Adevărul despre cartofii Lay’s

Pentru cine este nou pe aici, postările Adevărul Despre… reprezintă o serie de articole Chicineta care încearcă să dezvăluie situații incendiare despre viață, dar și aspecte existențiale precum dragostea, vinul, mâncarea în general, iar în acest nou episod particular, cartofii.

❤️

Aventura mea cu chipsurile Lay’s a început acum câteva luni, când am primit un mail legat de o campanie de promovare a cartofului local, în care mi se povestea despre vizite la fermă în lanuri nesfârșite de cartofi, excursii în fabrica de chipsuri și creat rețete pe bază de cartofi, gătite pentru un centru de seniori.

Din nou, pentru cine a venit mai rar pe aici, eu sunt Oana, am aproximativ 1,68m, sunt extrem de pasionată de bacon, cartofi și iubesc chipsurile. Cu toate astea, habar nu aveam că chipsurile Lay’s din România sunt făcute  din cartofi cultivați local. Dar să o iau cu începuturile. Mai exact, cu prima vizită la ferma de cartofi, de la debutul acestei veri.

Ferma familiei Mirică din Lungulețu

Unele dintre cele mai frumoase amintiri din copilărie e aceea când bunicii mă duceau la cules de cartofi, la țară, în Leordeni, jud. Argeș, ceea ce mă distra enorm.

Știți, erau anii ’90, înainte să intervină parentingul în viețile noastre și temerea că poți să lovești, accidental, copilul cu o cazma în cap, în vacanță. Fiindcă bicepsul nu a fost niciodată punctul meu forte, nu eram pusă să dau la cazma, așa că bunicul meu scotea cartofii, iar eu plimbam o  găleată în urma lui și îi adunam, smulgând rădăcinile, cu mâinile pline de pământ. Există o legătură foarte strânsă pe care o am de atunci cu pământul și pe care am pierdut-o în timp, motiv pentru care pe câmpul familiei Mirică m-am emoționat ca o dudă, dar asta e altă poveste. De fiecare dată, totuși, când mă ambiționam în copilărie să iau cazmaua în mână, reușeam să tai jumătate din cuibul de cartofi, iar când bunicii mă descopereau, eram din nou depromovată la postul de ‘umplere coș de nuiele’, (la noi în sat se numea ‘târneață’). S-a dovedit ulterior că nimeni nu mai știe cuvântul respectiv, așa că arăt ca o dubioasă de fiecare dată când îl pronunț.

🌱

Familia Mirică are o poveste foarte frumoasă. Fermieri cu tradiție din satul Lungulețu, situat la 40 de km de București, zonă cunoscută drept ‘patria cartofului’, familia Mirică cultivă cartofi de multe generații. La începutul anilor 2000, după o serie de mailuri trimise de Cosmin Mirică, cel care duce ferma familiei mai departe, au început să colaboreze cu fabrica Lay’s, cărora astăzi le livrează anual peste 1500 de tone de cartofi. (Da, au niște câmpuri foarte mari, nu e ca la mine în Leordeni).

În curtea familiei există utilaje de ultimă generație pe care, evident, noi am urcat să ne facem selfie-uri ca niște prințese, dar există și primele tractoare, cu ajutorul  cărora au început.

Totul este tehnologizat acum, așa că pe terenurile familiei Mirică există combine cu care se pot recolta până la 150 de tone pe zi, dar cu toate astea ne-au lăsat să ne facem de cap cu niște cazmale, ca să retrăim cu succes emoția copilăriei în care scoteam cartofii #deelarădăcini și, pe alocuri, să îi secționăm cu neîndemânare.

Cele trei soiuri de cartofi provenite din fermele românești Lay’s din țară sunt repartizate geografic, după ani de experimente. Cu alte cuvinte, soiurile care se recoltau la Lungulețu în perioadele în care am vizitat noi ferma – Lady Claire și VR 808 – nu ar funcționa cu succes în condițiile de vreme și sol din Harghita, par example. Sunt cultivate soiuri de dimensiuni medii (desigur, ca să iasă toate chipsurile de aceleași dimensiuni și ca să nu ne chinuim noi să îndesăm un chips gigantic în gură când ne uităm seara la Stranger Things) și cu cantități reduse de zahăr natural (fiindcă – ATENȚIE – zahărul se caramelizează la prăjire, ceea ce vă dați seamă că ar fi foarte dubios pentru chipsuri).

Călătoria unui cartof de la recoltare la chips este foarte scurtă. Cartofii recoltați dimineața trec printr-o primă sortare la fermă, apoi sunt împachetați și trimiși la fabrica din Popești-Leordeni, unde ajung în punga de chipsuri Lay’s.

Fabrica din Popești Leordeni

Știți Charlie and the Chocolate Factory, nu? Bun. Imaginați-vă același lucru, dar cu chipsuri. În aceeași zi, după ce am plecat de la fermă, am ajuns la fabrica Lay’s din Popești-Leordeni și am avut ocazia să vedem în detaliu cum se transformă cartoful în chips și cât de simplu, dar desigur ultratehnologizat, este procesul.

Cum funcționează?

1) cartofii ajung în fabrică, de la fermele din toată țara

2) trec prin prima triere industrială, care separă cartofii buni, de dimensiunea potrivită, de cei necorespunzători, și elimină orice elemente extra (pământ, alte plante etc)

3) apoi ajung în Peeler –  cuvă gigantică, cu suprafață abrazivă la interior, unde prin centrifugare, sunt curățați de coajă

4) trec printr-un prim jet de apă

5) trec printr-o  triere manuală, în care doi membri ai echipei stau de o parte și de alta a unei benzi rulante pe care trec cartofii, anterior curățați și spălați și îi sortează

7) sunt tăiați foarte subțire și spălați într-un circuit luuuung de apă 

8) trec printr-o combinație de ulei de floarea soarelui și rapiță, timp în care staționează trei minute în prăjitor

9) apoi ies chipsuri printr-un chips dispenser imens, (pe care, desigur, l-aș vrea și eu acasă)

10) sunt din nou sortați printr-o tehnologie cu infraroșu, care ‘suflă’ chipsurile cu defecte de pe bandă

11) în ultimă fază, chipsurile trec prin niște cuve uriașe, zimțate, în care se sărează sau primesc alte arome. Apoi ajung în niște dozatoare, care le cântăresc și le trimit direct în punga lor.

Ce vreau să subliniez aici, fiindcă mi se pare foarte important, e că procesul de fabricație este exclusiv cel de mai sus. Adică singurele ingrediente folosite în crearea unui Lay’s chips cu sare sunt: cartofi, ulei, sare. Și acela este parcursul cartofului. Din chips dispenserul gigantic ajung în pungă, iar pungile se umflă cu azot, din rațiuni de păstrare a produsului și de depozitare (dacă nu ar exista azot în pungi, s-ar zdrobi toate chipsurile la manipulare, transport sau mânuirea zeloasă de la raft.). 

Și un fun fact care m-a amuzat foarte tare: când mai găsim câte un chips cu nuanțe maro în pungă, nu e un chips prea prăjit, ci un cartof care a avut în mod natural o cantitate de zahăr mai mare în el și care s-a caramelizat ușor la prăjire.

Vizita la centrul de seniori din Sectorul 3

Ultima vizită din Povestea Cartofului a fost una foarte emoționantă. Inițial, când am citit propunerea să gătim câteva rețete cu cartofi pentru un centru de seniori, apoi să petrecem o zi cu ei (cu seniorii, nu cu cartofii, haha!), am fost puțin sceptică, fiindcă eram sigură că o să plec de acolo tristă și deprimată. DAR ce am descoperit că se întâmplă de fapt la centru este cu totul diferit de prejudecățile dubioase cu care pornisem la drum.

În primul rând, locul se numește ‘Clubul Seniorilor Codrii Neamțului’, pentru cine m-a întrebat pe Instagram 🙂 Este un centru de zi unde se pot înscrie persoane cu vârste de peste 60 de ani, care au buletin în sectorul cu pricina. În cazul nostru, acela era Sectorul 3, dar există mai multe astfel de centre de zi în fiecare sector din București, pe care le puteți găsi pe net (cei de la Codrii Neamțului au chiar și pagină de Facebook) și care țin de DGASPC. 

Ce se întâmplă la clubul seniorilor este ceva ce aș vrea să am și eu ca opțiune când ies la pensie, în cazul în care nu mă voi retrage, totuși, în glorie împreună cu George Clooney pe malul Lacului Como, unde vom bea prosecco în fiecare dimineață  (știu că George va avea extrem de mulți ani când ies eu la pensie, dar nu și în imaginație mea). În fiecare zi se organizează activități precum cursuri de limba engleză, DANSURI!!!, calculatoare, iar pensionarii ies împreună la teatru sau în excursii de o zi pe lângă București. Practic, centrul îi scoate din casă, îi implică în activități creative sau, pur și simplu, de relaxare, iar pe unii dintre ei îi ajută să se simtă mai puțin singuri.

Rolul nostru acolo a fost să gătim rețete cu cartofii din ferma familiei Mirică (pe care i-am luat eu personal cu o zi înainte din fermă, astfel cauzând  o minidramă în Lungulețu, unde tot drumul e ocupat de tractoare și eu nu știu să depășesc pe drumuri cu o singură bandă pe sens, așa că am blocat cu succes drumul principal din sat vreo juma’ de oră, până când au început toți să mă depășească pe linie continuă, într-o ploaie de claxoane și blesteme).

Pentru centru s-a gătit salată de cartofi cu ouă fierte și ceapă verde, tartă cu brânză de capră, cartofi și praz șiiiiii – dragostea mea eternă – găluștele cu prune. Practic, singurul desert cu cartofi pe care știu să îl fac și unul dintre preferatele mele.

S-a dansat.

Prietena mea, Ioana State, a pregătit un moment de stand-up pentru seniori – pentru mulți dintre ei a fost, desigur, prima experiență de stand-up, dacă nu îl punem la socoteală pe Arșinel, și care le-a plăcut foarte tare.

Și s-au declarat foarte mulțumiți de mâncare, iar eu cred că nu puteam să îmi doresc mai mult 🙂

A fost o campanie minunată, în care am cunoscut oameni foarte mișto, cu care am rămas în corazon, și în care ne-am implicat cu toții mult, dincolo de CSR și de KPI și de alte prescurtări corporate.

 

M-am bucurat că am avut ocazia să promovez cartoful local iar dacă măcar câțiva dintre voi, cei care citiți acest text, ați reținut că chipsurile Lay’s sunt făcute din cartofi românești, cultivați de fermieri cu tradiție, și că așa se încurajează economia românească și recoltele locale, eu mi-am atins scopul.

Potato kisses :*

Oana

8

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *