca Monica Belluci’, iar Marina a înțeles tot, pentru că în mod misterios înțelege de fiecare dată și de aia o iubesc. Fiecare colecție pe care am făcut-o împreună a fost atât o reflexie a locului creativ în care se afla Marina în perioada respectivă, cât și a locului unde se afla mintea mea în anul respectiv.

De aia, modelele din Lights Out sunt undeva la intersecția dintre ’sexy’  și ‘haos în porumb’.

Sper să vă placă. S-a băut foarte mult pentru ele și a fost foarte greu să le avem, dar sunt FINALLY aici pe chicineta.com și sunt mai frumoase decât speram că o să fie.

Probabil că iar n-o să mai scriu o perioadă, dar sper că sunteți ok în limita posibilităților și că o să ne vedem cu bine peste câteva luni.

Have the fun 🙂

PS: mulțumesc modelei mele A. <3

PS2: da, o să fim și offline din nou, adică o să reluăm shop-ul fizic într-o formă sau alta, dar prin august 🙂 revenim cu vești ❤️

9

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *