Antreprenoriatul pentru blonde. Ce am învățat în 2017

By Tuesday, December 19, 2017 4 , 27

Drag comitet de blonde mai mult sau mai puțin antreprenoare,

Mai e puțin până la sfânta sărbătoare care mie unora le distruge nervii, e 5 dimineața, iar eu nu pot să dorm, fiindcă ultimele două săptămâni de împachetat farfurii timp de 12 ore pe zi mi-au fentat ceasul biologic.

De aceea, azi, panseluțele mele corporatiste și necorporatiste, o să vă povestesc ce a însemnat 2017 în bucătăria internă a businessului Chicineta. O afacere mică și îndesată, dar super ambițioasă, precum un băiat din școala generală nr. 14 Pitești, care, fiindcă era foarte scund și avea probleme cu nervii, bătea pe toată lumea.

 

2017 – Anul Stardust

 

Anul 2017 a fost anul Stardust. În iunie lansam în shop probabil cele mai frumoase farfurii de pe planetă, niște farfurii și boluri lucrate manual și pictate cu aur pentru porțelan, cu margini neregulate, care erau tot ce visasem eu vreodată. Și pe care Alina de la Alina Ceramics a reușit să le facă de 100 de ori mai mișto și mai prețioase decât visasem eu.

Însă ce nu s-a văzut pe internet, adică bucătăria internă, a fost cam așa:

– în săptămâna dinaintea lansării din iunie, eram TOTAL convinsă că o să vindem trei farfurii și aia o să fie. Mă gândeam ‘lasă, cu restul stocului mai stăm așa până la Crăciun’, că SIGUR n-o să ia nimeni farfurii vara. MAI MULT, fiind lucrate manual, individual și unicat, erau de 2-3 ori mai scumpe decât produsele pe care le aveam în mod obișnuit în Chicineta, farfuriile Vulnerabilia sau Party Plates, care sunt serii lucrate la fabrică.

Realitatea m-a luat de mână ca o prietenă bună care scoate o fată de liceu din șanț la 6 dimineața după ce a băut prea mult.

Am rămas fără stoc în 2 zile. Nu doar clientele Chicineta s-au îndrăgostit de Stardust, ci, total din neantul internetului, a apărut un public nou, din complet altă poveste decât mine sau cei apropiați, care a absorbit toată colecția nouă și a dus-o în locuri mai bune decât Vatra Luminoasă: de la doamne de 70 de ani care făceau seturi întregi cadouri de nuntă, la gagici care locuiesc în alte țări mai calde, care m-au învățat cum să pun farfurii pe autobuzul de Madrid.

Apropo de asta, eșecurile mele constante de a livra farfurii Chicineta în afara țării (cu excepția Madridului fiindcă, așa cum spuneam, acum știu un autobuz dubios care pleacă din Gara de Nord și ajunge în Spanialand), au următoarea consecință: o grămadă de mame din România primesc din senin colete cu farfurii, comandate de fiicele lor din Germania/Anglia/Elveția la începutul lunii decembrie, farfurii care așteaptă cuminți până se întorc fiicele acasă de Crăciun.

Ce spun majoritatea mamelor când văd produsele: ‘Pe bune? N-aveți farfurii în Londra?’

 

Crizuța din decembrie

 

Că veni vorba de Crăciun, s-au întâmplat următoarele chestii:

– Am lansat colecția Cămara Noastră, în colaborare cu Lidl, care acum este Sold Out. Era prima colecție cu mesaje în română și care ne-a aruncat în secunda a doua după lansare într-un rollercoaster gigantic, din care eu și Ramona am ieșit vii, dar mega deshidratate, acum vreo două zile, când am terminat de împachetat toate coletele.

– Nu aveam nici cea mai mică idee că o colecție cu mesaje în română o să aibă un succes atât de rapid. Viteza cu care au plecat de la noi a fost incredibilă. Acestea fiind spuse, mă gândesc să mai facem la anul (că ați întrebat foarte mulți).

– Mesajul ‘Aș străbate mări și țări pentru o porție de jumări’ (cea mai rapid vândută farfurie) a fost scris de Ramona, iar ‘Fără piftie, viața e pustie’ e textul celor de la Lidl. Și asta spune foarte multe.

– Dacă chiar vreți să vă zic, asta înseamnă că Ramona e super și Lidl au fost partenerul perfect și probabil am spus-o deja de multe ori până acum, dar cred că o să fiu îndrăgostită de Lidl până când n-o să mai existe magazinele lor.

 

***

De Crăciun am făcut și Stardust ediție specială, pentru că lumea începuse să plângă după cele din vară.

EU – Ramona, ce s-a vândut cel mai bine în vară?

RAMONA – Păi alea albe și alea bej.

EU – Ah, perfect, clar, facem negre, albe și bej. Sper să le placă oamenilor, totuși, și cele negre.

Evident, alea negre au dispărut în câteva zile, precum spaghetele din castronul unui golden retriever, în timp ce noi ne uitam la cele albe și bej cum stau în rafturi (între timp și-au mai găsit și ele familii, dar nu cu aceeași viteză).

Morala este că niciodată nu ești suficient de deștept și de intuitiv ca să anticipezi tot.


Alte lucruri la fel de importante pe care le-am învățat:

1) Să îți alegi lucrurile care contează cu adevărat.

De exemplu, pentru mine e important să păstrez prețurile accesibile și livrarea gratuită (farfuriile din colecțiile basic au fost întotdeauna 39 lei). Asta înseamnă șpagate continue și adaptări la situație, indiferent de câte treceri la TVA și măriri de taxe de la PSD ar veni peste tine.

Ca să păstrăm prețul ăsta, am ales să mă concentrez  în principal pe a obține produsul în sine 100% perfect, adică să ajungă la clienți o farfurie flawless (cum ar zice cumătra Beyonce) și pe care, dacă n-o spargi, să o poți lăsa moștenire. De aceea, toate farfuriile Basic sunt produse în cele mai mișto fabrici din România pe care le-am putut găsi.

Păstrarea unui preț accesibil a însemnat, de exemplu:

  • Să nu avem un ambalaj super sofisticat, ci cutii albe simple (mă refer strict la farfuriile basic, că la Stardust trebuia să avem niște cutii absolut superbe și care să semene cu niște bijuterii, la fel ca farfuriile).
  • Să lucrăm cu o firmă de curierat în contractul căreia există greșeli gramaticale și care livrează în țară cu o zi peste firmele de curierat obișnuite, dar care, în schimb, livrează coletele intacte la destinație, în 99% din situații. Și asta e mare lucru.
  • Să producem volume mari din fiecare colecție, iar asta deseori – cum știe orice antreprenor de baltă –  înseamnă bugete blocate, pe care nu știi când le mai vezi înapoi.

 

2) Să nu fii perfecționist când nu e cazul.

Adică, dacă ai de ales între a lansa o colecție AZI, iar lansarea ei este 90% ok (iar restul de 10% înseamnă, să zicem, că trebuie să dai Flip unor poze pe site, că nu s-au încărcat bine), și MÂINE, când crezi tu că va fi 100% ok, e mai bine să îi dai drumul AZI. Nu știu să explic de ce, dar ai mai mult de câștigat în ziua aia de vânzare și, de obicei, tu fiind prins în businessul propriu, tinzi să vezi niște chestii care pe clienți nu îi interesează (ex. poze neflipate).

3) Să îți asculți intuiția.

Asta am mai zis-o de 100 de ori, dar o să o repet până cad lată. Intuiția noastră știe ceva în momentul în care ne întrebăm ‘oare asta e o idee bună?’. De fiecare dată când am ignorat-o, atât pe plan personal, cât și pe plan profesional, n-a fost bine.

4) Să asculți ce îți zic ceilalți.

În colecția nouă Stardust de iarnă am introdus și platouri pentru că, acum câteva luni, Ramona Constantinescu, care e, practic, această Stardust a internetului, ne-a întrebat: ‘Fetele, de ce nu faceți voi și platouri?’. Așa că ne-am executat. Dacă aș avea emoji cu inimioare pe blog, aici e locul în care le-aș folosi.

 

5) Toate articolele alea motivaționale care ne îndeamnă să ieșim din zona de confort s-ar putea să nu fie bune. Eu sunt foarte bine în zona mea de confort, care implică să nu mă duc la 90% dintre evenimentele la care sunt invitată, pentru că fac bube de la small talk și să nu vorbesc în public, fiindcă tremur ca o ceapă amenințată cu un pistol. Deci, dacă aveți chef, stați în confortul vostru.

6) Dacă, totuși, ajung la evenimente, de cele mai multe ori stau lângă bufet și mănânc încontinuu până plec acasă.

7) Să faceți și altceva în timpul liber în afară de muncă și familie/iubit/iubită/prieteni, fiindcă dacă faceți doar muncă, crapă creativitatea. Orice altceva ajută, în special cărțile. Și serialele, desigur, dar diferența principală între cărți și seriale e că în primele ți se activează MULT mai mult din imaginație. Altfel, pe mine m-a ajutat anul ăsta să învăț salsa și bachata. Nu mă puneți să vă explic cum, că încă nu știu. Probabil ceva cu endorfine.

 

***

Atât din departamentul Colete, Idris Elba și rachiu al shop-ului online Chicineta. Dacă mai vreți farfurii până de Crăciun, le expediem în 24 de ore sau, dacă nu vreți prin curier, vă așteptăm la showroom. Avem golden retrieveri, corgi și, dacă nu le-am mâncat pe toate deja, bomboane de ciocolată.

PA!

27
4 Comments
  • Andra
    December 20, 2017

    Oana, să știi că lecțiile astea sunt exact lecțiile pe care le-am învățat (și reînvățat) în 2017. Îți doresc succes pe mai departe. 😀

  • catalina tiensuu
    December 28, 2017

    Mult succes si mai departe. Cel putin 3 farfurii Chicineta sunt si in Finlanda <3

  • Ada
    January 1, 2018

    Dar in Canada??? In Canada livrati? E sigur un autobuz care ajunge pana in port la Rotterdam si apoi un marfar care trece oceanul. Pleeeeeease.

  • Dana
    January 4, 2018

    Sunteti foarte curajoase (zic si de Ramona, nu vorbesc cu dvs 😛 ) si faceti niste farfurii foarte misto. De abia astept sa vad invataturile blondei pentru 2018, in decembrie, scrise dintr-un palat cu totul si cu totul de aur, plin de carti si animalute pufoase 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *