
Știu că food styling-ul este ceva care mă depășește, dar încerc să compensez cu a mă face utilă pe partea de rețete propriu-zise.
Această prăjitură, par example, e de fapt un chocolate pudding, așa cum îi spune Nigella în cartea Express, care se face extrem de simplu și repede. Mie îmi place să îi spun că e o ‘prăjitură de seară’, pentru că poate fi făcută când te întorci de la birou și e foarte la îndemână. Majoritatea ingredientelor le ai, probabil, prin bucătărie, singura oprire la magazin poate fi ca să cumpărați compot de pere, ȘAMPANIE și, desigur, șnițel, ca să nu mâncați prăjitură seara pe stomacul gol.
E foarte bună și pentru oricine nu face prăjituri în mod normal, pentru că mega ușoară. Cu mențiunea să aveți robot prin casă.
Prăjitură cu ciocolată, pere din compot și sos de ciocolată
preparare: aprox. 45 de minute
1 borcan de compot de pere
125g de făină
25g de cacao
125g de zahăr
150g de unt, moale
1 linguriță praf de copt
1/2 linguriță bicarbonat de sodiu
2 ouă mari
Pentru sosul de ciocolată
50g de ciocolată neagră, ruptă în bucăți
25g de unt
1 lingură de zahăr
125ml smântână pentru frișcă
1 Preîncălzește cuptorul la 200 de grade. Unge cu unt o formă pătrată de prăjitură cu latura de 22cm. (PONTUL MATEMATICIANULUI: Dacă nu ai una pătrată, calculează suprafața bazei formei recomandate, e.g. 22 x 22 cm, apoi verifică ce altă tavă mai ai prin casă cu aceeași suprafață. Poate fi și rotundă, caz în care întâi măsuri diametrul, care e 2R, apoi calculezi suprafața cercului, care e πR2. )
2 Scurge bine perele și aranjează-le pe baza formei de prăjitură.
3 Pune toate celelalte ingrediente (mai puțin cele pentru sosul de ciocolată) în vasul unui robot și mixează-le până obții un amestec omogen și fluid. Toarnă mixul peste pere, netezește-l cu o spatulă și dă tava la cuptor timp de 30 de minute.
4 Între timp, fă sosul de ciocolată. Topește ciocolata la bain-marie. Încălzește celelalte ingrediente pentru sos la foc mic, până se omogenizează. Ia-le de pe foc și încorporează-le în ciocolata topită.
5 Scoate prăjitura din cuptor, las-o deoparte 5 minute, apoi toarnă sosul peste ea.
Atât.
Durează foarte puțin, știu.
12
October 17, 2016
hai ca merje si cu mixeru’, nu doar la arturito :p
also, vreau sa stiu ce se intampla cu jampania
October 17, 2016
e deranj cu mixerul. jampania o torni peste, DOH
October 17, 2016
Da’ pe matematician unde l-ai găsit, că tu parcă ești filoloagă ? ?
O voi încerca negreșit, deși mie nu-mi iese decât laptele de pasăre pentru că, evident, nu-l fac în cuptor.
October 17, 2016
nuuu, intotdeauna am fost mai matematiciana decat artisto-filoloaga
October 25, 2016
Dumnezeule… e incredibila! Si e facuta cu manutzele mele :D:D:D. Multumiri pentru reteta!
October 26, 2016
Acum 2 saptamani am facut banoffee pie si al meu s-a declarat incantat. Sambata am gatit minunatia si duminica era tava goala 🙂 Oare cum o fi cu niste visine/cirese din compot?
June 6, 2018
Pot înlocui smantana pentru frișcă cu smantana dulce de gătit ?
Mersi
June 15, 2018
păi cred că ne referim la același lucru, deci, da, sigur 🙂 majoritatea brandurilor de lactate scriu pe ea ‘smântână pentru frișcă’, de aia îi zic așa de obicei 🙂
September 24, 2019
Cred ca va fi big fail🙈🙈🙈am masurat eu din ochi…si nu cred că am facut bine😂😂😂😂