7 idei pentru micul dejun pentru persoanele care ’nu au timp’

By Thursday, September 7, 2017 4 , 16

Azi o să vă rog să fiți puțin atenți, că urmează o discuție mai serioasă, nu doar pentru blonde leneșe.

Treaba cu ‘timpul’ e un subiect pe care l-am mai abordat aici, pe blog, de câteva ori, pentru că e destul de important pentru mine.

***

Acum câțiva ani, am avut – cum ar spune Oprah – un moment A-HA!.  Mai exact, în 2012, când am produs-o pe Lolo, mi-am dat seama că nu există ‘nu am timp pentru ceva’, ci formularea corectă ar fi ‘nu-mi FAC timp’ pentru acel ceva. De atunci, am început să privesc lucrurile din altă perspectivă – timpul nostru e același, contează ce priorități alegem. 

E valabil din multe puncte de vedere – de la ce mâncăm, la cursurile de dans la care alegem sau nu să mergem.

Așa că, din perspectiva unei blonde care a învățat să se organizeze, iată ce pot să vă zic despre un element important al vieții noastre – mâncarea. Mai exact, cea de la micul dejun.

***

Ani la rând am susținut plesnind de mândrie, în orice conversație, că ‘’ah, dragă, dar eu pur și simplu nu sunt genul ăla de om care are nevoie de mic dejun, nici nu POOOT să mănânc dimineața, am nevoie doar de o cafea și sunt super OK până la prânz.’’

Bun. 

Până

când

m-am prins.

De ABSOLUT fiecare dată când mergeam în vacanțe sau deplasări sau cu orice ocazie în care stăteam la un hotel, RUPEAM bufetul de mic dejun. Cumva, atunci, toate convingerile mele plecau cu satelitul, iar eu rămâneam în urma lor, cu o farfurie colorată și plină de ingrediente proaspete și variate. Și – ce să vezi – mă simțeam MULT mai bine în timpul zilei.

Și m-am gândit. Nu oare îmi inventam niște scuze atunci când ziceam că ‘mie nu-mi place micul dejun’’, când de fapt ar fi trebuit să zic ‘’mi-e lene să mi-l pregătesc?!’. 

Atunci au început să se schimbe niște lucruri – mai exact, am început să mănânc când mă trezesc. N-o să mă apropii niciodată de varietatea de mic dejun de la hotel (care rămâne, în continuare, unul dintre lucrurile mele preferate în viață, după Lolo și salsa), însă am descoperit că îmi place să am momentul meu dimineața, în care mă bucur de ceva bun și proaspăt în timp ce, eventual, mă uit la Seinfeld (ca să fie treaba completă).

E nevoie doar de puțiiină organizare și credeți-mă, MERITĂ! Iar asta v-o spune o blondă foarte comodă, care a analizat lucrurile pe toate părțile pentru a ajunge la varianta cea mai fără efort pentru a avea un mic dejun bun. Astfel, mai jos aveți ponturile mele mai mult sau mai puțin existențiale pentru un mic dejun de succes.

1 Roșiile

Problema roșiilor este că, atât în sezon, cât și în afara lor, cele de la supermarket au un gust de plastic. N-o să vă zic acum să călătoriți la ferme bio, situate la 30 km de oraș – v-am zis că sunt comodă – dar vă sugerez ceva. Când cumpărați roșiile de la magazin, mirosiți-le și vedeți care au aroma cea mai puternică. De exemplu, sunt multe soiuri de roșii cherry care au mult mai mult gust decât astea normale. Unde sunt disponibile, cumpărați-le cu tot cu ramură, fiindcă și ea păstrează aroma legumelor.

Apoi ÎNTOTDEAUNA scoateți roșiile din frigider cu o seară înainte. Roșiile mâncate foarte reci sunt ceva enervant, fiindcă n-ai nici o șansă să le simți gustul. 

 2 Pâinea

Aici luați absolut orice pâine vreți și vă place. În mod ideal și boem, toți am avea o brutărie cu pâine cu maia lângă bloc, dar momentan există foarte puține în oraș (cea mai apropiată de mine, de exemplu e la vreo 5 km), așa că descurcați-vă cu ce puteți. Imediat ce vă treziți, dați drumul la cuptor – dacă aveți unul electric, pe funcția GRILL, dacă nu, la foc mare. Cu cinci minute înainte de micul dejun, feliați pâinea, stropiți-o cu foaaarte puțin ulei de măsline și țineți-o 2-3 minute pe fiecare parte în cuptor. Schimbă lucrurile complet.

3 Brânza

Nu știu dacă ați nimerit pe internet în ultima vreme, dar am o mică poveste romantică cu crema de brânză Almette, în a cărei promovare m-am implicat vara asta.

Dincolo de o campanie de promovare, a fost una care pentru mine a însemnat mult, din două perspective:

A. Mănânc O GRĂMADĂ de Almette pe pâine prăjită de foarte mult timp șiiii istoria mea cu ea se întinde cam din 2002, când s-au lansat în România (cred) și eu tocmai începeam liceul și am descoperit-o și am zis OMG CE BUN, ce e asta?! Deci e cumva ca un home run, dacă v-ați uitat la suficiente filme americane cu baseball.

B. Ce fac în multe dimineți este să iau pâinea aia rumenită în cuptor de care ziceam mai sus și să întind Almette cu iaurt pe ea. Și să mănânc cu poftă și cu roșiile de la punctul 1, amestecate cu ulei de măsline.

Și, de obicei, e suficient. 

DACĂ mă simt foarte în formă, atunci se mai întâmplă niște lucruri, precum:

4 Ouăle

Acum câțiva ani, când abia învățam să gătesc și mă uitam isteric la clipuri cu Jamie, Gordon și Nigella pe youtube, am desoperit Scrambled Eggs-urile lui Ramsay și au rămas ouăle mele favorite din toate timpurile. Sunt atât de moi și cremoase și le poți adăuga o grămadă de arome. Par example, după ce le iau de pe foc presar fulgi de ardei iutei și le amestec cu o lingură de cremă de brânză Almette cu smântână, pentru o textură mai pufoasă. 

5 Somon afumat

Uneori mă lovește o super poftă de somon, care merge excelent cu toate ingredientele pe care le ziceam mai sus. Pe somonul afumat îl trântesc pe farfurie ca atare sau îl tai fâșii și îl pun topping peste tartina cu brânză și roșii sau peste ouă

Există și zile în care pofta de somon vine cu prietena ei cea mai bună, pasiunea pentru:

6 Avocado

Treaba cu avocado e foarte simplă – tai un avocado copt cuburi, îl amesteci cu zeamă de lămâie și roșii tocate, apoi mănânci ca porcul. Dacă îți e lene să cumperi un avocado verde și să îl ții trei zile pe pervaz până se coace, ia unul ready-to-eat (se găsesc acum în majoritatea supermarketurilor).

7 Iaurt cu miere și pastă de susan

Înt ultima vacanță în Grecia (Hydra, mai exact), o cumătră din zonă m-a învățat să amestec miere cu tahini (pastă de susan) și mi-a zis că n-o să mai am nevoie de nimic în viață. A avut dreptate. Drept urmare, mi-am petrecut următoarele cinci zile mâncând încontinuu doar miere cu pastă cu susan. Evident, uneori o amestecam cu iaurt grecesc. A rămas în continuare unul dintre cele mai bune și mai simple lucruri pe care le pot pregăti pentru dimineața.

***

Cam atât din Breakfast Mansion. 

Cred că cel mai important lucru de reținut e că, la fel ca orice altă masă pe care o avem, micul dejun ar trebui să fie ÎN PRIMUL RÂND o sursă de plăcere. Când te bucuri de ce mănânci, de faptul că e dimineață și e liniște și nu te deranjează nici un mail de tipul PANICĂ LA BIROU – S-A STRICAT CAPSATORUL!! și să ai un moment, poate singurul din zi în care poți să stai totaaaaal relaxat și să te gândești la sensul vieții în timp ce mănânci ceva bun. 

Nu știu când micul dejun, dintre toate mesele, a ajuns să fie oaia neagră care provoacă stres, dar nu trebuie să fie așa, pentru că – SERIOS ACUM! – e unul dintre cele mai frumoase momente ale zilei. 

16
4 Comments
  • Codrina
    September 8, 2017

    Fata, au bagat paine cu maia la Mega Image, facuta de ceva brutarie locala, artizanala. Michael Bakery parca. Au 3 sortimente, toate la fel de bune si sunt super decente la pret. Costa 4.5ron una. Tine bine la frigider, past the expiration date, deci sa nu te panichezi ca tre sa o mananci pe toata in 2 zile. 😀

    • Oana
      September 8, 2017

      FATĂ DA?? mersi de heads up, mă voi infiltra

      • Codrina
        September 8, 2017

        avec plesir <3

  • Alexandru Guzi
    September 12, 2017

    Peste Oua poti pune si crema de unt cu verdeturi sau simpla combinatia e perfecta! Idei simple pentru un mic dejun rapid si sanatos. Eu prefer iaurt cu un mix de seminte si peste putina miere sau o dulceata 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *