Salată de sfeclă cu portocale și feta, cu dressing de miere

By Wednesday, January 17, 2018 0 , , , 7

Nu știu cum am reușit, dar se pare că anul ăsta, în seara de Valentine’s, urmează o să pregătesc un meniu pentru o cină romantică pentru 20 de cupluri.

Din păcate, eu nu mă voi afla printre ele, ceea ce înseamnă că voi sărbători ziua ulterior, precum Revelionul Chelnerilor.

Dar despre asta mai târziu.

Cert e că mi-am petrecut toate zilele de după vacanță făcând ultimele colete cu colecția Stardust (care e pe final), dar și căutând ca o disperată idei pentru meniuri romantice.

Fiindcă nu toată lumea crede că ‘romantic‘ înseamnă paste cu bacon, a trebuit să mă orientez spre ceva mai lejer și de sezon. Și mi-am amintit de o salată pe care am descoperit-o la un restaurant din Skiathos acum câțiva ani și de care m-am îndrăgostit.

Combinația de sfeclă cu portocale este un vis de iarnă, cu condiția să încercați să găsiți niște portocale cât de cât dulci. De asemenea, eu am folosit feta fiindcă rețeta venise din Grecia, dar voi puteți să mergeți la magazin/piață și să vă țineți de orice brânză mai sărată și cremoasă vă place (precum telemea mai moale sau brânză de capră).

Portocalele se taie foarte simplu în segmente: le decojești pur și simplu cu un cuțit mic și ascuțit, tăind de sus în jos coaja astfel încât să decojești și membrana albă. Apoi le tai în segmente (wedges) prin interiorul feliilor, pe lângă membrana albă. Cel mai bine e să vă uitați la băiatul ăsta cum o face.

Și e gata în 10 minute, ceea ce o face perfectă pentru cinele din timpul săptămânii.

Salată de sfeclă cu portocale și feta, cu dressing de miere

2 porții / 10 minute

2 sfecle coapte sau fierte, feliate subțire (le puteți cumpăra deja gătite, dacă vă e lene să le faceți voi)
2 portocale, tăiate în segmente (păstrați toată zeama care se scurge, o veți folosi la dressing)
100g de feta, tăiată cuburi
fire de mărar, pentru garnisit

Pentru dressing
2 lingurițe de miere lichidă
1 lingură ulei de măsline
zeama de la cele 2 portocale

1. Amestecă toate ingredientele pentru dressing și adaugă sare și piper după gust.

2. Aranjează sfecla și portocalele în farfurie, presară feta (sau amestecă, pur și simplu, toate ingredientele) și toarnă dressingul peste ele. Presară mărarul și servește.

Cu plăcere.  

 

7

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *