Adevărul despre Mazilique Studio

By Tuesday, March 22, 2016 3 32

Ştiu că Nuţica probabil spera că o s-o sar tura asta cu o postare “Adevărul despre…”, însă cum sunt sigură că a învăţat în şase luni de şantier în Bucureşti, nu primeşti întotdeauna ce vrei.

Pentru cine a ajuns mai târziu aici, ar trebui întâi să refer to postarea de anul trecut pe vremea asta, Adevărul despre Cristina Mazilu, unde povesteam despre cum ne-am cunoscut, plus despre pijamalele ei cu raţe.*

Dacă sunteţi puşi la punct deja, o să încerc să vă explic cum s-a întâmplat acest studio şi de ce el înseamnă mai mult decât, poate, îmi dau chiar şi eu seama.

 

It started with a chair**

La un moment dat la începutul lui septembrie, eu şi Mazilu ne căutam de scame în buric în redacţie la Good Food. Nuţica freca deja site-uri de imobiliare de câteva luni, unde verifica diverse spaţii pentru a-şi produce un birou/blog working space/loc unde să îşi ducă farfuriile care îi cădeau în cap când intra pe uşă acasă şi pentru a-şi urma pasiunea de o viaţă, prăjitul de usturoi. Văzuse mai multe locuri, însă nici unul nu era ce trebuia: unul era prea mare, altul prea mic, altul ar fi prezentat o bătaie de cap prea mare pentru ce îi oferea. Ca bărbaţii, înţelegeţi voi. În ziua aia, întâmplător, i se păruse foarte interesantă în poze un fel de mansardă mare, cu geamuri imense, pe lângă Obor.

EA: – Manu uite vrei să mergem să vedem ăsta mâine?

EU: – Păi hai să plecăm acum. (m-am oferit brusc fiindcă mi se terminaseră scamele)

 

Spaţiul care azi arată aşa de frumos:

Mazilique-Studio-23

… fusese înainte închiriat de altcineva, un dârlău pe care nu l-am cunoscut, însă despre care proprietarul spunea că aranjase acolo un fel de bar de păcănele, pe care voia să îl transforme în – citez – “cel mai tare bar din Bucureşti”.  Bombiţa a falimentat cu succes după o lună, spre surprinderea chiriaşului/antreprenor de bar, care şi-a lăsat speranţele în urmă şi a plecat spre alte locuri.

 

Lăsând asta în urmă:

oana titica

(aici sunt eu în spaţiul vechi, arătând ca o secretară eşuată)

 

Două zile mai târziu după ce am văzut spaţiul, după o serie de întrebări existenţiale, Nuţi a semnat contractul şi a intrat într-o poveste care s-a văzut aşa frumos pe Facebook şi cu care a muncit, probabil, mai mult decât la orice chestie pe care a făcut-o până acum.

Despre procesul în sine şi chestii tehnice o să vă povestească ea pe blog, că eu nu le ştiu.

DAR.

 

Ce vreau să reţineţi de la mine este că:

oana titica cristina mazilu

Mazilique Studio e mai mult decât un loc care arată frumos în poze şi unde o să se organizeze evenimente şi workshopuri cu mâncare bună. Pentru mine, it iz o realizare care arată unde poţi să ajungi dacă îţi place ce faci. Când Nuţica a început să scrie despre prăjiturele şi chestii, toată povestea asta cu mâncarea ca activitate culeanu era la început în România, aşa că ea nu ştia exact ce trebuia să facă, doar făcea reţete şi le publica PENTRU CĂ aia o făcea fericită. La vremea respectivă, nu dădea nimeni bani pentru advertoriale, cred că nici măcar prosoape branduite sau alte chestii pe care le mai primesc bloggerii zilele astea. (Nu e nimic greşit în prosoape branduite, we love them, keep ‘em coming, revenind.)

 

Zilele trecute eram la cină la studio şi I remember Mazilu povestind cum, în anul în care a venit Madonna în România (2009), ea tocmai se pusese pe gătit. Reporter la Mediafax pe muzică fiind, a fost desemnată să meargă la aeroport să o aştepte pe cumătră să coboare din avion şi să scrie despre asta. In orele de aşteptare, Mazilu, înconjurată de o gaşcă de jurnalişti, stătea deoparte pe o bordură şi citea o carte cu reţete, în timp ce colegii se uitau la ea ca la cineva care nu-şi luase pastilele în ziua respectivă.

Sapte ani mai târziu, e the coolest girl in the business, într-o piaţă la crearea căreia a contribuit chiar ea.

 

Şi ce vreau neapărat să mai subliniez

Pentru că mi se pare foarte foarte important. Manu a făcut asta SINGURĂ. Evident, au fost oameni care au ajutat-o – prieteni, cunoştinţe, oameni care o admiră sau vor să-i mănânce mâncarea or they just genuinely like her, dar altfel a făcut totul singură. Pe banii EI, pentru care a muncit şi a învăţat – şi ai nimănui altcuiva. Şi are doar 31 de ani. Insist pe treaba asta pentru că îmi amintesc de mine pe vremea în care citeam articole de “urmează-ţi visul şi o să reuşeşti” şi mi se păreau toate o labă de reviste glossy. Nu sunt. As long as you keep your eyes on the ball, poţi să ajungi într-un loc din ăsta. Nu e uşor şi cu siguranţă nu e plăcut şi cu floricele tot timpul, dar e ceva pentru care merită să munceşti cum a făcut ea.

 

Deşi uneori ai conversaţii din astea…

EA: – Eu între timp am un şanţ de trei metri în pardoseală :(.

I will die, Manu.

It was nice to meet you and call you my firend.

Goodbye cruel world.”

EU: – Or săpat după ţevi sau după haur?

EA:  – Acum a început să curgă apa şi prin tubulatura de la hotă, cade direct pe plită.

MOR

PA

IT WAS REAL.”

oana titica cristina mazilu 2

… la finalul zilei, merită.

I am so proud of you Manu. Amalfi aşteaptă runda a doua.

_______________________________________________________________________

*Mazilu tot nu are pijamale cu raţe.

** Asta e o replică din Juno pe care îmi doresc să o folosesc demult pe blog şi nu am avut ocazia până acum.

 

PS: O altă chestie foarte mişto cu studioul ăsta e că de la începutul acestei primăveri o include pe Oana Misha Cancel, Studio Coordinator and Fairy Pwincess, o tipă foarte mişto şi deşteaptă.

See?

oana misha cancel

PS 2: Mazilique Studio nu e un restaurant, băgaţi-vă minţile în cap.

 

Poze: Cătălin Georgescu, desigur & Monica Rosu
32
3 Comments
  • Teodora
    March 22, 2016

    Acum am vazut pentru prima oara cum arata inainte acest studio si mi se pare si mai impresionant rezultatul.
    P.S. Vine Pastele si traditia spune ca trebuie sa porti ceva nou. Poate ca ii faci intr-un final o bucurie si ii cumperi pijamaua cu rate cu care o tot ameninti 😛

  • Cornelia
    March 22, 2016

    Felicitari ca in tot acest proces de transformare v-ati pastrat umorul !
    Felicitari pentru tot ce ati realizat .

  • Tea
    March 23, 2016

    Shiaat, ma asteptam la a dump, dar what a big dump it was! Deci e pe langa Obor, aha, eu puteam sa jur pe un centru vechi. Asa-s sanse mai mari sa ajung, nu ca m-ar invita careva, dar cine stie.. *soon to be rich and famous*

    Bai, treaba buna, I can see the Mazi style, ma bucur ca a lucrat cu o arhitecta si pare ca nu a facut compromisuri. Arata shmeker, sa aveti momente faine si evenimente banoase de-acolo si.. la mai mare!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *