Pizza cu blat de vită și parmezan

By Friday, December 14, 2018 4 , , , , 12

Pregătirile pentru un Crăciun italienesc alături de Peroni Nastro Azzuro continuă intens în vastele sedii Chicineta.

Azi avem un fel principal pe care și eu l-am considerat dubios înainte să îl încerc, dar vă zic cu mâna pe mio cuore că merită testat. Rețeta e din una dintre cărțile mele preferate, Nigelissima, care e cu totul și cu totul plină de preparate italienești clasice sau reinterpretate.

Practic, mai jos avem o pizza care, în loc de blat, are un strat crocant și aromat de vită cu parmezan.

Este. Un. Vis. ❤️

Aștept păreri și impresii. Încercați să nu uitați pizza în cuptor mai mult decât e cazul, cum i s-a întâmplat recent unei blonde (nu zic cui).

 

***

Pizza cu blat de vită și parmezan

45 minute, 4-6 porţii

300g carne tocată de vită

4 linguri parmezan ras

3 linguri pesmet proaspăt

1 legătură de pătrunjel  (păstrează câteva frunze pentru a presăra deasupra)

2 ouă

1 cățel de usturoi

puțin unt pentru uns vasul de copt

1 conservă de roșii tocate

1 linguriță ulei de măsline

1 linguriță oregano uscat

125g mozzarella

1) Preîncălzește cuptorul la 200 de grade.

2) Pune într-un bol încăpător carnea tocată, ouăle, parmezanul, pesmetul și pătrunjelul tocat mărunt.Rade deasupra cățelul de usturoi și adaugă sare și piper. Amestecă ușor cu mâinile până se combină toate ingredientele. Nu insista prea tare, altfel carnea va deveni compactă și densă.

3) Unge cu unt un vas de aproximativ 26 cm și așază amestecul de carne în el, presând ușor cu mâinile pentru a acoperi complet fundul acestuia.

4) Scurge roșiile de suc, amestecă-le cu uleiul de măsline, oregano, sare și piper apoi întinde-le deasupra bazei de carne, folosind o spatulă. Apoi adaugă și mozzarella tăiată în felii subțiri.

5) Pune la cuptor pentru 20-25 minute sau până când carnea este gătită, iar mozzarella s-a topit și a prins o crustă aurie.

6) Scoate pizza din cuptor, las-o deoparte 5 minute, apoi presară deasupra pătrunjel proaspăt.

12
4 Comments
  • magosz
    December 15, 2018

    mama mama mama, daca scot pesmetul ala si pun ORICE altceva, non carb, iese complet “da regim” 😍 da da da 🤤 curg balute, ma duc sa caut servetele 🙈

    • Oana
      January 17, 2019

      dadadada eu știu pe cineva care a ținut keto și numai din asta mânca :)) (dar fără pesmet indeed)

  • Raluca
    December 19, 2018

    Ce sa zic, combinatia de ingrediente e dementiala. Gust..yummy, deliciu, nebunie. Doar caaaa…nu a iesit pizza. A mea a fost mai degraba spre cotage pie dar fara pie 🙂 Am folosit o forma mai inalta ca deh, intai mi-am pregatit ingredientele, de fel fiind foarte organizata, dar am omis ca n-am tava potrivita si am improvizat. Mai multa carne, dublu strat cu mozzarella intre. Fix nebunie. Acum zac lata cu un vin in fata, am mancat direct din tava…you know the feeling. Bun, recomand :)) Mai vreau retete d-astea de-mi pun creativitatea la incercare 🙂
    Pup!

    • Oana
      January 17, 2019

      yeeees, știu, nu e fix pizza, doar că nu știam cum să îi zic :)))) mă bucur că ți-a plăcut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *