Jurnal de vacanță în America, partea I. ‘La țară’

6 august – Pahrump, Nevada

Stau în mijlocul unei piscine vechi, înconjurate de un gard de fier, cu palmieri și câțiva gândaci în ea. Apa are o culoare străvezie, dar suficient de opacă încât să nu pot vedea prin ea pedichiura semipermanentă atunci când mă uit în jos.

Partenerul meu de viață Cosmin, căruia a trebuit să îi explic cu o seară înainte diferența între hot tub și jacuzzi, doar ca să îmi spună când am ajuns la piscină ‘a, adică e o gaură în pământ?’ stă pe un scaun de plastic pe margine.

Dorința lui de a sta într-un hot tub pentru prima dată în viață este cu mult mai mică decât panica de a lua o dermatită exotică, așa că acum s-a împachetat în halat și caută pe net pahrump pool fungus is it contagious / do i die if my girlfriend has it / should I just let her die? . Un bătrânel care locuiește în trailer park-ul de lângă Best Western, hotelul la care suntem cazați, monologhează către el încontinuu de o jumătate de oră.

Bătrânelul a început subtil, dând ture piscinei, inspectând-o cu un băț și scoțând gunoaie pe măsură ce avansa, cu un oftat după fiecare gunoi, în timp ce eu făceam pluta pe spate.

  • I was a poolman and I can tell you a loooot of people sure pissed in this pool. I’m telling you, that don’t look clean! a urlat brusc către noi.

Eu m-am sucit pe față și am continuat să înot neimpresionată, în stilul broască autodidactă, singurul pe care îl știu.

Bătrânelul s-a dus mai departe către scaunul de plastic al lui Cosmin, și-a proptit în el craca pe care o înmuiase în prealabil în piscină și a rostit singura frază cu care un american poate să fie vreodată interesat de altcineva în afară de el însuși.

  • SO WHERE ARE YOU GUYS FROM???!?!??!
  • Romania!!!, i-a răspuns Cosmin, fericit că cineva l-a întrerupt din a căuta pe net ‘asigurări repatriere
  • OHHHH!!!

Așa cum aveam să învăț în concediul în America, acestui OH! îi urmau trei expresii faciale:

  1. una nedumerită, de câteva secunde, în care persoana americană încerca să își scaneze memoria și să își dea seama dacă a știut vreodată ce e România
  2. una dezamăgită în care realiza că nu are nici cea mai vagă idee
  3. una luminoasă, în care îi venea o idee de a salva situația.

Așa că exclama:

  • OH BUT I ONCE HAD A FRIEND FROM ROMANIA!

În 90% din cazuri, această afirmație era o minciună.

Momentul în care americanii își dau seama că nu știu dacă România e un sat din Franța sau o stație spațială nu e AAAABSOLUT deloc problema lor. Codul lor genetic le interzice să fie interesați de probleme non-US. Cinci persoane din US cu care m-am intersectat și nu știau ce e România au inventat o persoană imaginară din România cu care au fost prieteni.

  • Oh really what was his name?, întrebam eu
  • Mmmm… Vinnie?
  • That’s not a Romanian name.
  • Oh…

Ca să te facă, totuși, să înțelegi ce ai pierdut pentru că te-ai născut în altă parte (oriunde ar fi aia), purced în a vorbi doar despre ei.

Ca orice alt american cu care m-am intersectat, bătrânelul de la piscină a purces în a-și povesti istoria vieții, cariera lui de om de piscină, divorțul, cum a ajuns să locuiască într-un trailer park. Toate acestea fără să te bage în seamă, fiindcă rolul interlocutorului unui american este pur decorativ, ca atunci când vorbesc eu cu Lolo și mă aștept să fie impresionată de tot ce zic.

Americanii  au un talent spectaculos de a părea foarte sociabili când, de fapt, tot ce fac este să monologheze și să nu te întrebe ABSOLUT nimic despre tine, ca și cum ai fi o plantă.

***

Continuu să fac pluta pe spate și să număr palmieri în piscina jegoasă. Best Western era cea mai bună opțiune de cazare în Pahrump, un mix între motel explodat și o parcare din Fargo, unde totuși, cu o seară înainte descoperisem ceva ce urma să-mi schimba viața. Mai precis, murăturile prăjite.

Sunt de cinci zile în America și highlight-ul meu este un castravete murat. Poate ar trebui să îmi regândesc viața.

Dar să vă zic cum am ajuns aici.

 

(5 zile mai devreme)

1 august – deasupra Atlanticului

E primul meu zbor transoceanic și sunt impresionată de două lucruri:

1. avionul este, de departe, de două ori mai mare decât blocul în care am crescut la Pitești

2. frecvența cu care ne aduc mâncare e spectaculoasă (de trei ori în 12 ore). Mai întâi, se aduce mâncarea celor cu cerințe speciale, adică halal și kosher. Mă simt politically correct și super înfometată, așa că bălesc pe mâncarea unor băieței arabi până vine a mea.

Ajung pe aeroportul LAX, iar tot avântul meu de a o găsi pe Beyonce este tăiat de trei ore de stat la coadă la vize cu ceilalți țărani NON-US. Știu că în seara aia o să dorm blană în Vegas și mă relaxez brusc.

Zeci de perechi de șosete cumpărate mai târziu, o noapte în Vegas în care am dormit ca o prințesă sforăitoare de la ora 23, fără să aflu ce e jet lag-ul și încă șase ore de condus super regulamentar prin deșert, ajungeam la locul pe care voiam să îl văd din aproximativ 1995, când am văzut prima dată Thelma and Louise.

 

2 august – Monument Valley

E ora 7 PM și soarele începe să apună în rezervația indiană Navajo. Deși nu e vina lui, purced în a-i explica partenerului meu de viață pe un ton isteric supărat că dacă ar fi condus mai repede, ajungeam și noi ca oamenii și că nu aveam nevoie de el și de speed limits ca să îmi distrugă viața și visul de a vedea Monument Valley.

Îmi era, de fapt, foarte foame.

Există două diferențe majore în condus mașini în US. În intersecții nesemaforizate, toată lumea din cele 4 sensuri are STOP, iar când ajung în intersecție, se opresc TOȚI și trec pe rând, în funcție de care a ajuns primul.

De asemenea, poți să faci dreapta pe roșu. Începe să îmi placă aici.

Monument Valley sunt niște pietroaie superbe (buttes) care au apărut în 1000 de filme și aparțin de rezervația indiană Navajo. Pentru o origine geologică ale acestor formațiuni stâncoase – și al doilea loc preferat al meu din lume – citiți și voi pe internet.

Sunt imaginea cel mai des asociată cu Vestul Sălbatic. Se pot vizita, adică poți să te dai cu mașina pe nisipul roșu printre pietre, dar una dintre cele mai mișto părți e drumul până acolo.

Monument Valley aparține indienilor (Native Americans, ca să fim corecți), ceea ce înseamnă că ei se ocupă de tot pe acolo. Nu locuiesc albi în zonă, așa că oriunde mă uit văd doar indieni, plus câțiva turiști. Locurile de cazare sunt puține, niște moteluri dubioase, iar tot ce poți să mănânci e mâncarea lor.

***

Sunt în singura benzinărie de lângă Monument Valley și beau Snapple în mașină. Cosmin încearcă de jumătate de oră să își facă cardul european să meargă la pompa de benzină. Eu mă uit pe geam la un adolescent atât de gras încât surorile lui îl împing în mașină. Încerc să mă uit în altă parte, dar ochii mei sunt lipiți de ceafa lui, lată cât spatele unui frigider. Durează cinci minute ca surorile să reușească să îl îndese pe scaunul din față, timp în care mama îl întreabă dacă nu vrea niște fructe. Băiatul cere în schimb chipsuri, care i se aduc imediat.

Încep să descopăr primele semne din ce va fi o revelație. În zonele de ”la țară” din US, mai mult de jumătate de populație e la limita de obezitate morbidă (sau ”obiditate morbeză”, cum am încercat să îi explic beată cuiva zilele trecute), iar restul sunt, efectiv, doar grași.

Timp de o săptămână, aceste două felii de roșii au fost singura legumă pe care am văzut-o.

Începem să învățăm să comandăm doar o porție pentru două persoane. Ne ia câteva zile să ne dăm seama că porțiile lor de o persoană sunt, în varianta europeană, suficiente pentru doi oameni care mănâncă normal.

Mănânc Navajo Fry Bread (aia din poza de mai sus), o gogoașă care e de fapt pâinea lor, pe care o mănâncă atât cu feluri sărate, cât și pe post de desert. Sunt obișnuită cu prăjelile, dar încep să îmi pun întrebări.

Drumul prin ținutul Navajo e spectaculos. Multe case nu au electricitate și sunt presărate, efectiv, la distanțe de kilometri întregi unele de celelalte în deșert. Fiindcă acolo ai belit veverița dacă nu ai mașină, fiecare membru al familiei are câte un Ford Truck, și deseori, câte un cal. Benzina costă cât Cola, care uneori e mai ieftină decât apa plată.

Îmi petrec seara la hotel uitându-mă la clipuri cu tradiții Navajo. Descopăr că indienii Navajo au un fel de independență federală când vine vorba de crime. Adică, chiar dacă un trib e pe teritoriul unui stat care aplică pedeapsa capitală, deseori e la latitudinea conducătorilor tribului dacă vor să mergă în direcția asta de acuzare sau nu. Știu asta pentru că, în timp ce eram pe acolo, la televizor circulau știri despre un băiat Navajo care răpise o adolescentă, care fusese găsită moartă.

Doar nu credeați că curiozitatea mea pentru psihopați se oprește doar pentru că sunt în vacanță?

 

4 august, Grand Canyon

Planul inițial era să petrecem două zile explorând Grand Canyon pe jos.

Sunt în mașină și tot ce îmi doresc e să mănânc 2kg de guacamole cu o tonă de Cola. Ne apropiem de South Rim, unul dintre cele mai accesibile puncte din Grand Canyon, de unde ar urma să văd groapa-minune.

Văd un semn. ‘MAKE A LEFT HERE FOR GRAND CANYON HELICOPTER’.

Două ore mai târziu, eram într-un elicopter cu o familie foarte enervantă de francezi și un pilot Daniel din Ohio, care probabil nu a tăcut o secundă din viața lui. Desigur, și Daniel avusese un coleg de cameră român in college.

Probabil n-aș putea niciodată să locuiesc aici.

Mă consolez cu Grand Canyon și niște peisaje superbe, până în secunda în care intrăm într-o furtună cu trăsnete. Pilotul Daniel pare liniștit. Ne-a pus soundtrack-ul Top Gun în căști și eu aștept să mă lovească un fulger.

5 august – Death Valley

Sunt după șase zile de șampon uscat, ceea ce pare o alegere bună dat fiind peisajul. Sunt 116 grade fahrenheit în Death Valley, the fucking hottest place on earth și nu mai sunt capabilă să văd deșert.

Sunt conștientă că, dacă nu văd un copac cu frunze în curând, o să fac o criză de nervi.

Trebuia să o ascult pe negresa care mi-a pus în brațe niște sandale la outlet UGG și mi-a zis ‘ARE YOU OUT OF YOUR MIND WHY ARE YOU GOING TO THE DEATH VALLEY’. Stau în mașină la aer condiționat toată ziua, ceea ce îmi declanșează o alergie îngrozitoare cu muci. Încep să îmi doresc să mor.

Cobor din Mustang doar ca să mă iau la întrecere cu un autocar de babe, care coboară să vadă Badwater Basin, cel mai jos punct din America de Nord, situat la 86 de metri sub nivelul mării. E o întindere imensă de sare, probabil că e unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am văzut în viața mea, dar îmi e prea cald și nu pot să gândesc. Încep să îmi doresc să omor pe cineva. Sunt oricum convinsă că jumătate dintre babele care se pozează acum n-o să mai ajungă înapoi la autocar.

Cobor și la Visitors Point, ca să mă spăl pe față la baie. Aud în spate aceste cuvinte:

– ‘Tati s-a dus să cumpere apă!’

Mă întorc și văd o mamă cu fiul ei și șapcă de la Decathlon. Mă panichez și fug înapoi la mașină. Posibilitatea de a vorbi cu cineva din România mă sperie mai tare decât o insolație.

Nu mai pot să văd deșert. În Death Valley plouă foarte rar.

 

6 august – Yosemite 

Mă uit în excelul în care am planificat pe zile excursia și mă întreb de ce am rezervat trei zile pentru Yosemite. E 12 noaptea, suntem în mijlocul rezervației și nu avem bookuită nici o noapte de cazare, la fel ca în restul excursiei. Cele mai apropiate stațiuni sunt către Mammoth Lakes, la două ore de condus față de locul în care suntem în parc, iar totul acolo e full, pentru că e weekend.

Ziua în Yosemite a fost superbă. Am făcut baie într-un lac de munte, rece ca gheața. Sunt convinsă că mâine o să îmi cadă ovarele pe jos. Mi-a plăcut enorm. Se pare că îmi place la munte. Îmi plac aerul, cascadele, căprioarele, lacurile, sunetul, liniștea, pământul, tot.

Nu am unde să fumez. Am încercat să îmi aprind o dată o țigară într-o parcare și, de nicăieri, au apărut 100 de americani care voiau să mă omoare. Mă simt ca Malena țigărilor.

Mă gândesc că n-ar fi rău să merg și în România la munte.

Două țărănci cu o Honda ne blochează în parcare. Vin râzând după 30 de minute, observă că au pană. Le arătăm degetul din mijloc, le zicem SORRY BITCHES și plecăm.

Găsim ultima cameră pe o rază de 200 de mile lângă Yosemite Lake. E într-o bombiță de motel cu mucegai, unde camera costă cât primul meu salariu. Dau pilota la o parte când mă bag în pat și găsesc un gândăcel. Îmi mai pun un strat de haine și mă culc.

Dar dimineața se întâmplă asta.

Observați cum am ieșit la plimbare în pijama?

***

Mammoth Lakes e o zonă superbă de lângă Yosemite, de unde se poate merge și la:

1 Travertine Hot Springs – nu chiar Băile Felix, dar măcar niște gropi în stâncă unde poți să stai în apă fierbinte

Unde lângă noi, un californian face flotări pe o piatră, încercând să vrăjească o fată. Îmi imaginez cum alunecă și își sparge capul. Încerc să îmi amintesc că trebuie să merg la sală când mă întorc în București.

2 Bodie Ghost Town

Un fost orășel minier, acum abandonat, în care am prins un fel de reenactment.

 

8 august – înainte de Los Angeles

Urmează să ajungem, în final, într-un oraș. Visez la sushi și salată verde. Sunt după șapte zile de deșert și 2000 de mile conduse pe Despacito la radio. Visez să stau pe plajă în Malibu.

TO BE CONTINUED cu episodul 2 – LA ORAȘ!

 

 

 

 

 

 

 

 

27
4 Comments
  • Ana
    September 25, 2017

    Haha :)) Misto. Baga partea doi asap. Salutari din biroul de la munca * sad face*

    • Oana
      September 25, 2017

      bagam, bagam 🙂

  • Monica
    September 25, 2017

    O doamne…3 zile in yosemite…era sa mor de ras. But I feel you, tara aia nu e de noi. Pe cand o excursie la Sinaia cu cainii? :)))

    • Oana
      September 25, 2017

      :)))))) Sinaia, acest Yosemite undercover

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *