Pateu de păstrăv afumat cu mărar și hrean

By Thursday, December 6, 2018 2 , , , 4

E oficial aici.

Luna decembrie.

Momentul din an în care mă încearcă două senzații interesante, la poli opuși:

  • panica comenzilor de farfurii pentru cadouri pe chicineta.com 
  • frenezia gătitului de Crăciun

Nu știu cum se aliniază planetele, dar de fiecare dată în decembrie am cel mai mult chef de gătit. În special între Crăciun și Revelion mă lovește relaxarea timpului liber și testez toate rețetele pe care n-am avut timp să le fac în anul respectiv.

❤️

Dar nu despre asta vreau să vorbesc azi neapărat , ci despre cum mi-am dorit eu mult anul ăsta să organizez un Crăciun în stil italienesc.

Dacă ați deschis mai târziu internetul, luna trecută am ținut un workshop la Casa di Peroni cu Antipasti italiene. Adică ce să pregătești cu ocazia unui Italian Party și mi s-a părut logic să continui tot anul în același stil.

Ulterior, însă, când reflectam la aperitivele de Sărbători care merg cu bere, în timp ce răspundeam la un interviu în care am decretat că spiritul unei vacanțe în Italia este, de fapt, oriunde ești în bucătărie, am zis să nu mă opresc la rețete clasice.

Așadar, tuturor celor care o să vină la mine în vizită în perioada Sărbătorilor o să li se întâmple my all time favourite de pe vremea Good Food, un spread de păstrăv cu hrean, mărar și cremă de brânză, perfect pentru când vin prieteni peste tine fiindcă e gata în 10 minute și poți să îl ții lejer 2 zile în frigider.

 

***

Pateu de păstrăv afumat cu cremă de brânză, mărar și hrean

10 minute, 6-8 porţii

 

150g cremă de brânză
1 linguriță pastă de hrean
zeama de la ½ lămâie
câteva fire de mărar, fin tocate
2 fileuri de păstrăv afumat (aproximativ 300g)
câteva felii de pâine

  1. Prima dată pregătește cele două fileuri de pește. Crestează-le pe jumătate și îndepărtează, cu grijă, pielea și oasele. Rupe, apoi, în bucăți potrivite.
  2. Amestecă într-un bol crema de brânză, hreanul și zeama de lămâie. Asezonează cu sare și piper.
  3. Adaugă mărarul tocat și bucățelele de pește. Amestecă bine și mai adaugă sare și piper, dacă este nevoie.
  4. Întinde pateul pe feliile de pâine. Mai poți presăra deasupra puțin mărar și piper negru proaspăt râșnit.

Și scoateți niște sticle de Peroni Nastro Azzurro din frigider și sunteți all set pentru petrecere.

 

 

4
2 Comments
  • Daniela Anthusia
    December 6, 2018

    Buna, Oana

    Pentru cei care nu se ating de nici un produs de tip branza, lapte, smantana, mustar, maioneza…:)…care ar fi solutia sa incropeasca totusi reteta de mai sus?

    • Teo
      December 7, 2018

      Persoanl, as incerca cu un avocado cremos, pasat bine. Inlocuieste de minune crema de branza, smantana sau maioneza in tot felul de spread-uri. Cel putin pt mine 🙂 Nu ca as avea ceva cu ele, eu incerc in ambele variante 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *