Aventuri în primul meu apartament închiriat. Și un concurs!

UPDATE: Party people, o să avem o mică întârziere cu anunțarea câștigătorilor, fiindcă Livia mai are puțin de lucru la ilustrația poveștii câștigătoare, împreună cu cei de la Storia. Revin cu anunțul la începutul săptămânii viitoare!

***

Povestea.

august 2006

Sunt pe autostrada A1, înghesuită într-o Dacia 1310 împreună cu o bună parte din neamul Titică și o tonă de bagaje. Pe portbagajul de deasupra mașinii, familia mea a legat un aragaz, pe care trebuie să îl transportăm cu mare grijă până în București, unde urmează să mă instalez pentru prima dată în viață.

Încep anul I de facultate și o să locuiesc împreună cu prietena mea Vel într-un apartament de două camere în Dristor, pe care ni-l închiriaseră părinții ca să nu facă prințesele bube în cămin. Atunci când l-am văzut prima oară, apartamentul din strada Complexului mi s-a părut cel mai frumos loc din lume, dar cred că sincer, orice loc era superb dacă venea cu promisiunea unei vieți noi de facultate.

În retrospectivă, probabil că proprietarii ar fi trebuit să îmi dea de gândit. 

Ne-am întâlnit cu Proprietara Casei după cinci ture de învârtit în Dacia Cu Aragaz în jurul unei piețe (dacă mai știți cum era viața înainte de Waze). Noi eram două familii derutate din Pitești, îmbrăcate pentru o zi de curățat gresia cu periuța de dinți, iar ea era o femeie de 70 de ani, slabă băț și care fuma isteric. Era îmbrăcată în haine scumpe de mătase și, atunci când nu trăsnea a țigări, mirosea excesiv de floral.

Ne-a spus:

  • Hai să mergem în blocul alăturat, unde e soțul, ca să semnăm contractul.

Zece piteșteni îndesați într-o cameră mai târziu, ne-a luat în primire Soțul Proprietarei, care ne-a spus oftând:

  • Nu putem azi… E sâmbătă.

Acum, noi fiind din provincie, nu prea avuseserăm contact cu multe lucruri de-a lungul vieții. Când solicitam explicații referitoare la aceste ciudățenii ale unei religii despre care auzisem doar din filme eram întâmpinați de un ‘nu se poate’.

  • Dar soția ne-a zis să venim azi!!!!, am urlat toți într-un final.

Ne-am uitat toți spre Baba Proprietara Casei, care fuma isteric într-un colț, sprijinită de un ceas cu pendulă. Sub ochelarii groși ca fundul de borcan de murături se vedea o privire vinovată. A dat din umeri, care era codul pentru csf la vremea aceea.

Am plecat resemnați. În anul ăla ni se părea că suntem foarte norocoși că am găsit un apartament. Credeam că dacă nu luăm casa asta, prințesele vor ajunge să locuiască la metrou, iar noi la Pitești neavând nici metrou, nici asta nu părea o idee bună.


septembrie 2006

Era o dimineață de weekend în Dristor, ca oricare altele. Eu eram mahmură, iar prietena mea, studentă în primul an la medicină, citea sârguincios ceva la anatomie sau învârtea un craniu pe toate părțile (nu-mi mai amintesc clar). Total necaracteristic personalității mele, mă hotărăsc să fac curat de plictiseală.

Ajung la un dulap pe balcon pe care nu îl mai remarcasem până atunci. Era gol, cu excepția unui teanc de reviste. Mă gândesc că e păcat să irosim spațiu de depozitare, așa că iau revistele cu gândul de a le arunca la gunoi. O iau pe prima și fac ochii mari.

  • VELCEAAAAA!!!!

Prietena mea aleargă din sufragerie până în balcon, ca să mă găsească cu ochii cât cepele și respirând rapid.

  • Aoleu!
  • Crezi că sunt ale babei?
  • AHAHAHAHHA. Să sperăm.

Ne-am petrecut tot restul zilei răsfoind toată arhiva revistei HUSTLER – nu exista o alternativă,  fiindcă în ziarul Argeșeanul nu aveam așa ceva. Ne gândeam ”dacă așa e la Capitală, nu știm de ce n-am plecat de acasă mai devreme’‘.  În sâmbăta aia, eu nu am mai fost plictisită, dar nici Velcea n-a mai putut să învețe. Am păstrat revistele, iar de fiecare dată când venea cineva pe la noi, fugeam pe balcon și ne întorceam cu teancul de reviste, mândre că ‘UITE, BABA NOASTRĂ CITEȘTE HUSTLER!’


octombrie 2006, tot o dimineață de weekend

Ne obișnuiserăm deja ca Baba Proprietara Casei să vină în vizite inopinate și să fumeze isteric la noi în bucătărie, obicei pe care îl consideram normal, crezând că așa se face în chirie la București.

Însă în ziua aia a fost cumva diferită.

Ne-a așezat pe amândouă pe scaunele din bucătărie, și-a aprins o țigară și ne-a spus.

  • Uitați, fetelor, avem o problemă.

La 19 ani, singura problemă pe care ne-o puteam imagina era ‘am rămas fără bani de ieșit în club luna asta’, așa că am privit-o plictisite în continuare.

  • În apartamentul ăsta a locuit fiul meu, care e acum la închisoare pentru trafic de heroină. Din păcate, încă datorează niște bani unor băieți cu care s-a încurcat, iar ăia știu adresa de aici.  Să nu vă speriați dacă o să vă bată la ușă la un moment dat. Stați liniștite și nu le deschideți, cel mai bine.

Am fixat-o cu cei mai mari ochi pe care îi aveam, în timp ce ni se roteau în cap cuvintele ‘trafic de heroină‘ și ‘revista Hustler‘. Nic una dintre noi nu reușea să spună nimic, așa că baba a plecat relaxată la ea acasă, pentru a fuma isteric lângă ceasul cu pendulă.


noiembrie 2006

E seară și auzim bătăi în ușă. Nu așteptam pe nimeni în vizită. Ne înghesuim una în alta pe canapea și ne ținem respirația. Ne gândim că asta e, dacă sparg ușa, îi lovim cu revistele în cap și sărim de la balcon (stăteam la etajul 1).

Nu intră nimeni peste noi în noaptea aia, nici în cele în care au urmat, dar ne hotărâm în cele din urmă că asta nu e viață.

Așa că am zis:

  • Auzi, nu crezi că mai există și alte apartamente în Bucureștiul ăsta?!?!? De ce stăm noi ca fraierele aici?


octombrie 2017

Unsprezece ani mai târziu, stau într-un apartament care îmi place de mor. Până să ajung aici am locuit în – ATENȚIE – 13 locuri diferite, pentru că am și o pasiune pentru mutat. Dar apartamentul din Dristor o să rămână întotdeauna cel mai ciudat loc în care am stat vreodată, cu toate speranțele mele de prim an de facultate.

***

Acum, concurs!

V-am povestit treaba asta fiindcă, împreună cu cei de la Storia, am de oferit trei premii – vouchere la un magazin de design interior (YAS, I KNOW!!!) pentru cele mai mișto povești despre un apartament sau o mutare. După cum urmează:

   Premiul I

1 x voucher de 500 euro – câștigător care va primi și o ilustrație inspirată de povestea sa, realizată de ilustratoarea Livia Coloji și care va fi publicată și aici pe blog

  Premiile II și III

2 x vouchere de 250 euro

Și ca să aveți puțină inspirație!

Dacă sunteți ca mine și vă petreceți pauzele pe internet căutând apartamente imaginare, știți deja de Storia, site-ul de imobiliare lansat acum vreun an de olx.ro (și preferatul meu). Ei bine, tocmai au lansat o campanie foarte haioasă și FOARTE realistă pentru oricine a zis cel puțin o dată în viață ’n-o mai suport pe nebuna aia de sub noi, trebuie să ne mutăm!!!’

Așadar, dacă vreți niște inspirație, check out videourile din campania #căutăriîndoi. O să râdeți.


DESPRE CONCURS

Deadline-ul este duminică, 15 octombrie (seara). Până atunci, aștept poveștile voastre în comentarii la această postare.

Voi alege câștigătorii luni, împreună cu prietenii de la Storia, iar anunțul câștigătorilor voucherelor și ilustrația realizată de Livia vor fi publicate miercuri, 18 octombrie.

Vă aștept poveștile ca și când!!!

Baftă și inspirație 🙂

16
42 Comments
  • Mihaela Ciobanu
    October 9, 2017

    Nu sunt din Bucuresti, insa locuiesc aici de 21 de ani! I know, i’m old (35 ani). Pana la 14 ani am locuit cu parintii intr-o localitate aflata la 50 km de capitala. Apoi am intrat la liceu si m-am mutat la matusa mea in Bucuresti. Si acum tin minte foarte bine minte drumul pe autostrada Buc-Pitesti si sentimentele contradictorii ale pasajerilor din masina: maica-mea cu lacrimi in ochi si intorcandu-se tot drumul sa se uite la mine, taica-miu sofand nepasator si injurandu-i pe cei din trafic care il depaseau, sora-mea mai mica care canta si eu, care eram super fericita ca am scapat de ai mei, de viata la tara si ca in sfarsit pot sa ma distrez!!! :))))
    Un al doilea moment sensibilicos a fost cand m-am mutat de la matusimea cu prietenul meu (actualul sot). Au fost lacrimi si de o parte si de alta, pt ca matusa mea este prietena mea cea mai buna si sprijinul mereu oricand. Chiar si acum, cu sot si copil mic mergem la ea si dormim 3-4 zile lla cateva saptamani. Ne distram, gatim multa mancare buna si iubim apartamentul matusii, care, chiar daca este mic, este insula noastra de liniste, confort, caldura, pisici blanoase si arome apetisante.
    So, povestea mea nu este despre mutatul in sine, ci despre starea frumoasa pe care ne-o da un anumit apartament magic din Crangasi :)))).

  • Ioana
    October 9, 2017

    O poveste de venire si una de plecare:
    Locuiam intr-o mansarda de vis de pe Calarasilor, intr-o casa pe care o vezi doar in cosmar. Proprietarul – afacerist in toata regula – cumparase tot etajul unei case boieresti si inchiria fiecare camera studentilor sau familiilor mai putin norocoase sau pretentioase. Asa am aflat de la vecina cu care imparteam podul la uscat rufe ca langa noi stau unii cu treburi neincheiate cu “dracu'” care intr-o noapte era sa-si dea foc prin adormire cu tigara aprinsa. Iar in loc sa cheme tot etajul pompierii, s-au spurcat ca niste vecinii normali si au inspirat curiosi fumul de dupa usile incuiate. De atunci, cand deschideam usa scarii aveam urmatorul ritual – trantit usa pentru a speria sobolanii, sniff-uit daca arde sau nu si urcat tacticos pe scarile spiralate.

    La plecare, dupa ce am despachetat in apartamentul normal, luminos si cu vecini de Rahova, ma suna proprietarul: – Auzi, nu ai uitat cumva pisica in mansarda? (eu apas butonul de panica, transpiratii, gafaituri mai ceva ca la maraton) El: Am gasit un motan gri si dupa ce l-am dat afara pe scari m-am gandit sa te sun ca tu aveai pisica. Eu, uitandu-ma cu ochii bulbucati de spaima la pisica lenesa de pe covor din fata mea: Cred ca ati gresit apartamentul…

  • Roxana D
    October 9, 2017

    Haha! Noi am cumparat apartamentul in care stam si-acum in Baba Novac (aproape de Dristor:))) de la doua babe-surori amatoare de alcool, fericitele mostenitoare ale uni apartament circular cu 2 camere, dragut de-altfel si cu potential, aflat insa intr-o stare deplorabila. Mama surorilor fusese (si ea) alcoolica si stransese multe lucruri la viata ei si prin lucrurile-alea venisera sa locuiasca si alte vietuitoare, iar la intretinere se acumulase o datorie importanta. Prin urmare, surorile, extrem de bine strunite de o agenta imobiliara (singura agenta cu care am avut de-a face care chiar a facut ceva pentru acel comision!) au acceptat imediat oferta noastra si totul a mers ca pe roate. Cand toate actele au fost gata, am mers la banca pentru a le plati si, imediat ce au avut confirmarea ca le-au intrat banii in conturi, surorile au scos din genti o sticla de coniac si niste pahare (de sticla!) si au ciocnit si s-au cinstit cu mare entuziasm in fata tuturor clientilor din banca de la momentul respectiv, sub ochii siderati ai directoarei agentiei bancare. Noi traim fericiti in continuare in cele doua camere:)

  • Oana Felea
    October 9, 2017

    Povestea mea e simpla. Dupa primul an de liceu, petrecut intr-o camera de internat, intr-un oras mai mare decat orasul copilariei (Tulcea ;)), primesc telefonul mamei plecate peste granita cu mesajul: ”Ne mutam la Bucuresti”.
    Despre cum arata apartamentul cu pricina si despre experientele din el, ar fi cateva de spus, dar aici nu e rost de psihoterapie.
    Povestea de rasul-plansul a venit cand am decis sa ma mut singura, adica fara parinti, frate, iubit, purcel.
    Mi-am luat inima in dinti si lacrimile in pumni si dupa un sut in fund am inceput cautarea cu buget redus.
    Dupa ce am vizitat multe dughene in centru, pentru ca visam sa ajung pe jos acasa de la petreceri, ma mult la 23 de ani singura, singura intr-o casa pe langa Biserica Armeneasca.
    Vizita a fost programata alaturi de un cuplu hippie si desi casa clar punea semne de intrebare, numai faptul ca am vizitat o casa pe care o vizitau si ei ma facea sa cred ca asta e casa visurilor mele.
    Ei au renuntat, fraierii, si eu am ajuns sa ma mut intr-o casa cu o baie si o bucatarie improvizate pe holul care servea in vremurile bune ca hol de receptie.
    Am ajuns intr-una din camerele casei, care in trecut servise unui cuplu de tineri cu biciclete si pisici si tare cochet (din spusele vecinei de la subsol), dar care clar nu atinsesera in viata lor matura si mopul.
    Aveam acces si la o a doua camera care servea pe post de depozit de vinil-uri, carti si mobila de mult uitata, total nelocuibila, nu datorita aglomerarii, ci datorita geamurilor lispa.
    Locuiam cu siguranta intr-una dintre cele mai ventilate case din Bucuresti.
    Am facut curat o saptamana si am lipit pe peretii bucatariei, lipsite de faianta, toata hartia de cadouri adunata la zilele de nastere. Am facut din ….. bici si am primit imbratisarea proprietarei aparent prietenoase aflate in vizita in timpul procesului.
    Eu ma mutam in aceasta casa in Octombrie, odata cu un nou job si o fosta relatie si plecam din ea in Decembrie cu acelasi job si vechiul iubit…dar nu pentru ca ma speriau conditiile, sau factura la gaze de valoarea a jumatate din salariul meu sau din iubire puternica si plina de flama…nu…din cauza atitudinii ”prietenoase” a proprietarei. 🙂
    Proprietara ma suspecta ca vreau sa o pacalesc si chitantele de la banca care dovedeau plata utilitatilor erau realizate de catre mine pe calculator…cum de altfel ma ocupam cel mai probabil si cu realizarea de stampile false si falsificare semnaturi.
    Ma gandesc ca ea era creativa si plina de imaginatie si eu, pe atunci, inca studenta in ale dreptului si angajata tot in acelasi domeniu, nu stiam cum sa imi pun ”to good use” cunostintele acumulate in dreptul penal. La cerinta ei trebuia sa merg la banca sa confirme doamna de acolo ca ce am prezentat eu nu e fals.
    Zis si facut, pornesc cu proprietara la banca pentru a-mi confirma plata in fata ei. Ma lupt cu nametii, cu nervii mei si ai ei si decid de cum ajung acasa sa strang si sa ma mut…cu o zi inainte de Revelion. O experienta din care am luat lectii, din care am realizat inca o data ca ii greu cand esti naiva si visatoare, ca nu e loc si de hippie si de comoditate si de liniste si de proprietari nebuni…care desi ai plecat val vartej…ti-ar oferi oricand servicii dentare la nevoie…

    Sanatate dentara si bucurie!

  • Raluca
    October 9, 2017

    I have too many, dar mă rezum la prima garsonieră în care am stat cu prietena mea cea mai bună 😀

    Din categoria căutări:
    Era miercuri sau joi și duminică trebuia să ne basculeze părinții la București pentru că începeam cursurile. Garsoniera care ne plăcuse nouă a fost dată, ca niște fete din provincie am crezut promisiunile. Așa că vineri, nu am avut ce face, ne-am suit în tren și am venit iar în București ca să căutăm chirie, vizionare după vizionare, până seara trebuia să găsim ceva.

    Pe la 9 seara am găsit ceva ce ne-a plăcut, am bătut palma, dar pierdusem ultimul tren spre casă. Chiar dacă începea contractul peste câteva zile, proprietarii au fost drăguți, ne-au chemat la apartamentul lor dintr-un bloc pe aceeași stradă, ne-au pus niște perne, prosoape și perne în brațe, ne-au arătat unde găsim pizza în capătul străzii și ne-au lăsat să dormim acolo.

    Sâmbătă ne-am întors acasă și duminică am venit cu bagajele în București. Niciuna dintre mașini nu a avut aragaz pe ea.

    Din categoria prima zi în chirie:
    Am găsit un prezervativ (ambalat) într-un dulap de la bucătărie. Părea locul lui acolo.
    Seara am făcut cunoștință pentru prima oară cu o vecină. Ne-a chemat la ea acasă. Voia să îi scoatem liliacul din casă pentru că ei îi era frică.

    Din categoria mutări:
    Când ne-am gândit că suntem fete destul de mari și independente, ne-am decis să ne luăm un apartament cu 2 camere. A fost singura chirie luată cu o singură vizionare. Când ne-am mutat din garsoniera noastră, ca niște femei independente, am luat de undeva un Logan de marfă și ne-am decis să nu cerem ajutor. “Câte lucruri poți strânge într-o garsonieră?”.

    Cu o seară înainte de mutare am făcut curat în apartament, până pe la 2 noaptea și am plecat istovite la garsonieră, să ne dormim ultima noapte în ea. Când am parcat mașina în fața blocului în care era garsoniera, ne-am dat seama că uitasem cheia garsonierei în apartament. Garsoniera era la Muncii, apartamentul în Drumul Taberei.

    Și am aflat și câte lucruri încap într-o garsonieră – 3 Loganuri de marfă umplute până la refuz. Încărcate și descărcate de 2 fete independente, 1.60m fiecare. Printre acele lucruri am avut o canapea de cărat. Canapeaua pe care vărsasem vin la 2 zile după achiziție.

    Dintr-o altă căutare, o conversație scurtă:
    Eu: Din ce an este blocul?
    Prietena proprietarei, care se ocupa de apartament: 1930.
    Mama proprietarei, care venise în halat să vadă cine vizionează apartamentul: ba nuuu, e din 1918.
    Agentul imobiliar: doamnă, cred că înrăutățiți un pic situația.

    Mă scuzi, Oana, dar ai deschis cutia Pandorei 😀

  • Anamaria
    October 9, 2017

    Povestea mea incepe cu un apartament pe care l-am dat in chirie. Tocmai reveneam din studentie, de la Bucuresti la Brasov, si m-am mutat la ai mei (ei tocmai se mutasera la casa), asa ca mi-au spus: uite iti lasam tie apartamentul nostru, sa te ocupi de el sa il dai in chirie. Waw, tocmai iesisem de pe bancile facultatii, si aveam senzatia ca si castigasem marele Jackpot. Sansa vietii mele sa ma lansez in afaceri…imobiliare…

    Zis si facut, mi-am luat proiectul in serios si am petrecut zile intregi curatand si revigorand atmosfera, urmarind sa il fac cat mai “cosy”. Am dus pana si lucruri din casa alor mei, luate “proaspete” de casa noua, convingandu-i ca trebuie sa facem un decor demn de “dragoste la prima vedere”.
    – “Da tata, sa nu mai vrea sa plece din el, sa nu mai vrea sa caute altul, asa vreau sa il fac”. Nu m-am gandit niciodata ca exact asa se va si intampla, ad-literam!

    Dupa ce a fost gata, si am dat anuntul la ziar, la vremea aceea, primesc primul telefon. Un student, imi spunea ca vin in schimb Erasmus doi studenti din Portugalia si vor sa vada apartamentul. Deja suna totul atata de bine, ca o ora mai tarziu m-am vazut cu cei 3 la apartament. Studentul roman s-a scuzat ca doar a venit sa ii lase, dar ca spera ca am vazut macar o telenovela la viata mea, pentru ca nu stiau engleza foarte bine, de romana nu mai zic…

    Mi s-au inmuiat putin genunchii (daca pe vremea aia era Facetime, tata era sigur la acel moment “on air” la mine pe telefon), din fericire Nokia-ul meu 3310 mi-a oferit intimitatea de care aveam nevoie. Si dupa un “Buenos dias” mi-am adus aminte ca hey, stai ca poate nu am facut degeaba cursurile acelea de spaniola si parca imi mai aminteam ceva si din “Clona” si brusc Portugheza lor cu Spaniola mea s-au sfarsit printr-un strans de mana si un contract.

    Am plecat tare mandra de mine acasa. Le-am spus alor mei, sa se tina bine, ca voi fi un guru imobiliar! Cum am pus anuntul cum am batut palma.
    -“Si tata, sa vezi ce faini sunt! Un cuplu de studenti din Portugalia, atata de draguti si au fost asa incantati ca nu mai voiau sa plece”.

    Si luni s-au mutat. Si le-am dus un cadou de “Hola, bun venit”. Marti noapte, sa fi fost vreo 1 dimineata, suna telefonul. Vecinul de la 1, nenea Nelu.
    -“Domnisoara, nu stiu ce se inampla in apartamentul vostru, galagia este insuportabila, am sunat si la Jandarmi, domnitza, veniti repede ca e prapad”.
    Am simtit cum mi s-au inmuiat picioarele. Trebuie sa fi gresit apartamentul! Portughezii mei erau doi porumbei linistiti, ce scandal, ce galagie?!

    Imi sun un prieten si mergem pana acolo. Nici nu am intrat bine pe alee ca aveam senzatia ca sunt pe pietonala cu cele mai galagioase cluburi. Intram in scara. Nenea Nelu` de la 1 astepta Jandarmii. Urcam la 4, usa deschisa. Porumbeii mei micuti si draguti, s-au transformat intr-o hulubarie de cel putin 12 insi cu “sangre caliente”. Camerele mele cu “cosyness effect” erau ca niste locuinte pentru sinistrati, cu 12 saltele improvizate pe jos, una chiar sub dus! Vaza mamei luata de casa noua, era cea mai de pret scrumiera a portughezilor! Oglinda din hol era in atatea bucatele, incat am zis ca cei 7 ani de ghinion ori cate cioburi…aveam nevoie de inca 10 vieti sa treaca. Covorul din living era acum o pizza uriasa, iar baia mare era transformata intr-un alt mini dormitor. Dezastru!

    Iar creierul meu mai functiona doar pe “Orice numa sa nu afle tata”, desi aflase tot cartierul, si sectia cea mai apropiata de Politie. Si mai stiam si ca nenea Nelu` nu este cel mai discret vecin din lume. Stia si cati soareci sunt in boxa mea de la beci, d-apoi cati Portughezi aveam in casa….

    Da, a aflat tata. Pentru ca el m-a ajutat sa ii scoatem de acolo, iar naivitatea mea trebuia platita cumva. Nu am mai inchiriat niciodata apartamentul. Viitorul meu in afaceri imobiliare se prabusise inainte sa inceapa.

    Si azi, imi mai aduce aminte de asta, tabloul de pe usa de la baie sta drept marturie. Si asta nu pentru ca avem peretii plini si nu mai era loc. Ci pentru ca sub el, este amprenta unui pumn de portughez. Dar cum dupa tot dezastrul au fost muuulte de inlocuit si n-am mai avut buget si de alta usa, am batut un cui deasupra gaurii din usa, si am pus peste un tablou cu un text in Spaniola. Sa imi aminteasca mereu ca in viata asta trebuie sa ma ocup de orice, mai putin de imobiliare 🙂

  • Merat
    October 9, 2017

    Era primavara anului 2012 si eu stateam in Craiova cu mama gandindu-ma cum sa-mi complic viata. O prietena din Bucuresti m-a anuntat ca urmeaza sa plece din camera ei de la mansarda din Cotroceni (mvai, ce bine suna). Mi-a luat 5 minute sa zic ca o voi ocupa ea. Mi-a spus fata ca e o mizerie de camera, dar toate cheltuielile lunare (TOATE) erau 300 RON iar eu nu aveam job so ce sa mai vrei?!
    Asa ca mi-am indesat lucrurile intr-o valiza, 2 saci si o cutie si am plecat.
    Cand am ajuns, am vazut camera… Mi-a picat fata. O camera in pod, holul spre camera fiind si acces la acoperis, ciment pe jos, baie cu toaleta si o chiuveta mica-mica-mica, usi picate, pereti cojiti. La dus aveai acces daca ieseai pe scari si te duceai spre celalalt pod. Bucatarie nu exista.
    Camera in sine era extrem de mica. Mama a inceput sa planga atunci cand a vazut-o prima oara, iar prietenii olteni au zis ca atunci cand intra soarele acolo, trebuie sa ies eu, amandoi nu avem loc. Nu aveam nici unde sa cad in camera aia, cam atat de mica era. Patul era de paie si imi ieseau picioarele din el. Caldura (camera fiind in pod) era insuportabila. La temperatura de-afara, eu plusam cu 10 grade. In miezul verii, stateam pe acoperis ca sa ma racoresc.
    Dar!
    Zona? O frumusete – Cotroceni e o zona cu adevarat superba. Accesul la acoperis (ii spuneam terasa) – WOW. Se vedea de-acolo Cotroceni si gradina botanica si pasajul Basarab. Am avut o vara in care in fiecare seara beam bere pe acoperis uitandu-ma la luminile Bucurestiului si ma gandeam ca sper ca va fi bland orasul cu mine. Apoi au fost serile cand stateam pe acoperis cu mandrul de la vremea respectiva – un olandez nebun cu par foarte lung si negru. Scoteam o patura pe acoperis si dormeam direct sub cer. De fapt, nici n-a fost asa rau… 🙂

  • Diana
    October 9, 2017

    first attempt to write something like that :))
    Imi place sa citesc povesti de genul astora dar nu am incercat sa si le scriu. Acum fiind recent mutata (pentru prima oara la chirie) cred ca e o oportunitatea buna sa castig si eu ceva pentru acest “coltisor de rai” pe care sper sa nu-l pierd degraba (adica sa nu ma mut de 13 ori 😀 – chiar e mult))) la cate haine am de transportat.

    Avea mama o fata tanara si capricioasa care nu aprecia ceea ce are la momentul de fata, adica o camera a sa, la Chisinau, in apartamentul care urmeaza sa fie al ei, cu toate conditiile si comoditatile necesare. Dar aici apare “that prince on white horse”, care invata la Bucuresti si o fura pe Diana (me, nice to meet ya) la studii in Romania. Atunci eram foarte entuziasmata ca voi trece si eu prin acea perioada “reala” a studentiei in care voi locui la camin. Nu a durat prea mult bucuria mea 😀 4 ani de facultate am stat la acelasi camin, pentru ca nu existau alte finante si nici mare dorinta de a ma muta la chirie. Astfel incat, in primul an de facultate, eram 7 moldovence intr-o camera, iar in ultimul eram 3 – devenea tot mai bine si mai bine.. Colegele erau tot mai de treaba si certurile incepeau sa dispara.. Vara anului 2017, mica calatoare a plecat la mare, unde a stat 2 luni intr-un cort (la camping) si a inteles cat de necesare sunt apa calda, intimitatea si linistea (pentru a putea dormi noaptea) 😀 A fost fun si e totusi o experienta. Pe timp de vara mi-am lasat kilogramele de lucruri (all my life) la o prietena care sta intr-o chirie din Bucuresti, si dupa revenirea de la mare am stat la ea (pana incep cazarile la camin cica). Dar de fiecare data cand ma uitam cate valize am de impachetat, mutat, apoi sa caut loc pentru toate… si de fiecare data cand ma gandeam ca iar va trebui sa impart camera cu cine stie ce fete, si am de scris si disertatia anul acesta, si am nevoie de spatiu de lucru pentru a-mi indeplini micile nevoi sufletesti (precum niste desenat/pictat sau facut yoga) – nu mai voiam la camin ever again! Aici am realizat cat de faaaaaain e sa ai o bucatarie, baie curata si un spatiu doar al tau (cu alte cuvinte – tot ce aveam candva acasa) si dorinta de a ma caza la camin disparuse exact in momentul in care un prieten a spus ca isi cauta chirie din toamna si ar prefera sa stea cu cineva pe care ii cunoaste. Bum! peste o saptamana, dupa ce aveam studiate toate grupurile de pe facebook posibile si site-urile cu apartamente de inchiriat, am planificat 7 vizionari.
    Ok, azi mergem la 3, maine la 1, poimane la alte 523 😀 si tot asa, pana nu gasim ceva potrivit. Daaar, inainte sa ne pornim spre locurile planificate, an incoming call:
    “- Am gasit o vila veche pe olx, intretinuta bine, pretul convenabil, 3 camere” (pentru noi si colega mea de camera din camin cu care am devenit prietene); “Au vizitari programate pentru toata ziua si au spus ca daca ajungem intr-o jumatate de ora ne pot arata apartamentul. Ia un taxi, acum!!!” – voi stiti ce inseamna sa ai jumatate de ora la dispozitie pentru a ajunge undeva in Bucuresti, nu-i asa? Am iesit in haine de casa si mai nu uitasem sa-mi schimb macar papucii)))
    Faza faina – e primul apartament pe care l-am vazut si de care ne-am ingradostit si unde am decis sa ramanem in urmatoarele 10 minute.
    Acum sunt multumita de tot ce am si din cauza asta dorul de casa a devenit mai mic. Parintii, evident, ma tot cheama acasa si mama inca ma petrece cu lacrimi la gara. Eu insa ma simt mandra ca o pot chema aici si ii pot oferi cazare si sa-i arat tot ce-i mai fain aici, in Bucuresti. E clar ca deja apare dorinta de a avea apartamentul personal, ci nu doar chirie, dar din toata povestea asta am invatat cat de mult trebuie sa apreciem momentul prezent si tot ce avem acum. Nu trebuie sa ramanem indispusi pentru ca nu avem ceva acum – ci sa ne multumim si tindem spre mai mult pentru a depunde eforturi si a indeplini dorintele noi.

    Greu sa incadrezi toate emotiile in cuvinte.
    Anyways, am incercat sa povestesc cate ceva, asa cum pot, si spre sa fie interesant celui care citeste 😀

  • Elena
    October 9, 2017

    Cand jumatatea mea (ne)buna s-a mutat singur in primul lui cuib-de-burlac-dar-cu-prietena-de-3-ani, am fost langa el pentru fiecare bucata de gresie vintage aruncata. Entuziastmul cel mai mare l-a adus bucataria, care reprezenta si investia majora: electrocasnice noi si mobila visinie facuta pe comanda pentru a profita de fiecare coltisor.

    Doi ani mai tarziu, cand ne-am mutat impreuna, bucataria a ramas camera preferata din casa. Pentru mine bucataria este un loc de relaxare unde imi exersez talentele de master chef si ii ascult pe vecini cum se cearta, arunca cu oua si cheama politia. Pentru el mereu a fost un loc unde papilele gustative ii erau alintate, unde se bea cu prietenii, se petrece si se potolesc munchies.

    Bucataria visinie a fost mereu o oaza la finalul unei zile sau saptamani istovitoare fie ca o ardea solo sau cu mine. A ramas sclipitoare si dupa ce s-au facut renovari la o teava principala a blocului, iar noi am astupat gaura, dar nu am mai varuit. Asa a fost si dupa o seara romantica in care el a incercat sa stinga lumanarile de pe masa si a suflat ceara rosie pe perete. Si la fel a fost si dupa ce patrupedul nostru mult iubit mi-a sarit in poala in timp ce-mi duceam cana de cafea la gura, iar lichidul magic a ajuns pe un perete.

    Petele nevaruite din bucatarie sunt tabloul #fericiriiindoi. Asta nu e un semn de feng shui ceva?!

  • ILIE STEFANIA
    October 9, 2017

    Băi, eu am avut o viață tare crudă. Târâtă de mama natură și pe față și pe spate, de mi se spunea „femeia șnur fără ț**e, fără c*r”, m- am obișnuit să obțin ceea ce vreau cu ajutorul, mai mult sau mai puțin voit, al prietenelor mele. Toate frumoase, deștepte și bune în draci. Poveste vieții mele în București începe cu Creața, o tipă pe care o cunoșteam oarecum din liceu și cu care m am întâlnit întâmplător în fața gurii de metrou de la Sudului, când ne căutam amândouă chirie. Părinții noștri s- au văzut, s- au plăcut și au decis să ne cazeze împreună, în apartamentul unei băbuțe care locuia în provincie. Deși ei tare ar fi vrut să ne lase cu o doamnă cumsecade, care să ne supravegheze și să se asigure că învățăm. Așa am ajuns la „Tanti Aglae” o să îi spunem, că dracu’ mai știe cum o cheamă… că pe vremea aia nu beam și nu filtram ca lumea informațiile, ca acum. Tanti Aglae a stat cu noi prima seară, urmând ca a doua zi să plece la căsuța ei provincială de turtă dulce, unde locuia zgripțuroaica. După ce ne- a cronometrat și numărat fiecare picătură de apă pe care o foloseam la duș și ne- am culcat aproape nelimpezite- n gură de pastă de dinți, Tanti Aglae ne- a pus în genunchi. La propriu. Că NIIIIIIMENI nu merge la ea în casă la culcare fără să își spună, cu voce tare, rugăciunea. Iată- mă în așadar în genunchi, zbierând un „Tatăl nostru”, în timp ce în minte mă rugam să îi lumineze Sfântul drumul de întoarcere în iad, de unde a venit. După ce s- a asigurat că ne trezește a doua zi cu trei ore înainte de ora la care trebuia să plecăm, ne- a pus să facem mișcare și ne- a îndopat pe fiecare cu câte „doo oo” fierte, abia așteptam să se termine ziua, să vin acasă, sa stropesc eventual cu agheazmă în cinstea Satanei plecate. Zis și făcut. Atunci am descoperit că viața fără tequila e pustiu. Am ajuns amândouă acasă și după ce am căutat în fiecare dulăpior să nu cumva să ne facă Talpa Iadului vreo farsă și să se fi decis să mai stea, am hotărât să intrăm la duș. Și să ne lăfăiiiiiim. Am intrat prima. Am stat până mi s- a înroșit pielea și mi s- au încrețit mâinile. Și mi- a bătut Creața în ușă că se scapă pe ea. I- am făcut fetei loc la duș și am mai tras o dușcă. Fix când își termină și creștina asta dușul și iese înfășurată cu un prosop pe cap, auzim mare bufnitură! Și ce să vezi? Mare piscină la noi în bucătărie! Luuuuuux! Asta se uită perplexă și împietrește. Acum e momentul să spun că a mea Creață este o super gagică, frumoasă foc, cu niște țâ… plămâni bine dezvoltați, cu o minunăție lungă de păr creț (că de asta îi zic Creața, DĂĂĂĂĂĂĂ) care atunci când mai e și ud arată porn…. foarte bine. Eu, om judecat la creierii capului, o smucesc repede de mână, îi trag prosopul de pe cap și îi las minunăția aia de păr ud pe spate și i- l și ciufulesc un pic, o târăsc până la chiuveta din bucătărie și arunc niște apă pe tricoul ei lung și alb, cu care femeia voia să doarmă. O trag apoi afară din casă, pe hol și îi zic: ” Ori asta, ori se întoarce baba aia nebună care o să mă pună în genunchi și nu chiar la modul la care visam eu”! Și bat repede la ușa vecinilor de lângă. Las stana de piatră acolo, mai bat și la celelalte două de pe palier și fug în casă. Se deschid toate ușile în același timp și șase ochi de bărbați o văd pe Creața mea, cu tricoul transparent, ud, lipit de…. plămâni, cu părul sauvage și ochi de căprioară. Ăștia se bâlbâiau, asta era mută, eu strig: „ Ni s- a spart o țeavăăăăă!!!!!” Se mobilizează bărbații, unul merge la subsol închide apa, altul meșterește ceva pe la chiuvetă, iar un al treilea ne întinde covorul ud pe balcon. Problema cu apa este rezolvată provizoriu, Creața mea se alege cu promisiuni solemne că a doua zi va fi rezolvată definitiv, ea încă nu articulează niciun cuvânt, eu îl cunosc pe vecinul super sexy de alături, despre care, după o invitație la film am aflat că a fost într- o croazieră de cupluri gay și am rămas prieteni, iar până la urmă ne- am mutat pentru că vecinii erau super de treabă dar vecinele erau niște scârbe, domne’!

    Apropo, Creațo, mai știi vecina aia cu care te- ai certat când te- a acuzat pe nedrept că prietenul tău a intrat peste ea în casă?!? Aia, de m- am făcut eu că nu știu nimic? Nu era chiar nebună, doar că nu ai fost tu, am fost eu! Tălâmbul ăla cu care stăteam eu pe atunci a greșit ușa și chiar a intrat peste ea. Că nu s- a prins boul din hol că diferă apartamentul și s- a dus ca Vodă prin lobodă până în bucătărie!
    Voi dormi mai bine la noapte, acum ca ți- am mărturisit asta. Vorbim mâine!

  • Anca
    October 10, 2017

    Copil de Bucuresti fiind, nu m-am lovit de experienta statului in chirie. Dar de treaba fiind, m-am oferit sa imi ajut prietenul sa isi caute chirie cu scopul ascuns de a alege eu zona. Astfel filtrele mele erau: zona Victoriei/Cismigiu, ceva sic si extrem de ieftin.
    Prietenul meu s-a dovedit a fi extrem de mofturos si chitibusar.
    Prima optiune a fost o camera intr-un penthouse pe Calea Victoriei. Apartamentul era superb, avea tavane inalte, mobile veche foarte bine intretinuta, un pian in hol dar si o Doamna de 89 de ani. Se pare ca idea de a avea o colega de apartament in varsta de 89 de ani a fost un deal breaker.
    Urmatoarea optiune a fost un apartament de 2 camere, pe Titulescu, cu parchet de lemn masiv si glasvand cu sticla pictata intr-un bloc din 1920. In acest caz deal breakerul a fost faptul ca apartamentul nu avea nici o sursa de incalzire, si implicit nici apa calda, daar avea o cada cu picioare in mijlocul baii.
    Ultima optiune din partea mea, care pana si pentru mine era o solutie de compromis, a fost o camera in caminul militar de la Eroilor, un pic asemanatoare cu o debara. Aici deal breakerul a fost lipsa geamului.
    In final a ales o camera intr-o vila din Strada Toamnei, un pic ca in Marile Sperante, lasata in paragina de 20 de ani, dar cu tavane inalte, parchet de lemn si incalzire la o soba superba de teracota de culoarea fisticului.

  • Elena
    October 10, 2017

    Uuuuu, how many stories 😁 Inainte sa incep sa scriu povestea mea, ar trebui sa stiti cate ceva despre mine : sunt familista si imi iubesc parintii si casa parinteasca de mor; intotdeauna am urat Bucurestiul; sunt o combinatie ciudata intre tipa independenta si conservatoare si tipa care risca si devine aventuroasa asa, pur si simplu. Prin urmare, povestea cu mutatul incepe asa: intalnesc pe net ( bine, un fel de messenger intern in institutia in care lucram ) un tip. Am impresia ca il stiu de o viata si vorbim cu orele la telefon ( dah, cheesy, I know , mai ales ca urasc convorbirile lungi si dese daca nu am nimiv interesant de spus ). O tinem asa timp de un an, in care ne vedem face to face de maxim 3 ori. O data la un teambuilding unde ne-am vazut pentru prima oara, o data de revelion cand s-a auto-invitat acasa la mine :))) si o data cu ocazia unui interviu pentru care am mers in Bucuresti. Dupa un an, imi spune ca ar fi bine sa ma mut, astfel incat sa continuam relatia asa cum trebuie. Ce credeti? Ma mut in Bucuresti ( orasul pe care il urasc ), las totul in urma: parintii mei dragi, padurile care imi inconjoara casa , pe Kitty pisica mea pufoasa, papagalii si job-ul. Printr-o cunostinta , ajung la o batrana de vreo 92 ani, intr-o casa la Domenii. Mi s-a spus ca e singura si ca i-ar prinde bine sa aiba pe cineva langa ea. Nu as plati decat utilitatile si am toate conditiile. Urmeaza: zile de plans ( mama, tata, eu, bunicii, matusile si toate rudele mele, stress cu mutatul , ca na…sa am de toate, stress cu noul job si in acelasi timp bucuria ca voi fi alaturi de “alesul vietii mele” :)). Ajungem in Bucuresti la casa cu pricina . Ai mei ma “despacheteaza”, eu ma abtin din bocit ca sa nu sufere mama mai mult apoi ma lasa acolo. Casa frumoasa…din exterior. Interior din 1900 toamna, camera mica, cu un dulap in care mi s-au cedat 2 rafturi ( DOUA!!!! ). Aflu apoi ca nu exista masina de spalat si trebuie sa spal totul la mana. Aflu apoi ca daca vreau sa ma intalnesc cu prietenul meu, trebuie sa merg afara, ca nu am voie sa il duc acolo ( nici nu ma gandeam sa il duc pentru stiti voi ce, dar totusi ). Am stat asa timp de o luna, timp in care am plans in fiecare noapte si ma gandeam ce naiba am facut…Dupa o luna , m-am mutat cu doi colegi de munca ( colegi pe care de abia ii cunoscusem :)) ). Fiecare cu camera lui, eu cu cea mai misto, bucuria mea. Prietenul meu avea drept de vizita, ce sa mai…Dupa putin timp unul din ei ne-a parasit si a trebuit sa cautam un apt mai mic. Ne-am mutat undeva in Drmul Taberei, foarte tare apartamentul ( fusese al unui artist ). Am stat si acolo o luna apoi m-am mutat cu prietenul meu. Acum suntem sot si sotie si avem un copil impreuna. Cand ma gandesc la anii care au trecut, nu-mi vine sa cred cat am riscat sa vin intr-un oras pe care il urasc, pentru un tip pe care de abia il cunosteam. Suntem de 8 ani impreuna, acum avem casa noastra ( de fapt a bancii pana achitam creditul :))) ) si suntem fericiti. Mutatul e dificil, mai ales atunci cand vii de la 400 km departare ( btw, urasc cuvantul “provincie” ). Dar se nasc povesti frumoase si experiente care pot influenta viitorul nostru. Acum va scriu de undeva din Danemarca si sincera sa fiu, daca nu ar fi atat de scumpa viata aici…m-ar bate gandul sa ne mutam din nou :)))

  • Lavinia Nicoara
    October 10, 2017

    M-am mutat de multe ori in viata mea pentru ca la 18 ani mi-am luat viata in piept si am plecat la facultate la Cluj, dintr-un orasel de provincie fara niciun semafor. Am stat din apartamente luxoase cu vedere la cartiere rezidentiale pana la apartamente inghesuite si murdare cu miros de mucegai atat de pregnant incat ne facea sa dormim cate 14 ore fara treziri, cel mai probabil intr-o semi anestezie totala.

    Au fost mai multe urate decat frumoase si pasiunea pentru design de interioare mi-am dezvoltat-o cand imi promiteam din toata inima ca intr-o zi, voi avea baia mea curata si mare si nu voi mai freca gresia albastra plina de pete, in care se oglindeau frecvent mai multe persoane decat stia propietara.

    Ani mai tarziu, cu copil si sot la purtator, am pornit sa ne cautam apartamentul viselor noastre. Trebuia sa fie intr-un mare fel, sa imi indeplineasca cumva toate frustrarile acumulate in cei peste 10 ani de chirii dubioase si incerte. Sa aiba vedere frumoasa, sa fie mare ca sa incapem toti 3 si cati or mai veni, sa fie in centru, sa aiba scoli si gradinite bune aproape, sa aiba vecini prietenosi, sa fie ieftin si daca se poate, chiar gratis, ce mai, sa scrie “Familia Nicoara va fi fericita aici” pe placuta de la intrare.

    Dupa cateva saptamani de cautari l-am gasit pe el. Nu era deloc ce imi imaginasem dar am inchis ochii si mi-am imaginat tot ce poate deveni. Era murdar si intunecos, avea linoleum pe jos si lambriuri pe pereti. Bucataria era mica si prost organizata, baia arata intr-un hal de nedescris si colac peste pupaza, putea in toata casa a ceea ce cu totii numim rahat. Dar am stiut ca ala e. Si ala a fost. Era casuta noastra care ne astepta pe noi, sa fim fericiti in ea asa cum imi imaginasem. Depasea cu mult bugetul nostru de cumparare si renovare dar am crezut in minuni si am facut eforturi supraomenesti sa ni-l permitem. L-am cumparat si am stat 9 luni la socri, toti 3 intr-un domitor stramt si exagerat de calduros, impreuna cu socri si o matusa. Da, 6 persoane intr-un apartament de 3 camere. 9 luni.

    A trecut timpul cum a trecut. Am investit in apartamentul nostru toti banii, visele si sperantele. Am rasfoit tot ce se putea in materie de design de interioare, m-am inspirat si am facut totul exact asa cum am visat: luminos, cald, cu un sentiment de dragoste nemasurata. Ne-am batut capul cu munti muncitori neseriosi, cu materiale care nu bateau cu ce comandasem, cu comenzi intarziate, cu bani putini si mereu la limita.

    Nu mai conteaza, ne-am mutat de doua saptamani…toti 4 🙂 Deja ne pregatim de prima reorganizare din camera copilului in camera copiilor. Camera stramta de la socri a adus si ceva bun in serile de plictiseala extrema. Exact la momentul potrivit.

    Pentru mine cautarea si renovarea acestui aparatament a fost o experienta in sine. Mi-am dorit-o, am visat-o si o am. Iubesc casuta asta a mea pentru tot ce am pus in ea, de la prima bucata de parchet pana la prima pizza comandata.

    Ne mai lipseste placuta de la intrare cu “Familia Nicoara este fericita aici” dar din banii pe care sper sa ii castig la acest concurs, asta va fi primul lucru pe care o sa-l cumpar.

  • Mintescu Ancuta Evelina
    October 10, 2017

    Octombrie 2009 -Mutatul a fost intotdeauna o provocare pentru mine. Inca de pe bancile liceului, mai exact la inceputul clasei a douasprezecea, incepusem sa-mi fac planuri marete. Mi-am zis: oare ce schimbari va lua viata mea cu privire la noul camin? Si tot magandeam eu mult si bine, pana cand a venit acea zi in care a trebuit sa plec de acasa. Anul I de facultate la Jurnalism in Targoviste. Un nou mediu pentru mine, dat fiind ca nu eram de acolo. Prima mea impresie cu privire la plecarea de acasa, a fost ceva de genul: vai cata libertate o sa am de acum inainte, nu-mi mai tine nimeni evidenta in ceea ce fac, sunt stapana pe situatie. Toate bune si frumoase, pana cand am ajuns la camin cu bagajele, unde am fost lasata de catre familia mea. Ei bine, de abia atunci m-am trezit din vis, am vazut realitatea realitatilor, mai exact ca nu eram doar eu, mai erau 4 fete in afara de mine, si ca lucrurile nu sunt atat de roz pe cat vor ele sa para. De la sentimentul de libertate, beatitudine, am ajuns la o stare de responsabilitate imbinata cu melancolie. Prima luna a fost o mare provocare in viata mea, pana cand am incercat sa ma acomodez cu fetele, dar tot n-am ajuns la blestemata aia de libertate pe care mi-a o doream cu ardoare. Si au trecut lunile, chiar anii de facultate, cu persoane de tot felul, iar Evelina tot nemultumita de situatie. Fie ca era vorba de program, erau fete care seara aveau activitati diverse, iar eu ce credeti, seara voiam sa ma odihnesc. Dimineata, ca majotitatea oamenilor, aveam activitati, in schimb respectivele colege atunci doreau sa se odihneasca. Fara trantit de oale, fara lumini aprinse, fara nimic.Octombrie 2014- Am suportat cat am suportat, pana cand am zis ca este vremea schimbarilor. Si soarta a facut sa ajung la Bucuresti. Inainte de a ajunge aici, am cunoscut un tip, care si pana in prezent sunt cu el, de altminteri. Initial am locuit tot la un camin, dar in paralel locuiam si in apartamentul lui. La caminul din Bucuresti, o alta poveste interesanta. Fetele voiau sa para dragute, si de multe ori chiar reuseau sa le si iasa. Dar ce faceau ele acest lucru? Deoarece stiau ca din 7 zile,, doar 3 le petrec impreuna cu ele. Deci, imi stiau programul, iar cum se zice in popor “mai rarut ca e mai dragut”, a functionat perfect si in cazul lor. Octombrie 2015-Dupa aproximativ un an, eu impreuna cu prietenul meu, am decis ca este vremea sa punem punctul pe i, drept dovada ne-am mutat impreuna. Initial locuiam intr-un apartament ceva mai vechi cu 2 camere, dar unde am imortalizat momente frumoase. Camera mea de suflet a ramas sufrageria in respectivul apartament. Acolo ne invitam prietenii, familiile, depanam povesti pana seara tarziu.
    In prezent- octombrie 2017, am reusit sa ne mutam intr-un apartament nou cu 3 camere, spatios, modern, care are un design placut, armonios si ne face zilele mai frumoase, prin culorile vesele si deschise ce il caracterizeaza.
    Se spune o vorba: Cu rabdarea treci si marea, ce-i drept asa asa a si fost in cazul de fata, iar acum traim fericiti si incantati de alegerea facuta.

  • Popa Georgiana
    October 11, 2017

    Buna
    Eu am locuit in liceu in gazda tot in Pitesti, Adica stăteam cu baba in casa, baba cu tabieturi nu gluma, bloc doar de bătrâni, băteau la usa si daca deschideam mai tare usa la frigider, sau suna telefonul. Cea mai interesantă experiența cu baba a fost ca se uita la telenovele, eram in 2000, si au auzit băbuțele in telenovela despre sex oral, si pe cine sa intrebe? Pe mine:)))
    Ulterior m-am mutat de frica ca moare baba cu mine in casa.
    M-am mutat cu alte 4 fete intr-un apartament cu 2 camere. Proprietara noastră nu venea inopinat ci venea doar cand nu eram acasa si facea control:))) găseam tot timpul luminile aprinse, hainele deranjate:))
    Cand venea anuntat, ștergea cele mai dosnice locuri cu degetul si ne acuza ca nu facem curat, altădată ne-a cerut sa ne ascundem lucrurile din apartament si sa facem curat ca se însoară baiatul ei si primesc acolo musafirii si fac petrecere de dupa:)). Însă cea mai tare faza de departe a fost cand la magazinul unde ea era vânzătoare, in cartierul in care avea apartamentul, ne-a oferit o inima Maggi sa o punem in geam poate ne bate norocul la usa, cred ca știi celebrul concurs de prin 2004-2005. Si ce crezi? Ne-a bătut norocul la usa si ne-a dat 150 de euro!!! Proprietara noastră ar fi dorit parte de câștig :))))€€€
    Intre timp l-am cunoscut pe sotul meu si sunt proprietara si eu de apartament in Pitesti

  • Alina
    October 11, 2017

    Poveste cu cinci mutări sau despre cum e să te iubească prietenii
    Iunie 2006 – cum să te măriți fără a concubina înainte
    Nuntă mare, mireasă frumoasă, mire și mai și… prima mutare, în cuibușorul nostru împreună. Ce speranțe!
    Iunie 2006 – aprilie 2008 – cum să nu știi să manageriezi situații
    Căsnicie prea picantă.
    Aprilie 2008 – cum să te dai bătută
    Mi-am îndesat într-o valiză neagră din haine și, printre hohote de plâns, am ieșit târând valiza în stradă. Trăgeam cu foc de ea. Hopa, oare unde merg? (mama locuiește în alt oraș). Găsesc eu. Taxiiiiii… Și-am urcat în mașină cu valiza așezată pe bancheta din spate și eu îndesată lângă ea. Unde mergem? întreabă domnul. Unde mergem? repet eu (știam de la nu știu ce cursuri că atunci când nu știi răspunsul din prima, repeți întrebarea). Și-a stat domnul cu mine vreo 5 minute luuungi până mi-a stat și mie plânsul și au început neuronii să se regăsească. Și… Evrika, mergem la tuși(mătușă)! A doua mutare. Și m-a dus domnul la bloc la tuși. M-a primit în casa ei, în camera mică, doar că… echipa de renovare era angajată deja, să nu despachetez, zice. Valiza striga deja strident Hei, you!
    Și când ai prieteni… A treia mutare. Adriana și familia ei plecau în concediu. Italia! Uaaau, ce portiveală, 3 săptămâni aveam unde sta. Și-am stat așezată tot așa, pe valiza nedesfăcută.
    Și când ai și mai mulți prieteni… Mutarea patru. Salvarea mea a fost Adina (Da. M-am revanșat, am nășit-o!). Mi-a dat cheia de la apartamentul nelocuit al familiei ei. Începe renovarea. Intră în scenă Dana, prietena mea minionă. O și văd, cocoțată pe vârfuri pe vasul de toaletă cu bidineaua cât capul ei, zugrăvea cu spor tavanul. Mama mia, alb a mai ieșit.
    Și-l văd pe Duca (omul bun la toate) cum îmi înfrumuseța mobila de bucătărie lipind autocolant. Încetișor se contura culcușul meu de la etajul 5, bloc central, cu mobila de bucătărie fără mânere.
    Și mi-a spus Duca – nu vopsi geamurile după amiază, că n-o să poți dormi în camere din pricina mirosului. Am dormit noaptea aceea în hol. Și mi-a spus Duca – nu vopsi ușa de la intrare după amiază că nu ți se zvântă vopseaua până trebuie să o închizi și n-o mai poți deschide. Credeți că am ascultat? Îhî.
    Și în prima mea dimineață la etajul 5, bloc central, încălțată cu pantofi cu toc și cu poșeta pe umăr mă avânt spre serviciu. Ușa încremenită. Și trag. Pun poșeta jos. Și trag. Mă descalț. Și trag din nou. Cu ambele mâini. Nimic.
    Vine Duca. Chemat de urgență. Și push și pull… ușa se dezlipește de toc. Reușim împreună. CE ȚI-AM SPUS!? mă așteaptă pe casa scării, NU VOPSI UȘA DUPĂ AMIAZĂ CĂ NU SE USUCĂ….
    Așa a început prima zi din acel an jumate cât mi-am trăit viața la etajul 5, bloc central.
    Și atât de împăcată eram cu noua mea viață că seară de seară mergeam să pândesc la geamul cuibușorului nostru împreună (vezi prima mutare). Și cu cheia pe care am mai deținut-o o vreme am intrat în casă, în seara aceea cu lumina stinsă. El nu era, și-am dormit noaptea întreagă, adunată pe un colț de canapea, în speranța, nu știu nici acum, că va veni să mă găsească sau în speranța că nu va veni să mă găsească (și dacă ești fan Chicineta ai aflat și tu acum de efracție). N-a venit. Dimineață la ora 6 am plecat spre noul meu apartament de la etajul 5, bloc central. Tot drumul, până am intrat în casă mi-am repetat într-una: vreau să-mi placă cu mine, vreau să-mi placă cu mine, vreau să-mi placă de mine… și de bucătăria mea cu mobilă fără mânere.
    August 2008 – de unde vine împăcarea de sine
    Vine cu o călătorie transatlantică. M-am întors după 3 săptămâni. Cu trei seturi de mânere de mobilă cumpărate fix din Montreal, Canada. Și, fix în noaptea aceea după aterizare, la ora 3, pe jumătate adormită, singură în liniștea nopții, EU mi-am montat mânere la toate ușile și sertarele mobilei de bucătărie. Fizic, am simțit fericirea. Am adormit zâmbind, la propriu. Eei, de știam că împăcarea vine de la niște mânere de mobilă de bucătărie…. și-am locuit un an jumate la etajul 5, bloc central, fericită în camera mea mică cu birou în fața geamului. Și atât de bine îmi era că mi-am șocat prietenii când i-am anunțat că m-am debranșat de la cablu TV. Chiar îmi plăcea cu mine.
    Ianuarie 10, 2010 – dor de valiză. Mutarea cea deplină.
    170 km est, mașina înfocată de bagaje, nou job, nou el, șapte ani plus zece luni, doi copii blonzi, aer curat și multă veselie. Cea mai frumoasă casă e a noastră. A cincea mutare a șirului.
    Nu știu cât am reușit să transmit din ce am simțit eu, nu știu dacă povestea mea inspiră o ilustrație, dar știu că e musai să vă mulțumesc că azi mi-ați dat șansă să-mi recuperez acei ani din viață când unii mă strigau fetița-valiză.
    P.S. Și azi mi-am comandat și covoare noi.

  • Gabriela
    October 11, 2017

    Povestea mea cu chiria incepe cu afcors la venirea la facultate.

    August 2011
    In masina cu o colega de clasa cu care ma intelegeam rareori in alea 5 zile de scoala, dar cu care aveam impresia ca o sa ma inteleg zi de zi, pentru cel putin un an, si cu parintii ei, la vizionari de garsoniere. Nici nu se punea problema de 2 camere, ce e aia intimitate, Doamne feri’ sa vina vreun baiat in vizita, suntem 2 fete, ne descurcam intr-o camera.

    Prima vizionare a fost pentru o garsoniera pe langa Piata Amzei, sa fie aproape de facultate, sa nu faca printesele prea mult pe drum. Acum, sunt eu fata de la tara, crescuta la casa pe pamant, dar aveam o idee legata de ce inseamna o garsoniera. Un nene cu un ochi de sticla, trecut demult de tinerete si mult prea generos in a ne ajuta la eventualele probleme, vedea insa o bijuterie in camera de 16mp, fara bucatarie, si cu o baie minuscula cu trepte (da, deschideai usa, si urcai 3 trepte) cu un dus stricat. Aflata in curtea unui liceu.

    Nu stiu ce ne-a speriat mai mult: ochiul de sticla al “proprietarului” sau conditia mizerabila a locatiei, cert este ca am preferat sa stam mai departe de buricul targului, dar mai sigur pentru noi.

    Am gasit printr-o cunostinta o garsoniera destul de mare, cu bucatarie separata, decenta. Doar ca patul era o canapea extensibila extrasensibila, iar colega mea de camera avea cu totul alte prioritati privind “studentia”. 💃

    Ianuarie 2012
    Imi strang toate catrafusele din garsoniera (nu stiu cu ce am umplut 2 masini!) si ma mut intr-un apartament de 3 camere, cu 2 baieti. Aveam camera mea si baia de serviciu, vis. Singurul inconvenient ar fi fost doar dorinta acerba a lor de ordine si a mea de arunca hainele peste tot, cand nu gaseam cu ce sa ma imbrac. 💁

    And then came the real student life – m-am mutat la camin. Chiar Oana, tu ai stat vreodata la camin?

  • Ale.Bucur
    October 11, 2017

    2010. Din județul huniedoara direct la mitici la facultate. Am intrat a zecea, mi-au dat loc la cămin în MĂGURELE!

    Eu, tata și fratele meu în mașină după 400 km de condus. Ajungem în Măgurele, lângă Institutul de Fizică să check-out the campus. Vine administratoarea, ne descuie o ușă și ne arată o cameră dezafectată cu un pat fără saltea. Atât, ăsta era tot mobilierul. “Mda, găsim noi o masă și-un birou, le-au luat copiii ăștia”, zice tanti.

    Plecăm pe hol în căutarea mobilierului pierdut. Se zărește un birou de lemn în capătul celălalt. “UITE, UN BIROU, FUGIȚI REPEDE ȘI LUAȚI-L! ACUM, ACUM, HAI, FUGUȚA, SĂ NU RĂMÂNEȚI FĂRĂ EL!… Haideți și la 2, poate rezolvăm și cu masa!”

    A fost ultima oară când am pășit pe pământ Măgurelean. M-am mutat în Regie cu chirie lunară de 1 milion și 2 litri de țuică ardelenească.

    2017 octombrie, ne cumpărăm căsuța noastră în București, departe de Măgurele și de orice rimează cu Măgurele.

  • Andreea Mateescu
    October 11, 2017

    A inceput totul in 2005 când am intrat la liceu la București. M-au mutat ai mei la matusa si unchiul meu, intr-un apartament din Militari si mi s-a încredințat sufrageria, fără geamuri termopan prin fata căreia trecea autobuzul începând de la ora 5 dimineața, autobuz din acela vechi care zguduia geamurile din toate încheieturile.
    Am stat aici pana am terminat clasa a 10 a. Dintr-a 11 a mi-au aranjat ai mei pt o camera la cămin in fostul PTTR. Aici nu părea ca picase comunismul, aveam pedagog care închidea căminul la ora 20:00 si făcea prezenta in fiecare seara pe un caiet studențesc. Cheia rămânea la o eleva pe care o uram toate pentru ca ii era total loiala pedagoagei. După ce pleca pedagoga coboram de la etajul 2 (la 1 erau gratii) cu cearceaful si plecam in club. Ne mai întorceam la 6 dimineața, când se deschidea căminul, ca de coborât coboram, dar nu reușeam sa mai si urcam cu cearceaful. Nu putine au fost cele care si-au mai rupt câte un picior sau câte o mâna prin escapadele astea. Tot aici am făcut prima data dus la comun si am împărțit pâinea cu margarina si ketchup cu fete cu care mai împart si acum ciocolata si pizza 🙂
    După ce am terminat a 12 a, nu am intrat la facultate si drept pedeapsa, m-am întors la ai mei unde am stat încă un an in care am învățat de am rupt doar ca sa fiu sigura ca o sa plec din nou de acolo.
    Primul an de facultate, n-am prins loc in cămin si m-am întors la PTTR cu gândul ca din semrstrul 2 se mai eliberează camere. Si așa a fost, din sem 2 am prins loc in Măgurele. Va puteți da seama ca eu făceam din Măgurele, cu maxi taxi, același timp pe care l-as fi făcut de acasă de la ai mei? Dar eu am zis nu, eu vreau sa fiu independenta. M-au mutat iar ai mei, ca pe ei pica, săracii, tot ce mi se nazarea mie. Si m-au mutat si cu frigider de data asta (la PTTR nu aveam voie sa consumam curent decât maxim pt a ne încarca telefoanele). La Măgurele era un cămin urat, dar macar aveam 1 singura colega de camera (la PTTR am fost si 10) si pe același modul 2 baieti cu care ne înțelegeam perfect, toți colegi de facultate. Si aveam si Club jos, la parter 😍 Si așa am făcut naveta un semestru, pana la vacanța de vara.
    Din anul 2 am prin loc in Kogălniceanu. M-a mutat iar tata, săracul, din nou cu frigiderul care s-a stricat imediat, ori pe drum, ori pe scări, nu am aflat niciodată ca nici nu l-am mai reparat. La Kogălniceanu aveam 3 colege cu care nu ma prea înțelegeam, una dintre ele, cea care avea patul aproape lipit de al meu, își aducea iubitul in fiecare seara si auzeam tot felul de zgomote dubioase peste noapte pe care am încercat sa le ignor. 😬
    In anul 3 am nimerit tot la Kogălniceanu, iar m-a carat tata, de data asta fără frigider…am nimerit cu o colega de grupa si am fost fericita in anul acela.
    In vacanța de vara si prima in care am rămas in București pt ca deja ma angajasem, m-am mutat in Grozăvești. Am carat bagajele cu vreo 5 ture de 601, m-a ajutat o prietena. A fost mare distracție in vara aia cu karaoke la Filos si petreceri in Centrul Vechi.
    Când a început facultatea a trebuit sa părăsesc căminul pt ca deja nu mai eram studenta si m-am mutat pt prima data in viața mea cu chirie intr-un apartament din Drumul Taberei. Cine credeți ca m-a mutat? Exact, tot tata, saracul. Aici doar plăteam chiria si imi Țineam hainele. Lucram in vânzări, mai mult prin deplasări si nu prea mai ajungeam prin București. Mi-am făcut si iubit si când veneam, stăteam mai mult pe la el. Pana m-am mutat cu totul, puțin câte puțin, de data asta cu taxiul. M-am mutat cu el in garsoniera pe la Camera de Comerț. Aici ne-am simțit întotdeauna ca acasă, desi stăteam cu chirie, si am fost tare Fericiți pana când am rămas amândoi fără job. Am mai fost Fericiți o perioada pana s-au terminat aproape toate resursele si noi ne simțisem atat de bine șomeri ca nu ne apucaseram sa ne căutam job. Așa ca mi-a venit mie minunata idee de a ne muta intr-un alt oraș, fără casa, fără masa. Si timp de doua saptamâni am făcut naveta spre Brașov unde ne programam Interviuri si vizionari sa ne găsim job si chirie. Prima m-am angajat eu pe 1000 lei. Am găsit si chirie cu 900 lei. Si am plecat cu doua mașini pline cu toată agoniseala noastră pana la 26, respectiv 22 ani. Care doua mașini? Pai una a noastră si una a lui tata 😂
    Trec o zi, doua, o săptămana, iubitul meu nu își găsea de munca. Vine si ziua mea de salariu, si ziua de chirie :)) vine foamete si iar salariul meu si iar chirie pana când l-am găsit intr-o zi pe al meu iubit, in micuța noastră garsoniera cu laptopul in fata si mi-a spus serios “ ma duc la București sa ma angajez!” Si in doua saptamâni a plecat cu mașina si un troler la ai mei. Si a făcut naveta la noul job, in Pipera. Eu am mai stat 1 luna ca sa Închid contractul la job si chirie si m-am întors si eu la ai mei. Cine m-a luat? Tata, normal si a băgat intr-o mașina ce mutasem cu doua 😂 (iubitul meu lucra in ziua aceea). A fost primul loc din care mi-a părut rău cu adevărat ca am plecat, am plâns pe drum printre cratițe si farfurii care se loveau de portiere pe serpentinele de la Predeal.
    După ce aproape ca mi-am scos ochii cu mama (aproximativ 1 luna), am decis sa ne mutam înapoi in București. Intre timp m-am angajat si eu si ne-am mutat in apartamentul unei mătuși care tocmai rămăsese fără chiriași. Aici aveam un vecin cu sute de mii de lei restanta la intretinere, noi. plăteam doar întreținerea cât rata la o casa si mai aveam un vecin care avea o duba. Duba o ținea in fata blocului (noi la parter), in fata geamului. Peste noapte suna alarma si o Lasa sa sune pana se Descarca bateria. După ce se Descarca, cobora si pornea duba si o ținea pornita pana dimineața ca sa se reîncarce, el dormea in duba, noi nu mai dormeam deloc :))
    De aici ne-am cumpărat prima noastră căsuța. O garsoniera lângă Camera de Comerț (da, unde mai stătusem cu chirie) si părea ca viața noastră va fi mult mai liniștita de acum încolo. Am renovat de la zero, ne-am implicat, ne-am certat pe modele de gresie si faianța, pe canapea si mobila de Bucătărie. Intr-un final am fost Fericiți de ceea ce a ieșit. Si când părea ca totul este minunat, deasupra noastră s-au mutat niște femei cu moravuri ușoare, ca sa zic așa, care incepeau programul când noi adormeam si il mai terminau când noi “ne trezeam” sa plecam la munca. Nu foloseau decât tocuri si limbaje vulgare pe care le auzeam in cele mai dulci clipe din viața noastră :))
    Dedesubt aveam un cuplu care se certa non stop si mânca doar oua prăjite si nuci pe care le spărgea pe balcon unde avea mormane de coji pe care nu le strângea niciodată.
    Am închiriat rapid si ne-am mutat iar cu chirie intr-un complex rezidențial din nord-ul Bucureștiului. Aaaa…nu avea rost sa va mai spun ca ne-a mutat tata de fiecare data, nu?
    Când am ajuns cu ultima tura de bagaj in noul apartament închiriat mi-a spus așa “Tata, sper sa iti iei un apartament in complexul asta si sa poți sa te muți doar traversând strada, ca eu nu mai pot, au trecut mai bine de 10 ani de când ma ocup cu activitatea asta” 😂
    Plănuim ca la începutul anului viitor sa ii urmam sfatul si in August, când vom deveni soț si soție sa ne trântim liniștiti ultimele bagaje pe podea, in propria si ultima noastră casa.
    Cred ca eu am depășit 13 😂

  • Georgiana
    October 11, 2017

    Ha ha, challenge accepted. Nu am 13 mutări, am doar două, dar am povești, am. Că doar nimic nu te pregătește pentru primele vizionări :))

    Mă aflu pe un hol lung și întunecos într-un cămin de nefamiliști. Pereți coșcoviți, miros de igrasie. Uși stânga-dreapta, niciuna la fel.
    Dau un telefon și proprietara îmi apare voioasă de după una din ele.
    „Aici, aici.”, îmi face semn cu o voioșie tâmpă.
    Mi se tăiase oricum ca maioneza orice undă de entuziasm de când ajunsesem în fața blocului și văzusem dărăpănătura cu pereți afumați și chiloți gălbejiți puși la uscat pe sârme.

    În anunț scria că-i un mândru apartament de două camere, frumos mobilat și intim. Nu știam pe atunci că asta însemna, la fața locului, o cameră de cămin modificată ca să încapă în ea și dormitor, și bucătărie, și baie. Tavanul de 1.8, în baie o cădiță în care îmi încăpea un singur picior, probabil și decorațiuni „moderne” din rigips.
    ”180 de euro, banii pe loc, 3 luni avans, garanție, e curat, e frumos, punem și centrală, așa vrea băiatu’, e investiția lui”, îmi zice tanti cu emfază, de parcă-mi prezenta Playboy Mansion.
    Am fugit cum am prins ocazia.

    A doua încercare, rămasă la stadiul telefonic, a încercat să mă mărite cu un superb apartament fără gaz, superdotat cu aragaz pe butelie, că doar „don’șoară, cât gătești dumneata, fată tânără”.

    A treia încercare mi-a scos în cale un apartament spațios, aerisit, frumos mobilat, accesibil, numa’ bun. Asta într-o lume paralelă, că după ce mi-a trecut săptămâna chioară (yey, iubi, avem locul nostru) și am observat că stăteam la marginea orașului, trecea trenul la 4 dimineata pe sub geam, aveam gresie in camera de dormit, in baie era rupere de mucegai și nu aveam niciun perete drept, iar canapeaua pe care dormeam mă făcea să mă simt ca prințesa disfuncțională și bobul de mazăre.

    Tot cu orbul gâinilor a fost și la următorul, în care stăm acum, voiam așa de tare să plecăm de la capătul lumii, că am observat cam târziu că în baie abia îmi încape fundul, că în bucătărie te ia reumatismul când speli vase (am chiuveta pe colț!d), că am mobilă de aceeași culoare și în dormitor, și în living și în bucătărie.

    Dar e frumos, suntem de 3 ani aici și deși e mic și înghesuit, ne încap sticlele goale între dulap și frigider, am rafturi pentru cărți, a încăput chiar și un câine la un moment dat.
    Anul viitor ne-am pus în cap să abandonăm chiria și să ne luăm casa noastră, habar n-avem ce ne-așteaptă :))
    Nu bate, nu troncăne, fără risc seismic, nou și frumos făcut în 78, accept orice test, de astea.

    • Larisa
      October 15, 2017

      intim inseamna ca e cu chiloti la vedere :))

  • Teleanu Mihaela Suzana
    October 11, 2017

    Eu m-am mutat dupa ce stateam de 10 ani cu iubi, si la 1 luna de casa noua s-a pus tacticos pe pat ca sa imi zica ca e indragostit..si evident, nu de mine:)))
    Acu rad..dar sa trecem peste depresii:)
    Era cu bagajele la usa si baia nu era terminata de zugravit.plus ca in prima saptamana s-a si infundat scurgerea:)) ..de parca eu l-as fi inselat.toate bubuiau
    Si pentru ca el facuse renovarea l-am chemat sa repare:)) ..si a si venit.ce fain e cand sunt vinovati totusi:)
    De atunci sunt femeie independenta, am mai zugravit odata si am smaltuit cada singura:)) si pentru restul exista asigurare de casa:)
    Vecinu din perete e clasicul care lasa biletele cand ascult muzica si eu i le mut inapoi pe usa lui, deci nu ma plictisesc.
    Daca ar fi sa ma mut iar as face-o fara sa vand aici.e plin de “caramizi” puse la dezvoltarea mea ca persoana 🙂
    The End

  • Andreea
    October 12, 2017

    Cum s-ar zice…a fost odata…
    El și eu, viitori soți, ne renovam viitorul loc al nostru. Reparații, instalații,zgrăveală,șmotruială…lucruri palpitante de făcut înainte de nuntă!
    Într-un final am reușit să termninăm. Locul era impecabil de curat si foarte goool. Răsuna chiar și atunci cînd al meu fuma 🙂
    Ne-am interesat în stânga, în dreapta și am făcut rost de o saltea, să avem unde să ne prăbușim după petrecerea de la marele eveniment ce urma să vină!
    Am cumpărat un coș de nuiele cu capac pentru rufe deși nu aveam încă mașină de spălat (habar n-am de ce, era și cam scump pe vemea aia – de la Sarra Blu – așa ca un echivalent în zilele noastre, îmi epuizasem economiile pentru a mă face frumoasă la salon, în toate departamentele 🙂 ). Ne-am mai procopsit cu niște cadouri de nuntă în avans, set de cuțite, set de cești minuscule de cafea, așternut de pat. Aveam un rucsac cu schimburi, câteva bijuterii de argint, ceva cosmeticale – ăsta era dulapul meu.
    Le-am așezat artistic în cameră și-am plecat. Urma să mai revenim după nuntă.
    N-a mai verificat nimeni locul nostru timp de 2 săptămâni.
    Costumați în mire și mireasă, în dimineața de după nuntă am ajuns în fața ușii…
    Broasca sparta, ușa întredeschisă, aproape totul furat. Noi euforici, brusc ne-am întristat.
    Ce nu luaseră?
    Salteaua cea veche (de pe care scosesesera cearceaful cel nou) și coșul meu de nuiele…:)
    Și el și eu am fost fericiți intr-un final. 🙂
    Și ce să vezi, după 15 ani încă am coșul – care în acea dimineață, a stat proptit în ușă! Ăsta a fost probabil principalul motiv pentru care l-am cumpărat, pentru că, niciunul dintre cei patru membri ai familiei noastre, nu pune rufe în el, zac pe lânga pănă când sfârșesc în cuva mașinii de spălat.

  • Gabriela Birsan
    October 12, 2017

    Eu o sa-ti povestesc aventura tot cu primul apartament inchiriat, care pentru mine a fost in Bruxelles.

    Pentru ca mi-a placut viata in Regie (care e AWESOME, by the way) nu m-am gandit niciodata sa renunt la baile la comun si camerele de 3×4 mp in care incapeau surprinzator de multe lucruri, in favoarea unui apartament in care sa ma bucur de niste conditii mult mai decente. Cred ca studentia fara camin nu are acelasi farmec. Asa ca nu stiam nimic despre cum functioneaza treaba asta cu chiriile.
    Doar ca prin anul 3 de facultate, toti politehnistii suntem indemnati(sau obligati, ca altfel nu trecem anul) sa facem un stagiu de practica. Eu am fost mai mult decat norocoasa si urma sa plec la Bruxelles pentru 3 luni, impreuna cu alti 4 colegi de-ai mei. Entuziasmata pana peste cap si cu spirit de lider , am gasit dupa multe cautari, un apartament care parea perfect pentru o fata si 3 barbati in devenire. Nu ne-am gandit prea mult sa verificam metodele prin care se inchiriaza apartamente dintr-o tara in alta, cat de safe e sau nu, do’s and don’ts asa ca am ajuns la comun acord, pe email cu doamna proprietara sa ii trimitem un avans (sau garantie daca vreti), sa fie femeia sigura ca venim si ca nu ramane cu apartamentul neinchiriat. Zis si facut. Repet, eram mult prea entuziasmati si doritori sa rezolvam aspectul asta cat mai repede pentru ca aveam o sesiune de examene de navigatie aeriana in desfasurare. So, am trimis prin WESTERN UNION o parte din bani (multi). Relaxati pana in saptamana plecarii, nu am mai vorbit cu doamna respectiva. Cu doua zile inainte sa plecam, cand am incercat s-o sun sa ii zic ca:
    “-Madame, noi venim in 2 zile, unde ne vedem, cum facem?” Raspunsul de la capatul celalalt al liniei cand in sfarsit cineva a raspuns, aud: “-Bonjour, Biblioteque Royale de Bruxelles”.
    Am mai sunat o data crezand ca e vreo eroare in numarul pe care l-am scris eu. Acelasi raspuns. M-am cam blocat, am inchis fara sa scot un cuvant si am simtit ca imi cade cerul in cap, nu pentru ca nu mai aveam unde sa ne calcam si noi camasile pentru prima zi la birou, ci pentru ca pierdusem vreo 1600 de EURO. Iar ca studenti fara un loc de munca si care traiau cu cateva sute de lei pe una, nu era de ici, de colo. (Sa traiasca parintii nostri pentru toate eforturile facute in perioada aia, fara de care azi nu mai eram unde sunt si nu mai povesteam ce va povestesc).

    De plans nu prea plang de fel, dar eram asa dezamagita de mine ca am fost asa de naiva, plus ca am crezut ca o sa ajungem dormim in gara sau pe strada, iar bagajele o sa ne tina dos. Noroc ca mai aveam cativa neuroni functionali si m-am apucat in pauzele de strans haine de prin camera de camin si de carat frigiderul pe scari, sa caut chirie la agentii, de data asta. Desi conditiile erau mai complicate si banii mai multi, 3 dintre noi ne descurcam. Problema era ca al 4-lea dintre noi nu prea mai avea bani cu care sa plateasca din nou garantia pe care agentia o cerea la inceput de contract. Adica alti 400 de euro.
    In timp ce eu ma zbateam sa rezolv criza asta in care eu avusesem cea mai mare implicare, a venit mama la Bucuresti sa ma ajute cu ce mi-a mai ramas de strans din camera de camin. Va zic, nu se mai terminau lucrurile! Si Oana, stii cum e cu camerele din Regie. Iar atunci mama, ca o regina ce e, mi-a zis ca o sa se rezolve toate, pe rand. ADICA, ca va trebui sa LE REZOLV. Cumva.

    Intre timp eu si colegii mei am reusit sa gasim si bani si o casa superba, chiar mult mai misto decat apartamentul initial, in care urma sa stam in urmatoarele 3 luni, pe site-ul unei agentii recomandate de Google. Mi-am zis ca totul se intampla cu un motiv si ca Dumnezeu inca e cu noi. Am ajuns intr-un final in Bruxelles, pe la ora 21 in data de 12 Iunie 2015, iar managerul (unul dintre cei mai misto si modesti manageri I EVER MET) agentiei Easy life in Brussels pe care v-o recomand daca va mutati vreodata in Bruxelles si vreti apartamente/studio-uri/case moderne si in zone foarte misto, ne astepta in agentie,pentru ca l-am rugat foarte frumos sa NE AJUTE CA ERAM DISPERATI si nu aveam unde dormi. V-am zis ca a si acceptat sa ne faca contract doar pentru 3 luni si jumatate? Ceea ce e aproape imposibil la o agentie. Fericiti, we shook hands, am luat cheile si am plecat catre noua noastra casa pentru urmatoarele 3 luni si jumatate. Aveam chiar si o menajera o data pe saptamana, care venea sa se asigure ca nivelul de stralucire al apartamentului ramane rezonabil. De multe ori mai spalam si eu o data in urma ei.

    TIP OF THE DAY: NEVER, BUT NEVER(!!!) send money via Western Union to someone you never met. E asa de simplu sa ia banii si sa dispara fara ca voi sa puteti face ceva sa ii recuperati. In plus, mai exista niste site-uri pe care puteti verifica adrese de email care sunt raportate pentru asemenea smecherii sau care sunt false, in cazul in care aveti indoieli vreodata. Din pacate, noi ne-am gandit abia dupa intamplare sa ne documentam. 🙂

    Au mai urmat niste aventuri anul urmator cand am ajuns iar la Bruxelles, cu acelasi scop si am locuit cu o mexicanca de vreo 45 de ani, cantareata de folclor si artista/actrita, care statea intr-un apartament in care culoarea verde aprins era majoritara si in care se auzeau aproape zilnic cel putin 3 limbi vorbite (spaniola, romana, franceza, italiana, flamanda and it goes on -femeia era poliglota, la fel ca mine, de altfel) , dar care gatea INCREDIBIL DE BINE. Am mancat cea mai misto supa de pui cu banane si avocado si am mancat cele mai bune brownies(inca nu sunt sigura daca le pot numi asa?) EVER. Ea le numea LEGNO (adica lemn, chicas, pentru ca avea aspectul unei scoarte de copac crapata).

    Doar ca de data asta n-am mai pierdut bani. De fapt n-am pierdut nimic. Am castigat un prieten, experiente de mujer latina si mi-am imbunatatit spaniola – aia de telenovele, franceza si chiar italiana mea de incepator. Pe scurt, pentru ca am ajuns acolo cu 4 zile inainte ca un alt coleg de-al meu sa paraseasca camera din acelasi apartament, ce a urmat au fost cateva zile bune de adaptare in care am dormit pe jos, pe o saltea gonflabila(de aia pe care o iei cu tine cand mergi la mare) in aceeasi camera cu doua mexicance care venisera sa militeze pentru drepturile femeilor in Mexic, ca la ele in tara e greu si nu le asculta nimeni. Zile in care nu imi prea venea sa stau acasa, dar pentru ca stateam FIX IN CENTRU, ma puteam bucura de multe belgian waffles (Belgian gaufre) si de foarte multi frittes. Sau de minunata Rue Neuve unde puteam sa cheltui toti banii cu care venisem.

    Un an mai tarziu sunt inapoi in Romania si trecuta prin alta mutare recenta. Daca sora mea e zeita bagajelor, eu sunt zeita mutarilor dese in timp record.

    Gata. XoXo.

  • Ina German
    October 12, 2017

    Apartamentul nostru în casă veche

    Am și povești haioase, cu mutări și schimbări de când am ajuns cu canapeaua pe Dacie în București. Nu, nu pe Dacia, pe Dacie. Dar prefer să spun o poveste frumoasă, povestea mutării în casa MEA. ”Casa mea”, știți voi, conceptul ăla la care lucrezi câțiva ani înșirați, dacă ești genul care vrea să simtă că are și el un loc pe lumea asta. Dar înainte de mutatul în casă nouă e căutatul! Și căutatul ăsta e șeful mutatului, pentru că dacă nu găsești, nu te muți.

    Eu ar trebui să știu cum e cu casele, pentru că sunt arhitect. O să va gândiți că aaah, păi da, dar arhitecții sunt cei mai buni la asta cu casele: știu și ce casă să-și ia că să nu cadă peste ei, și ce să facă cu ea că să umple Pinterestu dup-aia. Ce li se poate întâmplă?

    Păi se poate întâmpla fantezia Bucureștiului. Am văzut, timp de 3 ani, împreună cu nu-încă-soțul-meu-la-vremea-aia, toooot felul de apartamente în case. Am vizitat case lungi în curți înguste prin care când treceai simțeai că ai fost deja musafirul tuturor celor care locuiau segmentele de casă mai apropiate de poartă. Uneori musafirul era un lucru bun, alteori era un lucru foarte rău și înțelegeam repede asta. Am intrat în case frumoase și părăsite care strigau la tine – “Băi, uită-te la mine, lucrurile se schimbă încontinuu, stop taking them so seriously!” Am măsurat case miiiici care ne testau imaginația când încercam să înghesuim viață noastră în ele. Am rămas cu gură căscata lângă case fabuloase, vechi de o sută și ceva de ani, despre care nu ști dacă mai stau sau nu în picioare, dar în ele te vezi deja boier de-ăla care angajează pe altcineva să își facă griji pentru el.

    Ne doream atât de tare să găsim o casă încât aveam nenumărate metode de a negocia nepotrivirile pe care le găseam la față locului. “Lasă că ne ajung totuși 2 ore de lumină pe zi. Ei, și ce dacă e inundat subsolul, vorbim cu vecinii și sigur se rezolvă”. Practic, tot ce era greșit era greșit că nu ne cunoscuse pe noi încă.
    Am pus pliante în cutii poștale, am lipit afișe pe stâlpi, am ales anunțurile online ca Cenușăreasa grâul din neghină, am vorbit cu vecinii caselor părăsite, ne-am asociat cu prieteni să ne căutăm o casă mai mare pe care să o împărțim în apartamente, am întrebat pe vărul fratelui cumnatei dacă mai are casă aia. Am încercat totul de mai multe ori până a mers!

    Am găsit apartamentul la capătul celălalt al unui anunț on-line. Un apartament de 55 mp într-o casă fabuloasă! “S-a terminat, acum putem să stăm liniștiți, I can take it from here”. Un an mai târziu încă nu ne mutasem. Parțial pentru că bani, că șantier, că vreme rea, că discuții cu vecinii, că timp, că bani. Și parțial pentru că ne lua două săptămâni, un tabel, două dezbateri cu argumente foarte clare și un filmuleț despre ce covor ne trebuie.

    Da, am descoperit că soțul meu are viziune. Alta. Despre mai ales orice detaliu. M-a ajutat că sunt arhitect. M-a ajutat că să îi arăt comparativ cum arată ce vreau eu și ce vrea el, prin nenumărate și nesfârșite prezentări cu schițe/poze/planuri/simulări. Hm, m-a ajutat că sunt arhitect?

    Acum suntem 75% mutați. Adică trăim în apartamentul nostru minunat, chiar așa neterminat cum e. Tot ce e în el are valoare pentru că ori e zestre, ori e legat de o amintire, ori e o victorie negociată! Estimez că restul de 25% va mai avea nevoie de vreo 7 tabele, câteva ședințe, un prieten care să taie barajul în situațiile de egalitate, o rugăciune și puțin noroc!

  • Ioana Ichim
    October 12, 2017

    Cand eram mica si veneam cu ai mei la Bucuresti, taica-miu exploda foarte mandru, aratand cu degetul la indicatorul de intrare in oras: “Bun venit in cel mai mare sat din Romania”. N-am inteles niciodata ce vrea sa zica cu treaba asta cu satul, pana nu m-am mutat efectiv aici. Am stat cu chirie undeva intre Obor si Iancului, intr-un bloc comunist, cu 4 scari si sute de garsoniere. Genul ala cu ficusi si filodendroni pe casa scarii, cu tablouri cu pisicute si bancute la intrare, pe care gasesti mereu cate 3 babute la sfat, cu un pechinez atarnat de lesa. Cumva, ma simteam ca la tara, la matusa lui tata, unde femeile ieseau la poarta, cu batic pe cap, si se uitau la oameni cum se plimba in sus si-n jos pe ulita. La fel si aici, batranicile comuniste notau la ce ora ajungi acasa, ce ai cumparat de la Mega Image, cu cine ai intrat in bloc si cu cine ai iesit, nu care cumva sa fie ascunzi pe cineva de la intretinere. In fiecare joi, pe hol, venea o femeie care vindea oua, lapte si branza. Dar cel mai tare a fost intr-o iarna, cand am ramas fara apa plata si-am iesit in pijamale pana la chiosc, sperand sa nu ma intalnesc cu nimeni. Am deschis usa la lift, mi-am tras fularul peste nas si m-am izbit direct de un cor de preoti in sutana, care m-au privit scrutinitor, fara sa se intrerupa din cantat. Practic, montasera un pom de Craciun, cu luminite, globulete si tot tacamul, la parter. Toate batranicile din bloc si-au adus bancute si scaune din casa si stateau evlavios, cu mainile pe piept si ochii-n lacrimi, ascultand concertul de colinde, ca la biserica. In spatele multimii, un barbat de vreo 40 de ani, cu un handycam in mana filma emotionat totul, fix ca la serbarea de la gradinita a copiilor. M-am facut mov la fata, nu stiam cum sa ma ascund mai repede. Asa ca m-am intors in lift, am urcat inapoi la etajul 9 si m-am hotarat ca pana la urma apa de la canal nu e chiar asa rea la gust.

  • Ciurea Oana Adriana
    October 12, 2017

    Hiiiiiii! Ce amintiri ai dezlantuit! Din Alexandria de fel, am plecat sa fac facultate la Sibiu. M-a dus tata cu Dacia. 🙂 Cazarea tot la o baba, ne fumatoare, insa imaginea care m-a marcat este ca in fiecare seara isi punea foi de varza pe picioarele ei de baba…No further details needed 😀 Si imi mai amintesc ca nu ne lasa sa venim cu baieti pana la poarta. Nu mai stiu de ce, cred ca nici atunci nu stiam.
    Anyway, si astazi mai trec pe strada aceea doar ca in locul casutei batranesti se inalta o clinica. Dar eu tot casuta o vad acolo si de fiecare data imi aduc aminte momentul cand m-au lasat ai mei acolo si cum a plecat mama cu ochii plini de lacrimi in timp ce mie imi venea sa sar 20 m in sus de bucurie. Cel mai intens sentiment de libertate pe care l-am trait vreodata acela a fost si cam tot ce imi doream la varsta aceea. Dar asta era acum 15 ani. Acum all I want is the damn voucher for my apartment! 🙂

  • Ava
    October 12, 2017

    Eu si sotul stam de 13 ani in Bucuresti, primii 3 la camin, unde ne-am si cunoscut. Si de la prea mult bine ne-a apucat dorinta, pe fiecare separat,sa ne mutam cu chirie in ultimul an de facultate. Si de atunci ….ohoooo…cate va putem povesti.
    1.Prima mutare a fost eu in gazda la o baba cunoscuta de gradul n a nasei mele. Nu aveam voie cu iubitul ( am aflat asta dupa mutare), de fiecare data cand plecam de acasa deschidea usa la camera si cainele ei dormea pe perna mea ( am aflat ca ala fusese patul cainelui inainte). De atunci am facut o frumoasa alergie la par de caine.
    Iubitul s-a mutat la multe statii distanta de mine, intro garsoniera cu un coleg. Proprietarul insista sa i se dea banii in mana pt chirie si utilitati ca le plateste el. Dupa cateva luni, vine sa ia chiria, iubitul il intreaba care e faza cu plata la asociatie, ca el i-a dat banii dar nu vede sa fie platit. Eram de fata cand incepe proprietarul sa ne povesteasca cum e el in proces cu administratora si ca nu ii da nici un ban, si daca vine sa ne zica ceva sa ii spunem lui, ca rezolva el. Si scoate un pistol si incepe sa il fluture si sa o injure pe aia. Imediat dupa ne-am mutat impreuna.
    2. Garsoniera in Drumul Taberei, 16 m2, igrasie, intunecos si rece, carcalaci, faceam dus deasupra veceului, iesea apa din pereti. Dar locuiam pt prima data impreuna si era 200 euro cand totul incepea de la 250. Am plecat de acolo cu alergie la igrasie :))
    3. Apartament cu doua camere, mai bine decat garsoniera, luminos si uscat, proprietara normala la cap. A trebuit sa plecam dupa 3 luni pt ca am plecat din tara o perioada.
    4. Eu m-am intors in tara sa fac niste cursuri,el mai trebuia sa ramana cateva luni pe afara, am cautat un apartament cu o prietena, prin Dristor. A trebuit sa ma mut pt ca, eu eram la Constanta si colega care atunci pleca din tara s-a gandit sa dea o petrecere de pomina. Ea a plecat, proprietara m-a dat pe mine afara.
    5. Am cautat apartament pt amandoi, ca urma sa se intoarca in tara iubitul. Ap. cu 2 camere, cam intunecos,dar f aproape de unde ne trebuia noua, proprietara era o baba ce locuia in Israel, parea totul super ok inafara ca aveam de-a face cu nepotul babei pt plata chiriei. Un libidinos fara pereche, casatorit, insistam sa ma intalnesc cu el numai in public, sub nici o forma in apartament. Asta pana a venit baba in vizita din Israel pt cateva saptamani. Si a inceput sa vina neanuntata, si sa vrea sa faca schimbari in casa,etc.
    Trebuia sa vina intr-o zi de luni cu un instalator sa schimbe ceva la baie. Ma suna sambata dimineata la ora 10 ca de ce nu suntem acasa, ea ne-a zis ca o sa vina , ca a intrat in casa si a gasit instalatorul nu mai stiu ce infundat si ca ea ne da afara din casa, ca acum ne arunca hainele in strada,era maniaca. Sa ne intelegem, nu avea cheie de la casa,a spart yala si a intrat. Noi eram pe tren, in drum spre inmormantarea bunicului iubitului. Nu aveam cu cine discuta, l-am sunat pe nepot si l-am amenintat cu politia si avocati daca se atinge de lucrurile noastre,aveam contract,toate platite la zi. Intre timp am sunat si o prietena ce locuia aproape sa fuga sa vada daca scoate afara nebuna lucrurile,sa nu ramanem fara nimic. Nu a facut nimic, cand ne-am intors ne-am mutat si ea s-a facut ca nu s-a intamplat nimic. La o luna ma sunat nepotul sa ma anunte ca a murit baba,de parca ma mai interesa. Ar fi vrut sa ne intalnim si sa mai vorbim.
    6. In sfarsit primul nostru apartament super si proprietari oameni. In bucla in Drumul Taberei, faceam o groaza pe drum, primul an tot asteptam sa vedem ce se mai poate intampla, ca ni se parea prea ok totul. Curat, frumos, ne-am simtit bine in el, am stat doi ani si ne-am mutat doar pt ca vindeau apartamentul.
    7. Cred ca ne-am invatat minte din primele experiente si am devenit experti la mutat. 2 ani la Lujerului, eu nici nu i-am vazut vreodata pe proprietari, am platit totul online, ne-am mutat pt ca ne-am cumparat apartamentul nostru

    8 AL NOSTRU 🙂 Eu am stat 2 luni sa analizez tot ce misca pe piata, am facut o lista cu ce vrem neaparat, ce e discutabil, ce nu vrem sub nici o forma. Am mers la 2 vizionari in 2 zile, am luat primul vizionat. Suntem de 3 ani in el si este fix ce am vrut din toate punctele de vedere. Aveam deja multa experienta si stiam clar

  • Raluca Dumitrescu
    October 12, 2017

    Septembrie, Obor. Îmi căutam o cameră într-un apartament, așa că am sunat la un numar de telefon gasit la un anunt pe facebook. Tipa super de treabă, mă invita seara să văd camera. Zis și făcut. Ne vedem în față la Mc. Mergem printre niste schele si urcam frumușel în apartament. Ditamai acvariul cu pești pe holul mare din care se vedea perfect usa camerei ei, iar langa, camera pe care o vizionam. Văd camera, ok-ish să zicem, cerea niste curatenie de primavara. La final, când sa ies din apartament, tipa care-mi aratase camera imi cere sa o astept ca o sa coboare si ea cu mine, doar sa ia ceva din camera ei – singura in care puteai sa vezi din usa de la intrare. Deschide usa cu geam de sticla opac si aprinde lumina..: VIDEOCHAT ROOM – peretii mov, reflector pentru lumina, birou si pat cu detalii florale si cearceafuri de matase, iar pe usa avea un cuier unde erau insirate curele, biciuri, masti si un dildou. Și-a dat seama ca am prins fiecare detaliu abia cand a iesit din camera si a vazut fața mea :))))

  • Catalina
    October 13, 2017

    Hahaha, si eu m-am mutat de 13 ori, si simt ca numaratoarea nu se va opri aici.
    Dar dintre toate cele 13 mutari, cea mai cea a fost mutarea intr-un apartament in Tineretului (numai in zona aia, m-am mutat, de pe o strada pe alta), in blocurile pentru “securisti”. Proprietara era o doamna “bine”, pe la vreo 50 de ani! Ce ne-am bucurat “In sfarsit, o proprietareasa normala!” Toate bune si frumoase, ne-am mutat in apartamentul de 3 camere din Tineretului, dar doar 2 erau ale noastre. Cea de-a treia era incuiata si destinata lucrurilor mamei ei (probabil si scheletului). :))
    Stie romanul ce zice cu “Afara-i vopsit gardul, inauntru-i leopardul”. Asa era si doamna noastra bine. De fiecare data cand ne vizita, ne mai uimea cu paranoia ei:
    1. “Nu mai vorbiti asa tare ca ne aud! Sssssttt” Noi “Cine?” Ea “Cum cine? Basescu si prietenii lui”
    2. “Nu va pot povesti acum ca sunt microfoane peste tot, ne intalnim in parc si va povestesc”.
    3. “Securistii mi-au aruncat cu acid ca eram foarte frumoasa”
    4. “Doctorul m-a pus sa cobor de pe patul din cabinet pe partea stanga, desi STIA ca asta era piciorul bolnav!”
    5. “Am trimis-o pe fata mea in Elvetia ca aici era urmarita peste tot”. Yup, cu siguranta! (BTW: cand proprietareasa a venit cu fata ei sa o cunoastem, ne-a pus sa facem poza toate 3 aliniate, ca intr-un portret de familie cu serial killeri).
    6. Cand ne prindea pe una dintre noi singura acasa, ne spunea “Pe tine, te plac mai mult decat pe prietena ta”
    Ce norocoase eram in felul nostru 🙂

    Dupa 9 luni de stat aici, ne-am hotarat ca trebuie sa ne mutam, ca altfel, am probabil am fi devenit si noi paranoia ca ne urmaresc barbatii cu ochii albastri!

    Iar mie una imi plac ochii negri.

  • Elena R
    October 13, 2017

    Heey! Stau în același camin studențesc de exact..6 ani! Foarte mult timp, da, stiu! In primul an de facultate am stat în altul..colega misto, oameni buni, nimic iesti din comun! Și cum situațiile bune nu țin la nesfarsit..am fost nevoită să mă mut! Da, în caminul în care stau și acum! Domnul adnimistrator o persoană deosebita, m a sfătuit în ale actelor..am facut cerere de cazare…toate bune pana în momentul în care mi s a repartizat locul! Camera X..prima de lângă ghena și baie..pereți găuriți..vopsea sărită, miros înbietor de ghena și mucegai.. gândaci-mamă de 5 cm care mișună pe la usa…gandaci-fii pe pereți și prin chiuveta din cameră..un peisaj minunat! Dar cea mai mare uimire a fost cand am gasit camera pliiina de haine și obiecte ale unei persoane..de sex masculin! Exact, “colega” mea de camera era de fapt un coleg:)) a fost la fel de uimit ca și mine să ne întâlnim în aceeași cameră..și nu,nu am rămas să stau acolo..mergeam ziua câteva ore sa imi schimb hainele și cam atat:) totul a durat o săptămână până administratorul a reușit să sesizeze mai departe greseala facută și să mă repartizare în alta camera (era prima dată din istoria căminului când o fata era cazată în mod legal în cameră cu un băiat)…oricum, a fost amuzant. Noi, “colegele” de camera ne am distrat pe seama subiectului după ce a trecut momentul șocului și situației jenante ( camera ca o cutie de chibrit..cu două paturi, un dulap, o masă si o chiuveta:) Trecand peste moment, viața la camin este un prilej draguț de a crea amintiri frumoase!

  • Ionela Radu
    October 14, 2017

    Povestea mea incepe la sfarsitul lunii septembrie 2005, cand aveam 19 ani. Ma mut de la Buzau la Bucuresti cu o sete incredibila de libertate, ca orice viitor student din provincie venit in capitala. Gasesc cu chirie/ sau mai bine zis cu gazdă printr-o doamna, la o matusa de-a ei mai indepartata. Toate bune si frumoase pana aici. Plec spre capitala cu trenul de 4 dimineata cu toate papornitele dupa mine, patura, haine peste haine, mancare sa ajunga 1 saptamana si mama transpirata toata care căra de zor la ele ca un cal la caruta. Ajungem fericite in gara si cum nu cunosteam zona decidem sa luam un taxi. Locatia: Calea Plevnei; asta inseamna 5 minute de mers pe jos de la Gara de Nord. Ne-a invartit vreo 20 min, ca nah, trebuia sa isi scoata omul ceva din prostia noastra. Ajungem, platim 20 lei la taxi 😁😁 si dam peste o casa nationalizata care se vede din strada ca nu promite multe. O fosta casa ce a fost transformata in bloc de apartamente. Urcam la ultimul etaj. Varul de pe pereti incepe sa devina din ce in ce mai curatat pe masura ce urcam. Ne deschide o baba la 100 si ceva de kile, plictisita de orice pe lumea asta, inconjurata de 5 pisici care incercau sa se catere pe rochia ei si una in brate care se vedea ca era cea mai bine crescuta din toate. Facem un scurt tur al casei. Un apartament cum vezi numa la emisiunea curat-murdar. Pereti fara var, goi, se vedea caramida, chiuveta plina de vase nespalate si inca un lighean plin si el cu vase, gandaci care holcaiau peste ele, pisici care se suiau peste tot, parul lor care se vedea in soare cum pluteste in aer, camere intunecate si inchise cu cheia. Imi prezinta camera mea, singura incapere curata din casa dar si singura la care geamul nu se inchide complet 🤔. Zic si eu si mama, ca nu e bai, e bine, nu ma duc la bucatarie si nici in restul camerelor, stau cumintica in camera mea ca pentru 100 lei chirie, e pomana. Deh, doua fraiere care abia au facut ochi in lumea noua. O conduc pe mama la gara pe drumul explicat de baba, timp in care ne dam seama ca ne-am luat teapa de la taximetrist, in 5 minute am fost la gara. O las la tren si tot drumul inapoi spre casa groazei am plans in hohote, imi era deja dor de casa si de prieteni. Ajunsa inapoi la carceră, din baba plictisita parca iesise dracu. Cu fața mototolita iese in prag si imi spune ca la ea nu e bordel si sa vin acasa in intervalul orar impus de ea; nu ne combinam la mancare, platim la timp dările si sa nu fac prea mult zgomot. Am zis, nah, e pomana domle. Imi prezinta apoi cu mult entuziasm o camera extrem de mica, in care era un pat de o persoana si … atat ca nu aveai loc sa te intorci. Peretii erau plini de poze cu un barbat tanar. Imi povesteste ca in camera aceea a gazduit un student israelian de care a fost foarte multumita, un baiat exemplu, bun platnic, frumos, destept si devreme acasa, fost student la medicina, chirurg etc. 🤔 Inchide usa inapoi cu cheia si imi spune ca acolo nu am voie. Camera cu pricina era vizavi de a mea. Muream de frica atunci cand ieseam din camera. Noaptea nu ieseam nici daca faceam pe mine. Camera era sinistra, usa avea un gemulet prin care se vedea mica incapere in care intra putina lumina de afara ce batea direct pe pozele fostului coleg de apartament, iar lumanarea vesnic aprinsa ma facea sa cred ca baba ori face vrajitorii pe acolo sau ca a fost extrem de indragostita de israelian. Frigul venise iar geamul care nu se inchidea complet isi facea simtita prezenta. Dormeam cu 2 paturi pe mine si fes in cap, eram vesnic racita si il asteptam pe tata sa isi ia concediu ca sa vina sa repare geamul. Deh, e pomana domle’. Ziua, era mai bine, ma duceam la facultate, uitam de toate. Seara cand ajungeam acasa tot timpul era lipsa ceva: un parfum, o pereche de ghete, o bluza, un sampon, etc, ziua urmatoare apareau ca prin minune in acelasi loc in care era cu o zi inaintea disparitiei 😁😁. Imi era rusine sa ii atrag atentia asa ca taceam si ma minunam la parfumul care se evapora tot mai mult pe zi ce trece 😁😁
    Noaptea era horror. Televizorul babei era dat la maxim si desi era la vreo 3 camere distanta de mine o auzeam cum sforaie si vorbeste in somn (apartamentul era cu 5 camere + wc fara posibilitate de a face baie/dus +bucatarie).
    Mergeam pe varfuri prin casa de frica sa nu trezesc demonul, imi incalzeam apa pe aragaz, dar nu prea mult caci consumam butelia si imi faceam baie in albie, in bucatarie, care mai nou avea geamul spart si nici nu parea ca o sa fie inlocuit curand (am facut curat 2 zile in bucatarie).
    La wc ma duceam imbracata cu geaca. Imagineaza-ti o incapere de 1m/1m doar cu un wc in ea, cu pereti inalti de 5 m ….fara acoperis. 😁🤔 de ploua sau ningea trebuia sa iti pui gluga. Am inteles ca respectiva incapere fusese o gura de vizitare sau ceva de genul pentru soba casei.
    M-a prins primavara acolo. Mi-a fost tocita toata naivitatea si rabdarea pana mi-am dat seama ca acolo nu e de locuit, ca ca e casa groazei si ca sanatatea mea e mai importanta decat pretul chiriei. In 6 luni nu am vazut-o niciodata pe baba sa se spele, daca se ducea la wc statea o ora pe ceas si trebuia sa mai stau eu inca o ora aa se duca mirosul, desi era practic ca in aer liber. Tarziu am aflat ca facturile le plateam singura si nu imparteam cheltuielile; a fost internata in spital cateva zile timp in care i-am scormonit camera caci aveam banuiala ca sunt cam mari cheltuielile de intretinere. Am plecat in vacanta Paste doar cu o parte din lucruri si nici ca nu m-am mai intors. Baba ma suna disperata sa vin sa ii platesc chiria si cheltuielile pe luna aprilie ca ea mi-a gazduit hainele si mi-a pastrat camera 🙈. Nu am mai calcat niciodata acolo dar mi-am invatat si lectia ca in viata sa nu mai fac niciun compromis. In 2013 mi-am cumparat primul apartament la care nici nu indrazneam sa visez pe atunci.

  • Laura
    October 14, 2017

    Când am început căutările apartamentului pentru care urma să vizităm banca lunar in următorii 30 de ani, ne-am trezit ușor pretențioși.
    Cei de la agenția cu care colaboram în găsirea unui loc pe care să-l transformăm in “acasă” știau bine ce căutăm, trasasem limite concrete pe hartă, voiam să nu necesite nicio imbunătățire sau renovare minoră ca să ne putem muta direct, să fie spațios, luminos, racordat la gaze și – nesimțiții de noi, să se inghesuie și într-un buget deloc negociabil.
    Dar ei, “prietenii” de la agenție, aveau strategia lor. S-au gândit că dacă ne duc încetișor prin tot felul de locuințe insalubre, de la foarte prost la mai prost, apoi puțin mai bine, vom evalua oferta finală în raport cu acestea și ne vom bucura că n-a fost mai rău.
    Noi apucasem insă să vedem un apartament intr-un bloc nou, cartier rezidențial, etajul 1, luminos, zonă perfectă să-ți intemeiezi o familie, chiar inainte să apelăm la agenție. Și, normal, comparam tot ce vedeam cu micul paradis.
    I-am exasperat cu refuzurile de or fi zis că nu suntem sănătoși iar la ultimul apartament la care ne-au dus, unul in care gresia din balcon era pusa dupa conturul mobilierului și cea din baie avea “burtă”, le-am transmis multă sănătate și-am pornit acțiunea să achiziționăm primul apartament, cel la care ne raportam constant!
    Au trecut 7 ani și nu regretăm nicio secundă că n-am avut mai multă răbdare cu acea echipă, nu cred că reușeau altceva decât să ne îndepărteze de ideal, unul pe care l-am atins pentru că am ținut cu dinții de el. Tineri și nebuni, sigur așa le-am rămas în gând. Dar câteodată nu strică deloc să fii și așa! Nouă ni s-a așezat mânușă!

    Succes tuturor, savuroase povești!

  • Andra
    October 14, 2017

    – Matei! Dă-te jos din pat! Matei! Nu-i voi să sari în pat încălțat!

    Cam așa a început vizita unui apartament f drăguț într-o zonă fa-bu-loa-să. Cu proprietăreasa care urla la fiu-su de vreo 3 ani. După ce a tot urlat la el să se dea jos, că nu-i voie să sari în pat încălțat, Matei s-a dat jos, s-a descălțat și s-a urcat iar în pat să sară. :)) Matei a devenit cel mai simpatic atunci. 

    Trebuia să ne dăm seama că e o isterică, dar am trecut peste că ne plăcea prea mult apartamentul. Și cum era structurat și poziția lui pe hartă. 

    Primul lucru pe care îl fac când ajung într-un loc nou e să-mi dau seama dacă felul în care e aranjată mobila mă va deservi pe mine cel mai bine. De obicei nu. Așa că mut f multe mobile, oricând am ocazia, e doar un alt hobby de-al meu. Și nu sunt ironică, chiar îmi place să redecorez încăperi, mai ales peste noapte, când mă prinde a doua zi dimineața iar eu am din nou ce să le arăt nou la mine în cameră alor mei. :))

    Prietena mea cea mai bună avea o obsesie cu balcoanele. N-am înțeles de ce. Cum mie mi-era total indiferent dacă stau în camera mică sau aia mare, dacă am balcon ori ba, am ajuns în camera fără balcon, adică aia mică. No, camera mică avea o canapea greoaie și voluminoasă, un dulap în care-mi puteam pune toate lucrurile pe care le dețin + să-mi fac un locșor chiar comod de dormit înăuntru, o comodă cu patru sertare și un dulap înalt pentru papuci. Pe lângă toate astea mai aveai loc să te schimbi pe canapea, asta dacă era desfăcută. Cu ea nedesfăcută nu aveai ce face, că nu încăpeai de-a lungu’. Ideea e că nu aveam loc să mă mișc. Eu lucrez fff mult de acasă, aveam nevoie de un spațiu de birou etc.

    Așa că, bineînțeles că am reorganizat camera astfel încât să fac economie la spațiu. Am scos dulapul de papuci pe balconul închis, am dat jos una dintre cele două uși glisante de la dulapul imens și am pus înăuntrul dulapului mare comoda. Din camera de unde stătea prietena mea am scos două fotolii și o măsuță de cafea pe care le-am pus în bucătărie, fiindcă aveau loc și făceau dintr-un simplu spațiu de gătit și mâncat la o masă cu patru tabureți, un loc fain de stat la povești. 

    La câteva zile după ce ne-am mutat trebuia să vină să ne instaleze cu aragaz nou. Noi fiind la lucru, am avut încredere să-i lăsăm să intre în bucătărie cu aragazul, să-l instaleze și să-și vadă de drum. Nu ne-am gândit că le-am dat și dreptul să facă inspecție în camere. M-au sunat cât eram la job – un nou job, cu noi colegi. Au început să urle la telefon. Că ei așa ceva n-au văzut, că stricăm dulapul și, mai ales, ce-am făcut în bucătărie după doar o săptămână. Da, un loc cosy de stat la cafea. Am murit de rușine când trebuia să explic față de un nou coleg la telefon chestii de care nici mama nu mă certa în liceu… Nu-mi venea să cred că după atâția ani de trăit pe lume o străină îmi face mie teorie despre cum să mă port și ce să fac, de parcă ea-mi făcea educație acum, la 20 și de ani.

    Au trecut niște zile. Și-a dat seama de absurditatea situației și i-a zis prietenei mele că e ok, putem face ce vrem cu dulapurile, să le mutăm unde vrem, cum vrem. În sfârșit! Dar că ea nu mai vorbește cu mine. Nici eu nu vreau să mai urle cineva la mine în timpul programului de lucru că… ce? Exact. De prost gust. O altă alarmă de care trebuia să ne dăm seama, dar peste care iarăși am trecut.

    Norocul meu a fost că proprietăreasa nu mai voia să vorbească cu mine și toate crizele și inepțiile lunare odată cu cheltuielile le ducea cu prietena mea. Oricum, nu-mi venea să cred ce aud de la ea. Într-o lună s-au înțeles la mai puțini bani fiindcă cu o lună inainte calculase proprietăreasa greșit. Ajunsă acasă a uitat și a făcut poze la toți banii primiți și i-a trimis-o pe whatsapp – Uite, câți bani mi-ai dat. Lipsesc xyz. (fix suma care era în plus). În alte luni proprietăreasa îi spunea prietenei mele că vine vineri între x și y, doar că nu mai ajungea și nu se gândea să anunțe, iar prietena mea stătea în casă cu orele, că poate vine aia după chirie, gândindu-se probabil că noi în timpul liber doar stăm și ne uităm la tv la ce mobilă e în apartamentul ăla. După o vreme s-a cam plictisit să tot vină după chirie și să trebuiască să depindă de programul prieteni mele pentru asta, așa că a sugerat să-i lăsăm banii pe masă și intră ea să-i ia. I-am spus frumos că nu e ok să intre când noi nu suntem acolo. Cum adică nu poate să intre când are chef? E apartamentul ei! N-am știut că îl închiriem noi, dar stăm toți în el. :)) După ce nici asta n-a mers, s-a revoltat că trebuie ea să vină din capătul celălalt al orașului după chirie – online, credeți-mă nu s-ar fi descurcat. Cum adică să vină ea după chirie? Așa ceva n-a mai auzit! Chiriașii stau acolo, ei trebuie să vină să plătească. Nici asta n-am știut. 🙂 Oricum, a început să meargă colega la ea să-i dea banii, până într-o zi când ajunsă în fața blocului, a sunat-o pe doamnă, care i-a zis că nu poate acum că-i răcit băiatu’. De ce a mai chemat-o… nu ne-am dat seama nici azi. 

    De ce am plecat totuși într-un final? Aveam gândaci de țeavă. Cea mai faină chestie a fost că proprietarii nici măcar nu păreau mirați. Gândaci au început să urce pe țevi abia în lunile reci. 🙂 Într-un fel mă bucur tare că am scăpat de dânsa. Acum stau într-un loc cu un proprietar normal la cap, educat, organizat. Sper să dureze. :)) 

  • Loredana
    October 15, 2017

    Salut. Am muuulte aventuri prin care am trecut in prima parte a sederii mele in Capitala ☺ una din ele exact pe strada Complexului din Dristor 😂
    Iata cum incepe asadar totul.
    Extrem de similar cu povestea voastră, dupa ce am intrat la facultate, mama a facut nenumarate drumuri cu mine la Bucuresti (sa ne intelegem, Tulcea-Bucuresti si retur in aceeasi zi, pt ca nu cunosteam pe nimeni acolo) ca sa gasim ceva de inchiriat, ca sa poata printesa sa studieze, ca deh la camin auzise ea ca nu prea e rost de invatat 😂
    Asadar dupa multe cautari esuate (prima se dovedise a fi in periferia Militari, in camp, efectiv cu porumbul in curte) am aterizat in chirie in zona Garii de Nord, mai exact vizavi de gara. Atentie, mai corect spus ar fi “in gazda” pt ca, da, locuiam cu nebuna in casa. De mentionat ca decorul era fix ca in filmele de groaza. Buuuun, incep cursurile, si nu stiu cum se face intr-una din zile ca am cursuri pana la 8 seara. Ajung “acasa” in jur de 9, gasesc bagajul facut. Baba mi-l “pregatise”. Zice “Curvo, pe unde ai umblat pana la ora asta? Sa pleci din casa mea, ai inteles?”
    Pfaaaai, unde sa ma duc eu la ora aia? Dau 2-3 telefoane si reusesc sa ma cazez la cineva pana imi gasesc alta gazda.
    Intamplarea face ca exact a 2a zi sa ma intalnesc intamplator la Universitate cu o fosta colega de liceu. Din vorba in vorba, aflu ca ea cauta colega de chirie. Yeeey! Super, apartament cu 2 camere, Dristor, strada Complexului. O singură camera de inchiriat pt ca in cealalta sta fiica proprietarei, studentă si ea. Ne-a placut si ne-am mutat repejor. Fata proprietarei era destul de ciudatica, avea 30 de ani si inca ii trimitea mami mancare din Pitesti, venea periodic sa ii spele si sa ii gateasca. Dar nu mai insist asupra subiectului. Am stat ok eu si colega mea din liceu in camera noastra, paturi separate, a fost binisor. Cand s-a terminat anul universitar, eu am vorbit cu proprietara sa revin in toamna tot acolo(sa-mi “pastreze locul”). Colega mea nu a mai vrut. Am revenit in toamna, cand ce sa vezi? Surpriza!! Camera noastra fusese inchiriata unui japonez… simpatic baiat, dar eu ce fac? Solutia a fost sa impart cealalta camera cu fata proprietarei, si era numai un pat acolo 😨 Telenovela continua, fata proprietarei incepe sa se indragosteasca de japonez, incepe sa gateasca, sa cumpere haine noi, sa faca dus mai des, sa iasa in oras, etc. Numai ca el nu era interesat, si iata ca intr-o seara ea a venit bauta cu niste prieteni si a inceput sa-l injure romaneste pe bietul japonez.
    Si-uite-asa am plecat repejor in alta parte.
    De data asta am nimerit in Berceni, cu o baba in casa, stateam intr-o camera cu o fata, imparteam acelasi pat. Ceea ce urmeaza sa va povestesc e cireasa de pe tort.
    Incepusem sa ies cu un baiat de treaba, care s-a dovedit a fi sufletul meu pereche. La vremea respectiva, el statea la camin la 3 statii de autobuz distanta. Eu care pana atunci ma limitam numai la studiu si serviciu, incepusem sa vin acasa la 10-11 noaptea, asta pt ca ma intalneam cu el imediat dupa serviciu, mancam impreuna, si apoi mergeam acasa fiecare.
    Buuun, si uite-asa baba mea incepuse sa strambe din nas, ca de ce vin “asa tarziu”, “parintii mei sunt la curent cu asta?” 😂😂
    Revin la colega mea de camera. Ea era pasionata de desen. Avea planse mari pe care desena portrete fel de fel. Plansele stateau de obicei facute sul langa caloriferul de sub fereastra.
    Buuuun, si ajung eu intr-o seara in camera, fac dus, si ma pun la laptop sa mai vorbesc cu iubitul meu pe messenger (ala de yahoo, daca va mai amintiti). Ne-am asternut noi la povesti, cand realizez ca ceva ma tot deranja, un sunet de afara, ca un fosnet. Normal, geamul era deschis. Nu ma induram sa imi iau ochii de la monitor, convinsa ca fosnetul e de la plansele colegei, care incepusera sa se desfaca pesemne. Intr-un final imi desprind ochii de la monitor si ma uit spre sursa zgomotului. Surpriza!! Un soarece statea pe pervaz si ma privea cu ochii ca 2 margele. In mintea mea s-a produs un scurt-circuit. Ce sa caute o rozatoare la etajul 3 al unui bloc?
    Am inceput sa tip, si in secunda 2 apare baba. “Ce tipi, nebuno?”
    “Un soarece! E un soarece!”
    Nu ma credea, si cand in sfarsit a inceput sa creada, i-a venit alta idee: “Tu l-ai adus in poseta, de acolo de la camin de la prietenul tau”
    Saracul a venit cand l-am sunat, si am incercat sa prindem noul chirias, dar fara succes. M-am dus sa dorm pe canapea in sufragerie. Pe la 3 dimineata a venit si colega mea acasa. “Ce faci fata, de ce dormi aici?”. Ii povestesc toata istoria si zice “Nu te cred”. Se duce la dormitor, deschide usa, il vede pe calorifer. Se opreste o secunda, il studiaza si decide “Aaaa, ce dragut este!”
    “Dragut?!? Omoara-l!”😂😂😂 Nu mai intru in detalii, cert e ca povestea s-a terminat cu bine (pentru noi, nu si pt soricel), si am dormit la noi in camera noaptea aia. Se pare ca prietenul nostru rozator a parcurs toata distanta de la ghena plimbandu-se pe pervaz: ghena-bucatarie-sufragerie-dormitorul nostru.
    Nu am mai stat mult in gazda, la scurt timp am inceput sa caut impreuna cu prietenul meu ceva de inchiriat si ne-am si mutat impreuna. Platisem gazda in avans, dar la plecare baba tot mi-a cerut bani, “pt intretinerea care se va afisa”. Am incercat sa o lamuresc ca nu am stat decat o saptamana, dar ii achitasem in avans chiria pe o luna, deci din diferenta isi acoperea intretinerea si ii si ramanea. Nu a vrut sa inteleaga, asa ca mi-a incuiat 2 valize din bagaje si a spus ca mi le da cand ii dau banii. Nu mai aveam bani, asa ca am imprumutat tot de la iubitul meu…
    Am reusit sa plec de acolo, ne-am mutat impreuna la o garsoniera. Aventurile au continuat si acolo, dar important e ca nu am mai fost neajutorata. L-am avut alaturi pe el, care astazi imi este sot, platim impreuna rata la banca pe 30 de ani la un apartament dragut si nou la periferia Bucureștiului, si impartim toate aventurile aferente zonei ☺
    Va pup si sper ca nu v-am plictisit prea tare 😘

  • Elena
    October 15, 2017

    4 ani de facultate – 4 mutări

    Prima mutare – Zoo cu bibelouri
    Anul Domnului 2003 (I know, 14 years ago!). 3 moldovence prietene și colege de liceu își căutau cazare in metropola București. Unde altundeva decât in cartierul “select” Militari?!
    Gasim un apartament in ziar, sunam și mergem sa îl vedem. Ca sa intram in apartament aveam nevoie de 5 chei și nu exagerez. Prima de la usa interfonului, a doua și a treia pentru holul comun care avea usa dubla și a patra și a cincea cheie pentru ușile de la intrare. Da! Aveam 2 uși la intrare. Sa nu cumva sa ne fure cineva!
    Apartamentul era intr-o stare jalnica la capitolul curățenie. Atât de rău încât cele 3 mame moldovence au plecat plângând si oftând ca își lasă prințesele intr-un loc atat de murdar. Noua in schimb ni se părea vis in paradis. Atracția principala a acestui apartament, in afara de cele 5 chei, erau bibelourile. Știu, cu toții am văzut bibelouri la viata noastră, dar astea erau animale-bibelou in mărime naturală: un câine lup care sprijinea usa de la sufragerie, un fel de bol de supa cu cap de lebădă de pe vremea reginei Victoria din care se putea înfrupta tot cartierul Militari și nu in cele din urma un iepure cu mustăți gigantice.

    A doua mutare – Kardashian de Militari
    După ce ne-am carat cu toate catrafusele pana la Moinesti (Jud Bacău, pentru cine nu știe) și înapoi, la începutul anului 2 de facultate au început din nou căutările. Fericitul câștigător a fost un apartament semidecomandat tot in cartierul select Militari, dar puțin mai la strada. Partea foarte interesantă a acestui apartament era ca se afla la parter, motiv pentru care activitatea preferata a băieților de cartier, pe lângă ascultatul de manele și spartul de semințe, era statul in fata geamului nostru. Uneori ne băteau in geamul de la baie in timp ce făceam duș. Sexy! Cred ca eram un fel de reality-show pentru ei, am putea spune Kardashian de Militari.
    Aici am văzut prima nunta in parcare, prima crima pasionala și am trăit primul cutremur din București. Noroc ca stateam la parter și ne puteam salva destul de ușor in cazul in care tabloul gigantic cu răpirea din serai s-ar fi prăbușit peste noi. Apartamentul era la fel de “curat” ca celălalt, dar mamele nu au mai plans așa rău la plecare. Erau deja sătule “sa facă curățenie in apartenentele altora”. Aici am dat cele mai tari chefuri din studenție deși vecinii nu s-au plans niciodată de noi. Cred totuși ca apartamentul era bănuit pentru ca intr-o seara, domnul craniu, care o ajuta pe prietena mea sa desluseasca tainele anatomiei, a decis sa se prăbușească peste o prietena aflata intr-un moment romantic cu iubitul ei din acea vreme. Așa ca povestea de dragoste s-a transformat intr-una horror.

    A treia mutare – Regie
    Cum nu se putea termina studentia fără o experiența in cămin, in anul 3 am stat cu 2 prietene in căminele de la medicina. Față de apartementele din Militari, aici era lux. Atât de lux încât aveam masina de spalat, ceea ce pe vremea aia, credeți-ma, chiar era un lux. Asta însemna mai mult independența, nu mai trebuia sa merg acasă o data pe luna ca sa îmi spăl hainele. Viața in regie a fost o experiența in sine. Ieșeam atât de mult, încât in ziua in care nu ieșeam aveam un sentiment ciudat de viața irosită. Cei care au stat in Regie înțeleg ca nicio zi nu putea fi irosită.

    A patra mutare – Obsesia cu mobila
    La începutul anului 4 m-am mutat cu o prietena căreia ii cumpăraseră părinții apartament in zona piața Muncii. La început nu prea aveam mobila și dormeam pe saltele când eram mai mult de 2 persoane. După ce am început sa avem mobila, prietena mea era atât de stresată cu întreținerea mobilei încât nu aveam voie sa pun un pahar pe măsuța din sufragerie fără sa pun un prosop înainte. Stresul cu mobila era la cote maxime, parca locuiam la muzeu si doar eu nu știam. In ce mă privește, eram atât de stresată încât intr-o seara când nu era ea acasă m-am imbatat cu vișinata și din greșeală am vărsat ce altceva decât visinata pe covorul ei persan. De doua ori in aceeași seara. Încă mai are covorul așa că sper să nu citească ce am povestit eu aici.

  • Larisa
    October 15, 2017

    M-am amuzat putin citind mai sus, dar asta mi-a adus aminte de prima experienta cu inchiriatul 🙂

    Asadar, tinere studente fiind, eu cu prietena mea de la acea vreme, luam de fiecare data cand aparea Anuntul AZ de la un chiosc de ziare mic din Piatra Neamt. Asta vreo 2-3 saptamani pana ne-am dat seama ca degeaba sunam de la P NT la Bucuresti ca pana nu mergem la fata locului, nu facem nicio branza.
    Zis si facut 🙂 ne urcam in microbuz: eu, prietena mea si mama ei. Cautam un apartament cu 2 camere pentru 4 persoane – eu, prietenul meu, prietena mea si inca o colega de a ei despre care nu stiam nimic si speram in adancul sufletului meu sa fie fata buna. Bugetul nu trebuia sa fie nici prea mare…
    Doua zile am stat in Bucuresti, timp in care am vazut vreo 2-3 locatii… Ne-am miscat cam prost…

    Locatia 1
    O casa pe langa Romana, la ASE.
    Am zis ca ne-a pus Dumnezeu mana in cap – in centru, casa, acces rapid, metrou… Era vorba de o anexa a casei cu 2 camere – asa cum spunea anuntul. Ajungem acolo, cu inima deschisa si intram pline de speranta, speranta care s-a ascuns si nu a mai iesit decat 3 saptamani mai tarziu :))

    Anexa cu doua camere era de fapt o anexa cu o camera. Cum intram, un hol mai mult lat decat lung, incropit – cca 3 m pe 80 cm care servea pe post de loc in care se depozitau hainele, cuier. Daca era cineva mai lat si incerca sa intre in stanga sa puna haine in cuier, acolo ramanea, intepenit intre pereti :))
    Cum ieseai din hol, in fata se desfasura toata magia: in fata noastra la nici 3 m trona mandru vasul de toaleta. De-a stanga vasului de toaleta statea mandra cabina de dus si de-a dreapta vasului de toaleta domnea maria sa, aragazul! Am zis ca lesin – deja in mintea mea se desfasura un film cu o persoana (NU, NU EU!!!) stand pe buda si invartind in acelasi timp in ciorba.
    Imi mai amitesc o masa si dormitorul care inseamna un pat fff jos (nu m-am lamurit atunci daca nu cumva era doar saltea pusa direct pe dusumea) si un sifonier maro, lucios – ceea ce proprietarii numeau mobilat modern.

    Am plecat repede de acolo dar nu inainte de a fi ademenite cu ceea ce proprietarii numeau avantaj competitiv: langa ei, isi luase casa Anna Lescko si urma sa fim vecini! Motiv pentru care pretul chiriei era si el pe masura pentru casa cu buda-bucatarie 2 in 1!
    Am iesit din curte si tin minte ca niciuna din noi 3 nu a mai spus nimic o buna bucata de drum.

    Despre locatia 2 si locatia 3 nu imi mai amintesc mare lucru 🙂 Cert este ca am stat 2 zile in capitala si am dat nenumarate telefoane, totul era deja rezervat, oriunde am fi sunat era deja prea tarziu – chiar si acolo unde sunasem cu 2-3 zile inainte, sa ne anuntam venirea si sa programam vizionari. Am vazut pana si niste camine particulare la Timpuri Noi care erau o ultima speranta pentru noi, in cazul in care nu gaseam chirie.

    3 saptamani mai tarziu continuam sa sunam de la P NT zi de zi. La un moment dat soarele a rasarit si pt noi – am reusit sa rezervam timp de 5-6 ore un apartament cu 2 camere – singura conditie era sa ajunge pana seara la 19.00 si sa dam banii. Zis si facut – am sunat in stanga si in dreapta, dar nu gaseam masina care sa plece cu noi in 30 de minute la drum. Pana la urma, prietenul prietenei mele a luat masina parintilor lui, fara ca acestia sa stie si am plecat spre Bucuresti. Am gasit locatia rapid, am vazut apartamentul – un apartament mai mult decat decent, am platit si ne-am intors acasa fericiti.
    Imi amintesc ca ajunsi la 2-3 noaptea acasa, am coborat jos cu apa in bidoane ca sa stergem botul masinii care era plin de muste moarte luate in viteza pe E85 – cum ar fi, sa stergem orice urma a drumului cu masina pana la capitala.
    Si acum ma intreb cat de dezamagite am fi fost atunci daca:
    – agenta de la agentia imobiliara ne mintea si apartamentul era mai mult decat ingrozitor – probabil de panica, am fi luat orice
    – apartamentul s-ar fi dat pana sa ajungem noi

    Ani mai tarziu, am mai trecut prin cateva experiente si cand cautam garsoniera de cumparat dar niciuna nu a reusit sa egaleze experienta casei cu buda-bucatarie 2 in 1. Colega prietenie mele s-a dovedit a fi o fata de zahar, prietena buna si azi, prietena mea… ei bine, ea s-a dovedit a nu fi asa buna prietena iar prietenul s-a transformat in sot.

    • Larisa
      October 15, 2017

      Atat trebuie sa mai zic :))
      Dupa cativa ani, ne-am mutat din garsoniera luata de ai mei in casa luata de noi.
      Un cuplu, daca trece de etapa alegerii gresiei, nuantei de parchet, dungilor de la draperia uni… Ii este sortit sa fie impreuna pe viata :)) Asta este concluzia la care am ajuns si sincer, nu m-as mai muta in alta casa doar ca sa nu mai trec prin aceste alegeri vreodata. 3 ani mai tarziu imi scoate ochii ca draperia de la living este usor mov cand ea este gri toata ziua si toata noaptea.

  • Roxana Vasile
    October 15, 2017

    M-am maritat acum vreo 20 de ani, la o varsta frageda (la o saptamana dupa cununie am implinit 20 de ani!!!), si m-am mutat cu Fat-Frumos intr-un apartament cu 4 camere. Wooowww, veti spune, ce norocoasaaaaaa! O, daaaa, imparteam acest apartament semidecomandat cu socrii, cumnata, sotul ei si cei doi copii ai lor! Era de viiiiis…nu voi uita vreodata “bataia” pe singura baie, mai ales dimineata, cand toti ne grabeam, pe bucatarie, cand ni se facea foame la toti o data …Era fain ca aveam un singur frigider si ajunsesem sa ne punem biletele pe borcane, oale si cratite! Mai interesant era ca cele doua nepoate ne spionau…pe gaura cheii!Aveau si un scaunel pe care stateau langa usa, nu cumva sa le doara piciorusele! Ne-am dat seama de asta intr-o zi, cand, una din ele a inceput sa strige la usa, dupa ce vazuse ce nu trebuia “neniculeee, imbraca-te ca e frig si raceeeesti”!
    Dupa un an de convietuire “la gramada”, ne-am hotarat sa ne luam o casa a noastra, cat de mica, dar sa avem si noi liniste si intimitate! Si cum pe atunci, lumea virtuala nu avea puterea si acoperirea de astazi, iar STORIA.RO inca nici nu era (deci nu puteam gasi acolo casa pe care o cautam deja!), am luat la pas tot orasul…am citit toate anunturile de pe stalpi, panouri, scari de bloc! Tooot!Am citit sute de anunturi, si tin minte ca aproape un an ma visam gasind o casuta ieftina in acest fel! Intr-un sfarsit am gasit o garsoniera la parterul unui bloc destul de decent si la un pret pe care ni l-am putut permite! Am batut palma cu proprietarul si ne-am mutat. In ziua mutarii, mi-am dat seama cate obiecte stransesem intr-un an de casnicie (sau caznicie..), dar eram fericiti ca avem un loc al nostru, asa ca oboseala palise si facuse locul bucuriei fara margini! In prima seara, nici nu am mai montat patul…am pus salteaua pe niste ziare, si am sarit in sus pe ea ca doi copii rasfatati, cantand “casuta noastraaaa, cuibusor de nebuniiii” si “casa mea-i un cîntec cu acorduri ample, e o caldă melodie casa mea”, pana la un moment dat, cand am cazut lati. In miez de noapte, aud un zgomot ciudat.Ma uit la partenereul de saltea, nu el sforaia asa ciudat, era mai degraba …tineti-va bine! Un soricel se bagase intr-o punga cu dropsuri de lapte, si se ospata …Am sarit ca arsi, de ziceai ca era un monstru in camera, nu un soricel, si ne-am mutat rapid pe hol, unde am dormit chinuiti de gandul ca soricelul putea avea rude/prieteni si in aceasta incapere! Cam astea sunt aventurile mele, sper ca v-au placut si v-am adus zambetul pe buze:) Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea mea, care reda 100% experiente personale de neuitat!

  • andrama
    October 15, 2017

    well…se intampla ca dupa o vara de iubire intensa si permutari de n luate cate k (eu locuiam cu prietenele in berceni, el cu surorile in drumul taberei), am decis sa ne mutam impreuna. Dupa ce am selectat cateva apartamente de inchiriat, am inceput sa le vizionam impreuna. Primul…era o garsoniera transformata in ap de 3 camere (da…se poate :))) dar evident ca nu aveai loc nici sa prajesti un ou, nici sa te speli pe dinti in doi. In al doilea apartament vizionat ne astepta un bilet mare pe usa “daca mai veniti aici, chem politia”. Nu am pus intrebari si am plecat raaapid. Al treilea fu ca in povesti: mare, luminos, bucatarie mica, aproape de centru, walking distance de pub, shaormerie de aia buna si inconjurat de cateva biserici (deci ferit de duhuri rele, teoretic). Ne-am mutat rapid si….rand pe rand au inceput sa se arate leoparzii: vecinii nostri young and restless fumau tigari mirositoare cam in fiecare seara in casa scarii, vecinele trecute de o varsta gateau pilaf si ciulama pentru toti catelusii si pisicutele din cartier care o bananaiau prin fata blocului si ma latrau/schelalaiau/miorlaiau DOAR pe mine, avocatul care avea cabinet in bloc cred ca era avocatul diavolului pe putin (camatarii si ghertoii erau dintre clientii lui aia buni, sa zicem) si odiosenia maxima….cabinetul ginecologic de la etajul 1 era o clinica de avorturi pe banda rulanta. A….la un momenta dat am fost invadati de gandaci, gandaci aia din jurassic park, nu mureau cu nimic. Am aflat rapid cu ocazia asta ca vecinul de la 1 era hoarder si…ii scapasera gunoaiele de sub control. Deja gandurile de mutare erau bine inradacinate. Nici pubul, nici shaorma, nici walking distance la mall si la job nu mai stateau in picioare suficient.
    Intr-o noapte in care eram singura, un aurolac ne-a dormit pe pres. Am stat cu toate becurile deschise si cu iubitul pe skype cautand urmatoarea chirie…care a fost perfecta pentru ca stiam deja ce filtre de cautare trebuie sa am si mai ales ca orice locatie trebuie vizitata si noaptea 😉

  • Anda Baciu
    October 15, 2017

    Grab your popcorn, Oana Titica, because this is going to be legendary!

    Locuiesc in chirie in Iasi de 6 ani de zile si in acesti 6 ani m-am mutat de nici mai mult, nici mai putin de 8 ori pentru ca si eu am o pasiune pentru mutat. Sunt pe cale de a produce a 9-a mutare din motive independente de vointa mea. Fiica proprietarului apartamentului in care locuiesc momentan divorteaza. Si unde sa se duca, daca nu aici?! Dar nu despre experienta asta vreau sa vorbesc acum, ci despre alta, dupa cum urmeaza:

    Acum un an in urma am decis impreuna cu o colega de serviciu sa inchiriem impreuna un apartament cu 2 camere ca sa locuim frumos si decent impreuna, ca doua floricele corporatiste ce suntem. Ne-am pus pe cautat si la un moment dat am gasit un anunt pentru un apartament intr-o zona buna, la un pret bun. Pozele aratau misto, hai sa sunam si sa-l vedem. Am dat peste o femeie care lucra ca agent imobiliar, sa-i spunem Georgeta, ca sa nu ne dea nimeni in judecata. Am stabilit o intalnire si am purces spre adresa data impreuna CU COlega. Cum am intrat in apartament, m-am blocat. Mintea imi spunea sa fug, corpul era paralizat. Sa spunem doar ca apartamentul nu era chiar cel din poze. Pozele aratau CA CAmerele de la Palladio. Apartamentul era de fapt o groapa de gunoi. Aveam mucegai, aveam igrasie, aveam paianjeni, aveam di tati, intrati si cumparati! Asa ca am refuzat politicos. Dar Georgeta nu s-a lasat si ne-a zis ca ar mai avea si alt apartament cu 2 camere, sa o urmam. Am urmat-o cu masina colegei. Georgeta a condus pana la agentia unde fiinta. Cand zic agentie, zic o camera de 2 pe 2. Cand zic 2 pe 2 sunt generoasa. Believe you me! Am oprit in spatele Georgetei, nestiind ca urma sa intram la agentie. Cand sa coboram din masina, Georgeta deja venea spre noi. Zambind infricosator. Urmatoarele cuvinte mi-au confirmat ce am crezut despre Georgeta la prima vedere: “Mai fetelor, ia haideti sa discutam noi despre un apartament pe masura masinii, eh?! Pai aveti masina asta si vreti apartament la 250 euro?! Mai fetelor! Sa fim serioase, sa vorbim pe bune!”. Digresiune: a mea colega de serviciu are o masina cumparata de taica-su de cand era ea prin facultate. Masina nu e cine stie ce, dar pe langa tigaia Georgetei, asta parea limuzina de lux in care Beyoncé se duce la concerte. Revenind, am intrat in holul care avea rol de sediu de agentie. Acolo Georgeta ne-a zis despre apartamentul vietii si despre cum comisionul ei nu este negociabil. Ramane 250 euro.

    Ce facea acest apartament special din punctul de vedere al Georgetei? Faptul ca apartinea unui profesor universitar din Suceava. Asa ne-a zis, asa am crezut. Vazut, placut, inchiriat, platit avans, garantie, comision Georgeta. Portofel ramas gol pana la ziua de salariu. Trist, dar adevarat. Mutat, carat, cunoscut profesor universitar, pupat de catre profesor universitar libidinos, vomitat. Primit amenintari de la profesor universitar ca nu avem voie cu baieti, fete, familie, dormit peste noapte, catei, pisici. Amenintat si ca vecinii ne urmaresc, oameni strategici plasati in bloc. Vecinul de langa facea vin in sufragerie, dar asta e o poveste pentru alt concurs.

    Prima luna a fost ok, am stat fara sa aducem pisici, catei, camile, elefanti. Proful a venit sa incaseze chiria, ne-a adus si niste facturi ca alea veneau la el acasa, nu la noi. Nu avea incredere CA CHiriasii platesc facturile. Ne-a adus si de-ale fostilor chiriasi. Nu i-am zis nimic, ca incercam sa-l facem sa plece mai repede, el infiintandu-se la noi in miezul unei zile de munca spunandu-ne ca atunci cand vine el, noi trebuie sa fim acasa sa-i raportam. Si ca nu-l intereseaza ca avem si noi program la job, manager si alte alea: ”Sa spuneti la munca ca aveti un sef aici si ca atunci cand vine el, trebuie sa plecati.”. Facut cruce, scapat de el.

    La sfarsitul celei de-a doua luni ne-a sunat Georgeta. Ne-a zis ca urmeaza sa vina cu potentiali cumparatori sa viziteze apartamentul, intrucat proful l-a scos la vanzare. L-am sunat pe prof, a spus sa nu ne facem griji, ca s-a razgandit. A doua zi a venit Georgeta cu un cuplu. Seara cuplul s-a hotarat sa cumpere apartamentul. Georgeta a zis ca asta este, ea nu ne cauta altceva decat daca ii mai platim un comision. Am inceput sa ne cautam altceva chiar in seara aia. La cateva zile a venit profu’ sa ii dam alti bani de facturi si chiria pentru perioada cat mai dura sa le faca alora actele de cumparare. I-am zis ca vrem sa stam inca o luna in baza garantiei. A zis ca e ok. Ne-am uitat pe facturile noi aduse si am constatat ca nici alea nu erau ale noastre. I-am zis sa nu mai manance ciuperci si sa incerce sa ceara bani doar pe ce consumam noi. Ne-a zis sa dam cu var inainte sa ne mutam. Si ca inainte de plecare, el vine sa inspecteze, ca el ne-a dat apartamentul curat luna. A se mentiona ca am frecat la el 3 zile dupa ce ne-am mutat. Asa de luna era. La o zi distanta ne-a sunat Georgeta sa ne spuna ca proful nu mai vinde pentru ca le cerea cumparatorilor mai mult decat initial. Omul crescuse pretul de pe o zi pe alta. Voia toti banii cash si pretindea ca daca ei vor da apartamentul in chirie, primele 6 luni de chirie sa imparta banii cu el. Cuplul a renuntat la apartament, Georgeta ne-a zis ca ea crede ca proful e nebun si ca ar fi bine sa plecam de acolo ASAP. In aceeasi zi proful s-a infiintat iar la usa sa ne zica sa ii dam banii de chirie. I-am reamintit ca a fost de acord sa mai stam o luna pe garantia achitata la inceput. A zis ca nu mai e de acord si ca mai vrea si 100 euro in plus pentru ca am intarziat cu plata. L-am amenintat ca mergem la ANAF pentu ca nu inchiriaza legal apartamentul si i-am zis ca-i transferam noi banii, sa ne dea un numar de cont. Am schimbat yala in seara aia, de frica sa nu intre in casa peste noi. La cateva zile ne-am mutat. L-am sunat sa ii spunem ca am plecat si ca practic ne datoreaza cateva sute de euro reprezentand garantia. A zis ca nu suntem fete serioase si ca el glumea cu aia 100 de euro. Ne-a zis sa ne intoarcem, ca nici nu mai vinde apartamentul.

    L-am cautat pe Facebook de curiozitate. E administrator de camin la Universitatea din Suceava. Se recomanda ca fiind profesor universitar. Nici acum nu-mi vine sa rad.

  • Cristina
    October 15, 2017

    Sigur ca atunci cand a lua decizii proaste devine un stil de viata si nu o intamplare izolata o data la doi trei ani ca in cazul oricarui om echilibrat si sanatos mental, a-ti suna prietena cea mai buna in lacrimi la doua dimineata nu e o surpriza pentru nimeni.

    Eram deja in al treilea an de relatie cu cel pe care la un moment dat m-am convins ca il iubesc. Desi nu eram pregatiti, cu un an in urma am decis sa ne mutam impreuna, trezindu-ne amandoi intr-o conventie care functiona pe sistemul “aduna cat mai multe frustrari, dezamagiri, nervi si aruncai-le cat mai agresiv celuilalt in fata”. Amanasem amandoi sa luam o decizie si sa ne despartim, in mare parte pentru ca a ne muta separat reprezenta o problema de proportii pentru amandoi. Nivelul financiar la care ma aflam eu e cel mai bine descris prin clasicul “apa plata sau paine?”, iar el era un lup singuratic fara prieteni, iar a locui singur era exclus.

    Totul a culminat in seara cu pricina, cand mi-am dat seama ca nu am nici cea mai mica idee daca in Bucuresti exista adaposturi de o noapte pentru oamenii strazii asa cum vazusem in filmele americane. Eram dispusa sa merg oriunde si mi-am asumat serios si varianta de a petrece noaptea in parc. Singura problema pe care o aveam cu scenariul asta era faptul ca nu aveam nici macar o patura care sa-mi tina cald. Tot ce detineam din casa aia incapea intr-o geanta optzecista de voiaj plus oglinda strabunicii mele in care se privisera trei generatii de femei din familie, si pe care as fi luat-o si daca as fi avut de mers trei zile non stop prin desert.

    Incarcata cu cele mai sus mentionate (minus patura – nu detineam), dar epuizata fizic si emotional, cu 3% baterie in telefon, am sunat-o pe Paula. I-am spus ca am bagaje, 12 lei, iar tenul ma strange si ma ustura si nu am unde sa ma spal pe fata. M-a intrebat atat “pun de cafea sau scot vinul?”.

    Locuiam langa o statie de autobuz asa ca am gasit imediat un taxi. Imediat ce am urcat m-am umplut de singuratate si insuficienta. Iar de data asta nu avea nicio legatura cu el. Oricare el ar fi fost. Ci doar cu mine. Eram dezamagita ca ajunsesem pana la varsta aia si nu reusisem nici macar sa-mi asigur o siguranta fizica, un adapost.
    Daca o faci de suficiente ori in viata, ajungi la un moment dat la performanta de a putea plange pe silent fara ca soferul de la mai putin de un metru distanta sa-si poata da seama.
    Intotdeauna am crezut ca exista ceva cu adevarat sfasietor in imaginea unei femei care e singura, noaptea, pe bancheta din spate a unei masini. Iata-ma, fiindu-mi mila de mine insami, fiind straina pe care am vazut-o de atatea ori si m-am intrebat din ce loc a luat atata tristete si in ce loc o duce cu un leu patruzecisinoua pe kilometru. Aflasem.

    Am locuit la Paula cat am avut nevoie. Fix doua luni si jumatate. M-a primit in cel mai chic si calduros apartament de doua camere din Berceni. Cand nu era acasa, imi imaginam ca doar eu locuiesc acolo. Ca biblioteca ei este de fapt plina de cartile pe care eu le-am cumparat si le-am citit, ca patura pufoasa de pe canapea imi tine cald, nu are rol doar de decor ca acum, ca setul de farfurii de colectie a fost luat in ziua in care am primit o marire de salariu, si ca mirosul de lacramioare al casei este dat de parfumul de camera pe care l-am primit cadou fix de la ea.

    Acum, cinci ani ai tarziu, am reusit sa-mi schimb obiceiurile bolnavicioase, jobul si asteptarile pe care le am in primul rand de la mine.
    Recent mi-am pus numele si semnatura pe actul de vanzare-cumparare al unui apartament care isi asteapta bibliotecile, paturile si setul de farfurii de colectie.
    Oglinda nu a supravietuit, dar prietenia mea cu Paula, da. I-am marturisit jocul meu de imaginatie, iar cadou ei de casa noua, a fost un parfum de camera cu miros de lacramioare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *