Niște chestii irelevante la 4 ani de Chicineta

By Thursday, October 17, 2019 0 , , 38

Aceasta ar fi trebuit să fie o postare aniversară de ‘la mulți ani cu mesaje dubioase la Chicineta’ și despre ce am învățat în patru ani, dar  în continuare, despre antreprenoriat nu știu mare lucru. Și probabil că nici despre mine. Aceasta ar fi trebuit să fie o postare despre succesul în afaceri, dar cum sunt un manager cam prost, din păcate vom trece direct la altele.

***

Aseară, în țarcul de câini de lângă birou, frecam duda cu Lolo. Îi spun ‘țarc’ în mod generos, fiindcă are o suprafață cât patru locuri de parcare. Un domn pe care îl mai văzusem de câteva ori, cu doi câini – unul pe care îl bate din când în când și unul gri –  se apropie de poartă. Cel pe care îl bate de obicei este și – șocant! – agresiv cu alți câini. Eu mă sprijineam de poartă, iar el s-a apropiat și mi-a zis:

  • Haideți domnișoară ieșiți, că trebuie doar să îți facă nevoile, doar sunt câini, nu, ce mai stați?
  • (eu) – Abia am ajuns și nu plecăm încă.

Domnul C1 se mai fâțâie cu câinii (îi vom spune C1 de la ‘cretinul nr 1′), iar după două minute apare un bichon în spatele său, în lesă, cu stăpânul. Câinele agresiv al domnului C1 sare la bătaie, iar domnul începe să îi care picioare și să urle la câine ‘ți-am zis să nu muști pe nimeni’. 

Pleacă bichonul, domnul C1 vine din nou în poarta țarcului să îmi spună să ies.

  • Nu mă duc nicăieri.
  • Bine, atunci intru eu.

Și începe să MĂ ÎMPINGĂ cu tot cu poartă, (poarta fiind ceva care ajunge până la jumătate din înălțimea mea) eu strig AJUTOR, apare o fată derutată de după o clădire, căreia îi zic ‘te rog nu pleca de aici’.

Domnul nu reușește să intre, fiindcă renunță brusc  când strig ajutor și îl anunț că chem poliția.

Face doi pași în spate, bombănind ‘domnișoară cred că aveți o problemă psihică’ și se proțăpește lângă țarc așteptând să plec.

*

Morala acestei povești care nu are o legătură aparentă cu antreprenoriatul este, mai exact, frica de a nu lua decizia bună. Există un citat foarte feminist care spune – aproximativ – că cea mai mare temere a bărbaților e să nu râdă o tipă de ei, iar a femeilor e să nu fie omorâte. 

Dacă plecam din țarc când mi-ar fi zis el să plec, mi-ar fi murit mai puțini neuroni aseară.

*

În ultimul an am început să fac voluntariat mai susținut pentru Red Panda, asociația pentru protecția animalelor. Asta înseamnă că uneori plimb câini care vomită pe mine de la un veterinar la altul.

În 2019 am plâns de două ori, când am aflat că Ziggy, un câine al asociației cu care mă frecasem toată ziua prin ecografii cu suspiciune de corp străin, avea de fapt parvo, apoi când Ziggy și frații lui s-au vindecat și  i-am dus înapoi în centrul de adopții. Era noapte și dintr-o dată a fost liniște în tot centrul și i-am văzut pe toți trei cum ridicaseră urechile și erau atenți la ceva, dar nici ei nu știau la ce. Și erau bine toți. Nu am plâns pe loc, desigur, fiindcă era Delia lângă mine, dar când m-am întors acasă am bocit jumătate de noapte pe Magda (Lolo adică), care crăpa de somn și ar fi vrut să o las în pace.

*

După incidentul cu domnul care m-a împins, m-am consultat cu fetele de la asociație referitor la domnul C1, care își bate câinele și la cum putem să îl ajutăm (pe câine). Iar realitatea e că poliția îi poate da un avertisment sau o amendă, iar apoi domnul, de nervi, își poate omorî câinele. Riscul e prea mare. Dar încă ne gândim.

Fiindcă nu trăim într-o lume ideală. Și cel mai bun lucru pe care îl putem face în anumite momente e să îți asumi chestia asta. Atunci când încerci să rezolvi o problemă, de logică sau de matematică sau – be it – de antreprenoriat, primul lucru de care e bine să ții cont e că nu poți schimba datele problemei. Problema cu capra, lupul și varza nu o poți rezolva dacă încerci să te prefaci că datele ei reale nu există – adică faptul că capra mănâncă varza, lupul mănâncă capra și că tu chiar trebuie să treci râul cu toți trei. Life is unfair, spunea Jeremy Clarkson într-un editorial referitor la Greta Thurnberg. Nu e ca și cum brusc pot să nu mai plătesc taxe la stat, fiindcă mi se par foarte mari și nu înțeleg ce căcat face statul cu banii ăia (statui? o plătesc pe doamna de la Primăria S3 să urle la mine?), apoi să mă prefac surprinsă dacă am probleme.

Uneori, bărbații împing femeile. Apoi le fac nebune când îi anunță că cheamă poliția. Iar eu pot să mă apăr, câinele domnului mai puțin. Iar pentru taxe, poți doar să speri că următorii politicieni vor distribui bugetele mai bine.

Ce vreau să spun e că, în mod paradoxal, acum când împlinim patru ani de shop online, îmi dau seama că există lucruri pe care le pot face datorită statutului care este și în care mă aflu. Acum patru ani, am scris niște mesaje care să facă gagicile să se simtă bine, să zâmbească dimineața și care au fost – mai mult sau mai puțin – nișate. Adică am mers mai departe de ‘te iubesc, mama’ și ‘dragostea e totul’ și ‘insert-aici-alt-mesaj-generic’ fiindcă am vrut să fie despre ce e în corazonul nostru. ‘Yes, I look better naked’ sau ‘Cakes gave me this great ass’. Nu știam că în secret îmi doresc să ajut femeile să aibă o părere bună despre ele, dar se pare că asta mă făcea fericită.

Faptul că am început să ajut câini m-a ajutat să fiu mai bine cu mine, fiindcă e ceea ce îmi doream de când aveam  8 (?) ani, iar cățeaua blocului, pe care o chema Lola, a murit otrăvită de vecini. Și să îmi înțeleg mai bine limitele.

Pot să adopt douăjde câni în aceeași zi? Nu. Înseamnă asta că nu pot să fiu utilă altfel? Absolut deloc.

Am reușit să dăm drumul livrărilor internaționale anul ăsta la Chicineta, în mod oficial? Nu. Înseamnă asta că nu putem mai încolo? Ofcors not. Oare dacă mi-aș fi petrecut mai puține nopți cu câini vomitând pe mine sau în club la salsa, și în loc de asta să lucrez la Chicineta Internațional, ar fi fost mai bine? 

Probabil că nu le poți avea pe toate, iar mie îmi place foarte mult să dansez.

❤️

Iar acum, pentru toate tinerele speranțe care au venit aici fiindcă vor să își facă un business din pasiune și nu au înțeles ce am tot lălăit-o mai sus, ca să nu plecați complet plictisiți de pe acest blog, iată sfaturile mele. Nu știu dacă sunt bune, deci vă descurcați voi.

1 Numărul followerilor pe instagram nu e cel mai important lucru. Important e cât de mișto sunt oamenii pe care îi ai acolo. Eu aici am avut un bulan fantastic, să observ cum gagicile extraordinare care au devenit cliente Chicineta postează produsele noastre din inițiativă proprie, le fac poze mult mai bune decât mine și -cel mai important – se simt bine folosindu-le. E cea mai mare recompensă.

2 O dată la ceva timp, o să ai blocaje financiare în firmă, în caz că ești un manager prost, ca mine, dar nu fiindcă SRL-ul în sine o duce prost, ci fiindcă efectiv ți-ai planificat furnizorii și încasările atât de prost încât ți se sparg toate în cap. Tot ce poți să faci e să înveți din ele. Dacă nu înveți din ele, abia atunci e o problemă.

3 Încearcă să citești cât mai mult, fiction sau non-fiction, fiindcă o să îți ajute chiar și creativitatea antreprenorială.

4 Când simți că nu ai inspirație, dă-te jos de pe internet și mergi la plimbare sau vezi punctul 3

5 Toate stările proaste trec, deși internetul ne-a învățat că trebuie să fim mereu MEREU în permanență în good vibez, happiness și alte alea. Uneori te simți de căcat. Aia e. Încearcă să ieși de acolo (NU PE INSTAGRAM!!), iar dacă nu se poate să ieși de acolo, nu uita că trece. E foarte greu să faci asta când ai zile la rând când firma merge prost, dar la finalul zilelor respective, e posibil să ai o idee bună, care să te scoată din blocaj.

Cam ăsta ar fi textul meu irelevant de azi.

Iar referitor la viața de antreprenor de apartament, dacă vreți mă puteți întreba orice și vă răspund cât pot eu mai bine.

❤️

38

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *