Sandvici cu guacamole, pui și bacon la grătar. Și o poveste cu Street Food

By Tuesday, August 29, 2017 2 , , , 2

Vara asta s-a întâmplat ceva ce apetitul meu exploziv nu poate descrie altfel decât ‘magic’.

Știți Street Food Festival, nu? Bun. 

Anul trecut (în 2016 adică, pentru cei care citiți asta în viitor), cei de la SFF au avut prima ediție la Cluj. Și doar atât. A fost singurul oraș.* O echipă de clujeni foarte mișto, cu o pasiune fantastică pentru mâncare , bere și concerte, au zis ‘Meh, dar ce-ar fi să încercăm noi să vedem dacă merge să adunăm niște food trucks și dacă vine lumea? Poate merge.’

Și nu doar că a mers, dar a avut un succes FENOMENAL!

Eu am fost somată tot atunci cu un stand cu farfuriile, ceea ce a însemnat trei zile de mâncat la cele mai mișto rulote cu Street Food (și câteva seri în care am furat role pentru casa de marcat de la băieții de la Burger Van, dar asta e altă poveste). 

Iar anul ăsta s-a întâmplat chestia aia magică de care vorbeam. Street Food Festival 2017 se întâmplă în nu mai puțin de 9 orașe (NOUĂ!!!) din țară. 

Doar că, din păcate, o anumită blondă care face farfurii nu a mai reușit să participe și anul acesta la SFF, fiindcă nu ni s-au potrivit programele. Și fiindcă probabil și-au dat seama că eram tuflită și, probabil, ca să nu mă mai simt lăsată pe afară <3, partenerii festivalului, mai exact berea Staropramen, mi-au zis:

 

Fată.

Nu mai bine, ca să nu mai oftezi  ca fraiera la poze pe Facebook de la SFF, îți faci tu singură o rețetă de street food care să meargă cu berea? Dacă tot te-ai apucat din nou de băut bere*? Și ca să compensezi lipsa de la festival de anul ăsta, croșetezi și niște farfurii?

Notă. *

A existat această minidramă recentă în viața mea în care n-am mai putut să beau bere timp de trei-patru ani, care s-a rezolvat în mod miraculos primăvara trecută și deci sunt LIBERĂĂĂĂĂ!!! Despre asta într-un episod viitor.

Evident că am acceptat, pentru că întotdeauna m-am întrebat cum ar arăta meniul unui food truck Chicineta, în cazul în care acesta va exista vreodată. Așa că am venit cu o propunere de sandvici care, pentru mine, îmbină cele mai importante elemente de street food – e sățios, îmbină gustul de fresh & grătar, e echilibrat și – desigur – are bacon!!!

Îmi dau seama că ar trebui să nu îmi mai suflu singură în trompetă cu ce sandvici bun am făcut, așa că mai bine vă plasez aici rețeta și îmi ziceți voi cum vi se pare.

Sandvici cu guacamole, pui și bacon la grătar

20 de minute / 1 sandvici

1 chiflă de hot dog, tăiată în jumătăți pe orizontală

1 avocado copt

1 ceapă verde, feliată

2 roșii cherry, feliate

1 pulpă de pui, dezosată

1 felie de bacon

ulei de măsline, pentru uns

câteva lingurițe zeamă de lămâie

1 Încinge o tigaie-grill și, când e fierbinte, prăjește felia de bacon în ea până e rumenă, crocantă și are urme de grătar. Scoate-o din tigaie și las-o să se scurgă pe un prosop de hârtie. Rupe-o în fâșii.

2 Taie pulpa de pui în fâșii subțiri, pune-le într-un bol și amestecă-le cu ulei de măsline, sare și piper. 

3 Pune tigaia-grill din nou la foc mediu și prăjește fâșiile de pui pe toate părțile, până sunt bine făcute și au urme de grătar.

4 Încălzește cuptorul și, cât se face puiul, dă jumătățile de chiflă la cuptor, pentru a se rumeni puțin (poți face asta și într-o tigaie).

5 Între timp, pregătește guacamole. Curăță avocado și pune-i miezul într-un bol. Stropește-l cu zeamă de lămâie. Adaugă ceapa verde feliată și roșiile cherry, amestecă bine, zdrobind miezul de avocado. Asezonează cu sare și piper după gust.

6 Scoate chifla din cuptor și unge jumătatea de jos cu guacamole. Aranjează felii de pui și de bacon peste guacamole. (Dacă vrei, poți pune și jumătatea cealaltă a sandviciului deasupra, eu prefer să îl păstrez open sandwich, cu doar o felie.)

Și fiindcă n-am reușit să ajung la Street Food Festival, am mâncat acest sandvici pe străzi prin Vatra Luminoasă. Glumesc, de fapt eram în curtea showroomului Chicineta, tot în Vatra Luminoasă, și l-am mâncat direct în farfuriile pe care le-am creat special cu Staropramen pentru această ocazie.

Eeeee?

Acestea fiind spuse, v-am pupat.

PS: Iar dacă sunteți din Brașov, Bacău, Alba Iulia sau Timișoara, la voi urmează festivalul în septembrieeeee, deci ce să vă urez în afară de ‘poftă bună’ și verificați programul aici.

*ERATĂ – În 2016, Clujul nu a fost singurul oraș din program, ci și Iașiul și Oradea. Dar eram foarte convinsă că am dreptate :))

2
2 Comments
  • DanT
    August 30, 2017

    Nu stiu despre alte orase, dar anul trecut (in 2016), a fost SFF si la Iasi.

    • Oana
      August 31, 2017

      s-a rectificat, multumesc 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *