
În primul rând, la mulți ani, comitet, mi-a fost foarte dor de voi. Sper ca în 2019 să vi se întâmple găleți de prăjituri, weekenduri multe la mare, timp liber pentru citit și cât mai multe seri cu șampanie.
*
Și sper că nu v-ați pus rezoluții, nu doar pentru că eu una nu cred în concept, ci și pentru că viața poate să îți dea un șut în fund când te aștepți mai puțin, după cum voi demonstra mai jos.
❤️
Antreprenoriatul de business-mic-făcut-din-corazon este unul dintre domeniile unde șuturile în fund se simt ca la ele acasă. Ultimul pățit de mine a fost menționat tangențial anul trecut pe Social Media, dar nu am intrat în detalii.
Mai exact, la finalul lunii noiembrie ne-am văzut nevoite să schimbăm sediul Chicineta. ȘI MAI EXACT, am fost date subtil afară din casa din Vatra Luminoasă, acolo unde aveam showroom-ul și birourile – un loc superb, luminos, cu arcade și grădină în care Lolo putea să se dea cu cracii în sus prin rozmarin când voia ea.
Am avut o lună la dispoziție să ne găsim un loc nou. Dacă ați încercat vreodată să găsiți spațiu pentru birouri, probabil știți că e un termen destul de scurt pentru a găsi ceva care să îndeplinească toate criteriile dorite, așa că am luat-o puțin invers.
M-am hotărât unde vreau să avem biroul și am restrâns căutarea. Voiam în zona bulevardului Decebal – Piața Alba Iulia, fiindcă știam bine clădirile din primul plan, adică știam că sunt trei sferturi pline de birouri, apartamentele sunt foarte spațioase, bine compartimentate și sunt ultimele care ar pica la cutremur.
Plus că e central.
Am fost stupid de norocoasă să găsesc în câteva zile apartamentul visurilor, cu ferestre mari și vedere în Rondul Alba Iulia, un spațiu atât de mare încât să ne încapă atât birourile și depozitul, cât și zona de showroom.
Dar, ca orice vis, nu putea fi perfect până la capăt. Deși apartamentul în sine era superb, amenajarea lui interioară era mai puțin splendidă. Și prin asta înțeleg că cine a făcut amenajarea probabil a mers pe Valea Cascadelor și a zis ‘vă rog frumos să îmi dați cea mai urâtă gresie pe care o aveți’
Deci eram pusă în fața situației:
- de a nu lua apartamentul, fiindcă aș fi trecut de la un parchet superb de stejar (sediul vechi) la gresie MARMORATĂ
- de a-l lua așa cum era și de a aștepta să îl amenajez în câteva luni
Fiindcă mutarea trebuia să se întâmple imediat, nu aveam timp de schimbat pardoseli, iar cel mai important aspect era că venea peste noi luna decembrie, iar la Chicineta aia e luna în care nu doarme nimeni fiindcă facem colete încontinuu și, din când în când, ne mai oprim pentru cafea.
Așa că l-am luat.
Despre mutare în sine nu vă zic prea multe, pentru că încă am coșmaruri cu ea. A trebuit să mutăm nu doar toată mobila și electrocasnicele mari din bucătărie, ci și niște mii de farfurii pe care le pregătiserăm pentru decembrie. (Coșmarurile au fost mostly cu mine rugându-mă la zei să nu se spargă la transport.)
Dar am ajuns în ultima săptămână din noiembrie și, cum ne așezam să răsuflăm ușurate pe un colț de cutie plină cu cărțile Nigellei, s-au întâmplat consecutiv următoarele:
• m-a sunat curierul de la MobilaDalin să îmi zică că pleacă cu canapeaua nouă spre mine
• au început să curgă comenzile de Crăciun pe Chicineta și nu s-au oprit până în data de 22
Nu am avut timp să despachetăm absolut nimic. Ne-am uitat la gresia gen marmură, ne-am uitat la cutiile cu decorațiuni nedesfăcute și am zis ‘aia e’.
Și ne-am apucat de făcut colete.
Apoi a venit canapeaua.
În acest moment, e posibil să credeți că sunt suspect de obsedată de o piesă de mobilier, dar insist pe subiect fiindcă am descoperit că e important să ai un obiect care îți place în spațiul unde îți petreci jumate din viață. Adică te ajută la sănătatea psihică. De când a venit Galla Chester, s-au întâmplat următoarele chestii:
• de fiecare dată când eram tuflită, mă așezam pe canapea și eram brusc mai bine. uneori era suficient doar să mă uit la ea, fiindcă habar n-am de ce am descoperit abia la 31 de ani că ajută să te uiți la ceva frumos (canapea, Lolo, ce vreți voi)
• TOATĂ lumea care venea la showroom voia întâi să stea pe canapeaua verde pe care o văzuseră pe Facebook și Insta, apoi se uitau la farfurii. La un moment dat, Alexandra începuse să întâmpine direct clienții cu ‘aceasta e canapeaua și, când terminați cu ea, vă așteptăm și la farfurii’
❤️
Am primit o grămadă de întrebări de la voi, am răspuns tuturor în particular, dar le reiau aici fiindcă am impresia că sunt mai mulți doritori:
• nuanța aleasă de mine e Paris Green, materialul pe site apare sub numele Ambiente – STOFA 2, dar basically e o catifea foarte fină
• i-am pus picioare de lemn pentru că e o preferință personală, ea default vine cu crom
• am asortat-o cu doi tabureți în aceeași culoare și o măsuță de stejar, pentru că am vrut o zonă de – ATENȚIE – lounge, unde să ne putem ține și întâlnirile
• timpul de livrare a fost de 4 săptămâni, dar variază în funcție de mai mulți factori, deci cel mai bine mergeți direct la showroom-ul MobilaDalin din strada Ion Brezoianu 40-42 (vizavi de Sala Palatului) și vedeți acolo ce și cum
Pe mine treaba asta cu a avea un obiect frumos în casă nu m-a lovit până acum. Și nu știam cât de mult ajută și cât de bine te face să te simți. După cum am mai scris de șpe mii de ori, funcționez pe principiul cu-cât-mai-puține-lucruri-cu-atât-mai-bine, ceea ce nu înseamnă că îmi place designul minimalisto-scandinav (au contraire), ci că îmi place, de exemplu, să am puține haine, dar bune (cu mici excepții, gen tricouri basic) și să nu îmi aglomerez spațiul inutil.
Canapeaua asta – pe care Lolo nu are voie, deci avem o dramă – este cea care îmi va salva neuronii și în următoarea perioadă, când va trebui să renovăm jumătate din spațiu și să scoatem GRESIA MARMORATĂ YAAAAAY!!! Să îmi țineți pumnii.
Deci dacă doriți să o vedeți, vă așteptăm. Farfuriile sunt pe dreapta.
Vă pup
15
January 17, 2019
Buna, Oana
Cred ca se gasesc solutii astfel incat sa acoperi gresia…nu va fi necesar sa o spargi si sa treci prin tot vacarmul aferent. Poate reusesti sa discuti cu cineva din domeniul pardoselilor. Au aparut tot soiul de materiale noi, salvatoare in astfel de situatii 🙂
January 17, 2019
mulțumesc, chiar o să mă interesez, nu mă pricep deloc la acest capitol. maximul la care mă dusese capul era MOCHETĂ peste gresie, dar am prea multă demnitate pentru așa ceva :))))
January 18, 2019
Ia intreaba un specialist daca nu se poate monta chiar parchet laminat peste gresie 🤔
Mie mi se pare ca se poate
January 20, 2019
Se poate, dacă poți trăi cu diferența de nivel creată… eu nu cred că aș putea 🙁
January 23, 2019
mda, ar fi și asta o situație cu diferența
January 18, 2019
Parchet peste gresie am montat noi. Aveam o gresie oribila albastra pe hol si una neagra in dormitor 😂
Chiar ni s-a recomandat de catre mesteri sa nu scoatem nimic pentru ca va fi efectiv ca o sapa si va tine si “cald”
January 23, 2019
hahahahhha gresie în dormitor mai rar, ce romantic
<3