Învățături pentru tinerele speranțe – partea a II a. Alcoolul

Bună dimineața și sper că v-ați revenit din coma alimentară a acestor zile. Eu una am fost plecata într-un loc cu creveți (mai multe despre asta zilele viitoare), însă în continuare simt că nu pot să mă mișc fără să mă țin de burtă. Iar pentru că am supraviețuit cu succes ȘI Paștele ăsta, vreau să vorbim despre un alt subiect preferat – ALCOOLUL.

Această serie de învățături pentru tinere speranțe a fost pornită fiindcă primeam din ce în ce mai multe mesaje de la gagici de 20 + de ani care mă întrebau chestii la întâmplare, de la câte gogoși se pot băga în gură o dată la câte zile la rând pot să folosesc șampon uscat, din momentul în care începe să mă mănânce scalpul?. (R: două) 

Nimeni nu mi-a cerut până acum sfaturi de modă, ceea ce mă întristează, însă poate veți realiza pe viitor ce simț al stilului am.

Așa.

Aventurile noastre cu alcoolul, bulinuțelor, încep de mici.

La mine s-a întâmplat când aveam vreo 3-4-5 ani. Familia Titică a fost o mare producătoare de diferite tipuri de alcool dulce și, desigur, țuică. În zona Piteștiului (comuna Leordeni), țuica se făcea ținând ORICE ingredient care poate fermenta timp de 5 zile într-un borcan gigantic de plastic, un fel de tomberon cilindric. Acolo intra ORICE. Prune, pere, țuică mai veche, coji de cartofi, posibil păsări moarte și mere stricate. 

Singurul motiv pentru care nimeni din familia Titică nu a răposat din cauza alcoolului propriu este că avem un fond genetic excelent.

Așadar,  în anii de grădiniță, bunicii mă fugăreau prin casă cu un păhărel de vișinată, în timp ce urlau ‘MĂCAR IA VIȘINELE, CA SĂ AI POFTĂ DE MÂNCARE’, iar eu încercam să mă ascund. Uram pasional vișinata, chestie care mi-a trecut târziu, când am descoperit că acest tip de lichior merge excelent cu tobă, lebăr și alte mezeluri finuțe.

***

Ani mai târziu, a urmat prima beție din liceu, care s-a întâmplat în clasa a noua, pe terenul de sport din spatele Colegiului Național I C Brătianu din Pitești.  Am băut – atenție! – O BERE. Una. 

Singurul lucru pe care mi-l amintesc de la un moment încolo este imaginea unei colege plângând pe o bordură, apoi INTRAREA ÎN CASĂ. Unele dintre cele mai amuzante momente din liceu erau în nopțile în care am ajungeam beată crăci acasă, încercând să fiu delicată în mișcări și silențioasă ca un fulg, terminând prin a mă izbi cu capul de cuier. În acest timp mama, trezită din somn apărea buimacă în mijlocului holului întrebând Ai ajuns, mama?, iar eu îi răspundeam Sshhee fasshhee mămicaaaaaa?! Phhfftttss…, în timp ce mergeam agale pe hol, pentru a intra cu capul în ușa de la baie.

Ai mei au avut o încredere fantastică în mine perioada liceului, fiindcă gașca mea de prieteni era alcătuită din:

  • trei fete de fix aceeași înălțime și același număr la blugi ca mine, toate arătând ca Macaulay Culkin cu perucă și sutien cu burete
  •  și niște băieți care ne cântau Sonata Lunii la chitară

Toată lumea era ok, nimeni nu rămânea repetent.

Pentru acest motiv, mi-am petrecut liceul bând toată gama de alcooluri foarte ieftine disponibilă: vin dulce (întotdeauna dulce), orice fel de bere, Sangria (din aia la sticlă pe care scrie Sangria) și extrem de multă Tanita. 

***

Apoi am ajuns în București la facultate și, dacă nu mă lasă memoria, mi-am petrecut un an întreg ieșind în Club A și/sau B 52 ÎN FIECARE SEARĂ , consumând șurubelnițe (nu știu acum cum se numesc, sunt vodcă cu suc de portocale?). Este remarcabil cum puteam să fiu funcțională a doua zi și cum îmi mai rămâneau și bani de mâncare.

În una dintre diminețile de după Club A, în care așteptam metroul la Unirii ca să ajung acasă, am găsit în stație un acvariu cu un HAMSTER în el. Timp de 10 secunde am zis că nu mai beau niciodată, apoi am îmbrățișat acvariul, i-am spus ‘Boris’ și l-am luat după mine în metrou. Câteva zile mai târziu, am dus hamsterul lu’ mama la Pitești să aibă grijă de el, care m-a privit cu milă, așa cum se uita în liceu când ajungeam beată acasă.

***

Zece ani mai târziu (adică în prezent, bulinuțelor), s-au întâmplat următoarele schimbări:

  • beau mai puțin și în mai multă legătură cu mâncarea
  • am perioade în care nu-mi place un anumit fel de alcool (de exemplu, tot anul 2016 n-am putut să beau vin roșu, iar acum nu pot să beau bere.)

Iată așadar învățăturile mele pentru voi pe acest subiect.

1 Cel mai și cel mai important. (La nevoie, o să vă fac o farfurie cu asta, ca să țineți minte.) Dacă vreodată dați peste oamenii DIN ĂIA, care o să se așeze lângă voi la masă și o să își dea ochii peste cap când puneți apă minerală în vin (sau beți vin mai dulce) și apoi o să vă explice cum greșiți fundamental și cum stricați alcoolul, care e ceva sfânt și voi sunteți proaste și nu înțelegeți, le ziceți: AȘA ÎMI PLACE MIE (sau, după caz, puteți adăuga un ‘MUISTULE’ / ‘MUISTO’ la final). 

2 Să învățați cât mai repede care vă e limita personală. De exemplu, prietena mea Melxi (nu o cheamă așa, dar i-am schimbat numele din motive legale)  și-a dat seama că absintul nu e pentru ea după ce, într-o noapte în mijlocul unei sesiuni la medicină, și-a rupt degetul arătător în ușa taxiului, nu a simțit nimic și a ajuns în cămin cu degetul îndoit. Și-a petrecut noaptea dormind pe spate, cu degetul în sus, și râzând isteric când se trezea ca să ia toaleta în brațe. Eu, de exemplu, amețesc FOARTE repede și devin și ușor deprimată (sunt o bețivă din aia tristuță), așa că mă limitez la 1-2 pahare pe seară.

3 Dacă totuși, scăpați la o sticlă de tequila prin oraș, aveți grijă ca înainte de culcare să mâncați O șaorma (preferabil Calif), apoi dacă a fost grav să luați 2 alka seltzer cu multă apă înainte de culcare, iar dimineața să fiți sigure că aveți sucul carbogazos preferat la îndemână și să vă rugați să nu fi trimis SMS-uri cu ‘TE IUBESC GIGELE’ șefului de la muncă (pe care în acest scenariu nu îl cheamă Gigel).

4 Dacă nu înțelegeți vinurile, încercați să vă amintiți Regula nr 1 de Haur a Vinurilor. Adică, țineți minte că acestea se împart în A) vinuri care îți plac și B) vinuri care nu îți plac. Eu mi-am petrecut vreo doi ani prin press trip-uri la crame, în care mă tot chema lumea fiindcă (desigur) sunt o scriitoare extraordinară, dar și pentru că sperau să mă educe la un moment dat. Între timp a renunțat toată lumea când au înțeles că nu se lipește nimic oenologic de mine și mă duc doar ca să le mănânc mâncarea de la bufetul gratuit.

5 Iar acum câteva ponturi concrete cu alcoolurile mele preferate, dacă vă preocupa aspectul:

  • cel mai bun whisky din universul meu este Lagavulin (e foarte afumat,  îl iubesc de mulți ani)
  • cel mai bun spumant din același univers este Rhein Extra (aș putea să fiu măritată cu el toată viața)
  • cel mai mișto vin roșu e Freedom Blend de la Purcari, pentru poveste 

6 O să beți din ce în ce mai rar cu un motiv anume (tristesse, fericire isterică etc.), ci doar pentru că vă place gustul și vă dă o stare mișto.

CAM AȘA.

Mater Dințică Over.

PS: Episodul Trei pași simpli pentru o candidoză de succes se amână până la notificări ulterioare, pentru că, în mod neobișnuit, și eu și colega mea Ramona am plesnit de sănătate în ultima vreme.

Revenim.

23
6 Comments
  • Irina Coffentropy
    April 18, 2017

    I love you, woman <3
    Este și Vinohora la Purcari, dacă eram în București, aș fi fost la ușă acum 😀 😀

    • Oana
      April 19, 2017

      Vinohora also nice, jes

  • Jeansandlattes.com
    April 19, 2017

    Dilema existentiala: dar daca The Weekend iti explica cum nu e bine sa pui apa in vin?!?! What then?

  • Zavatos
    April 25, 2017

    Deci ai un stil de râd plângând cu telefonu în mână la 1 noaptea. Savuroasă scriitură. Am găsit Chicineta în DOR şi apoi la Irina (coffentropy) pe Facebook şi am zis că ia să văd eu ce meştereşte Chicineta CUCuvintele. It was worth it. O să-ti violez arhiva să văd postările mai vechi. Numai bine!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *