De ce iubim câinii și ce am făcut în ultima vreme

Acest text a fost clocit câteva luni.

Am așteptat să se alinieze toate planetele (în special Uranus, pe care Neil Degrasse Tyson îl pronunță Ur-AH-nus, dar toți știm că nu se zice așa, Neil), să depășesc un fel de minicădere nervoasă, care nu a fost așa distractivă cum aș fi zis din filme, și să întâlnesc niște oameni cu același punct sensibil ca mine și care să vrea să ajute situația. 

❤️

Nu știu de ce sunt atât de disperată după câini sau de ce îi iubesc așa mult. Ce știu e că toată copilăria mi-am petrecut-o cărând diverși maidanezi cu ciulini în blană în apartamentul părinților, pentru a sfârși plângând pe preș cu câinele și o bucată de parizer. (Nu mă dădea nimeni afară din casă, doar nu aveam voie să avem câine.)

În ziua de azi, când conduc și văd un câine pe trotuar mă comport ca muncitorii când văd fuste scurte și nu o dată în viață este posibil să fi deschis geamul și să fi urlat ‘CE FACI GRASULE CE FRUMOS EȘTI ÎȚI CAM PLACE PARIZERUL’, apoi să trag brusc de volan ca să evit un stâlp în ultimul moment. Dacă o să intru vreodată cu mașina într-un copac, e pentru că întindeam gâtul după un câine. Am mâncare de câine în permanență în portbagaj, o sticlă cu apă și un castron, în caz că dau de vreun deshidratat pe stradă. Iar când am două minute în care vreau să mă relaxez, mă uit la poze cu câini.

Dacă ați trecut de primele paragrafe fără să plecați la baie sau în alte colțuri ale internetului, probabil avem acestă pasiune dementă pentru câini în comun (sau pur și simplu vreți să aflați care e faza cu Uranus). Așa că aceasta este situația.

🐾

Dacă sunteți mai vechi pe blog, știți că scopul meu numero dos în viață e să am un adăpost pentru câini (primul e să scriu o carte amuzantă cu Florentina Magiun care rezolvă o crimă oribilă, dar asta e o poveste pentru altă zi). Și mai știți că, de vreun an și jumătate, brandul Chicineta, votat business-ul anului de către absolut nimeni, s-a asociat cu Red Panda, ONG-ul unor fete extraordinare care salvează câini, pisici și probabil ar salva și hamsteri dacă ar găsi o familie de hamsteri fără rotiță pe un trotuar. Și care au și un centru de adopții de câini. De-a lungul acestui an și jumătate, am încercat diverse acțiuni cu Chicineta care să strângă fonduri pentru adăpostul de căței, am făcut campanii cu donat procent din vânzări și am organizat evenimente la showroom.

Iar din luna martie, cu ocazia acestei alinieri a planetelor de care discutam și lovită de revelația că EXISTĂ deja un shelter în care mă pot implica, nu trebuie să DEȚIN unul, am început să ajut mai activ centrul Red Panda.

🐕

Și am început să descopăr cât de greu e să faci acțiuni pentru câinii fără stăpân fiindcă, precum pe bătrâni și alte categorii defavorizate, lumea tinde să îi bage sub preș. Până în momentul de față, nu am găsit un brand mare care să aibă politici de CSR care să includă pilonul de comunicare ‘maidanezi’. Donațiile recurente sunt și ele o problemă. Voluntariatul la centru la fel. Fetele care au asociația au day jobs și în puținul timp rămas trebuie să se ocupe și de tot ce ține de gestionarea unui centru.

 

Dar ce s-a întâmplat recent este că CUMVA niște oameni foarte mișto, care iubesc câinii extrem de tare, au zis că vor să ajute cum pot cățeii. 

❤️

Fera.ro a donat peste 100kg de mâncare

Săptămânile trecută, cei de la Fera România au spus că vor să ajute centrul Red Panda cu mâncare, fiindcă ei iubesc TOATE animalele. Nu o să vorbesc acum neapărat cât de mult m-am emoționat ca o dudă și cât i-am admirat pentru că se implică în astfel de activități. O să mă limitez la ce au făcut pentru cățeii de la centru, mai exact că într-o dimineață însorită, au venit la adăpostul din Barbu Văcărescu cu o dubiță, mulți saci cu mâncare și niște bandane sexy pentru o ședință foto. Și nu s-au oprit aici, ci au scris și un articol frumos pe blogul lor despre activitatea fetelor de la centru, invitând cititorii să le susțină pe fete. 

Vă las aici niște poze din ziua respectivă să vă clătiți ochii.

Pe Lolo cel puțin au câștigat-o pe viață cu această inițiativă, eu una n-o să îi mai cumpăr grasei mâncare din altă parte. În special fiindcă e o sensibilă gastro (ceea ce se poate întâmpla des cu câinii fomiști), așa că trebuie să stea pe hrană specială pentru problemele cu pricina, iar la Fera.ro există mai multe sortimente de mâncare gastro, astfel încât le putem alterna cu succes când se plictisește de un brand anume. Și dacă aveți cățel, pisică, papagal, hamster, aruncați un ochi pe site-ul lor , fiindcă au tot ce vă puteți imagina pentru animalele de companie. Iar dacă folosiți codul Chicineta în pagina de finalizare a comenzii aveți 15% reducere. Și cățeii de la centru o să vă fie recunoscători 🙂

❤️

Niște oameni foarte mișto s-au alăturat licitațiilor

De ceva timp, Red Panda organizează licitații online cu tablouri, accesorii, ceramică, diverse, iar fondurile strânse în urma acțiunii se duc, desigur, la acoperirea cheltuielilor centrului. Luna aceasta plesnesc de mândrie că în licitație avem două dintre brandurile mele preferate (plus farfurii Chicineta). Mai exact.

Urban Dog Mom 

Urban Dog Mom e brandul unei tipe extraordinare, ‘mamă’ de câine, care s-a prins acum ceva timp că pe piață există o nișă neexploatată, de haine și accesorii funny pentru gagicile cu căței. Adică pentru femeile ca noi 🙂 Așa a creat bandanele pentru câini cu ‘Mom’s Good Boy’, tricoul #DogMom on Duty sau shopper bags cu ‘Home is where the waggy tail is’, după care eu sunt leșinată (le am aproape pe toate) și care fac plimbările în parc mult mai fun. Intrați por favor pe Fb Urban Dog Mom sau Instagram și vedeți modelele acolo. Pentru mine e cel mai cool brand lansat anul ăsta.

Și această Urban Dog Mom minunată a fost suficient de drăguță încât să doneze câteva produse pentru licitația de aprilie Red Panda, pentru care îi mulțumesc enorm de mult.

Shop Delicii

Alina și Marius Dragne au Delicii.com, un shop de ceramică lucrată manual, cu obiecte supppperrrrbeeeeee, pe care le-aș lua acasă. Pe toate. Ce aș mai lua acasă (și probabil o să îl fur cumva într-o zi) este cățelul Bick, cel mai frumos foxy dog pe care Alina și Marius l-au adoptat cu câțiva ani în urmă.

Fiindcă și ei iubesc câinii foarte mult, au donat licitației aceste două căni splendide, pictate manual, ‘Iubire’ și ‘Bucurie’. Pentru care le mulțumesc toți cățeii de la Red Panda 🙂 

Licitația se încheie luni, pe 15 aprilie și există și niște farfurii Chicineta în ea. Așa că dacă aveți planuri de cadouri de Paște sau să vă cinstiți voi pe voi, cum ar spune mamaie, licitați aici cu încredere.

Multe mulțumiri încă o dată tuturor și kudos Fera.ro că v-ați implicat în treaba asta.

❤️

Și dacă vreodată o să vreți să ajutați în orice fel, pe mine mă găsiți la oana@chicineta.ro, iar pe fete la office@red-panda.ro. 

Mulțumesc că ați stat până la finalul textului.

Pupsi,

Blonda

foto centru: Liila Leshchenko
17
3 Comments
  • Ramona
    April 9, 2019

    Buna,

    Nu par sa functioneze link-urile, din articol, catre pagina Red Panda.

    Ramona

    • Oana
      April 10, 2019

      mersi pentru atenționare, le-am mai făcut o verificare acum, ar trebui să fie totul ok 🙁

  • 32Si
    July 2, 2019

    Ma bucur sa vad ca inca mai exista oameni cu suflet, ce nu urmaresc doar propriul interes.
    Felicitari!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *