
Fiindcă în urma acestei postări mai multă lume m-a scris să mă întrebe ce s-a întâmplat de nu mai lucrez la Good Food, dacă m-au dat afară sau, efectiv, mi-am dat demisia pentru că eram “prea talentată”, am ajuns la concluzia că trebuie să postez o prăjitură.
De asemenea, probabil că mulţi n-aţi citit chestia asta, pentru că NU NE-A DAT NIMENI AFARĂ, ci nu se mai face revista.
Procesul prin care eu şi Manuela am trecut în urma acestei veşti (primite undeva în octombrie) a fost următorul: bocit cu muci aproximativ 10 minute, apoi în buna tradiţie am ţinut-o două luni în glume idioate cu şomaj şi sărăcie astfel încât la scurt timp nimeni nu mai voia să stea pe lângă noi pentru că eram prea isterice. Sau, cel puţin, nimeni din redacţia Gazeta Sporturilor, unde ne anturam câteva zile pe lună, când binevoiam să ne deplasăm la birou ca să predăm revista la tipar (aveam birourile în acelaşi spaţiu cu ei) . Probabil că acum se bucură că nu mai au pe cap două fete care râd foarte tare în timpul meciurilor, dar STAŢI LINIŞTIŢI, AM LUAT DUPĂ NOI UN TEANC DE A4, dar v-am lăsat hârtia igienică.
Ce trebuie voi să reţineţi este că revista era superbă, se vindea ca biletele la Glastonbury, dar contextul nefericit al firmelor de distribuţie falimentare blabla boring a dus la închiderea acestei chestii care ne-a oferit tuturor o educaţie în mâncare. Eu am învăţat să gătesc cu ea şi probabil şi peste 10 ani tot din ea o să fac reţete.
A fost frumos, însă a trecut. Viaţa e uşor mai complicată acum (tocmai am terminat un telefon cu Mazilu, care mă sunase pentru phone cuddling după ce îi scrisesem următorul mesaj “am un atac de panică, ce plm faci?!?!”), dar deh, antreprenoriatul.
Revista asta a fost unul dintre cele mai frumoase lucruri din viaţa mea şi cred că I will always love it.
DAR ACUM, PRĂJITURA.
Reţeta e de aici şi o veţi găsi pe multe alte bloguri româneşti, cu sursa neprecizată (daţi sursa!!!). Este un vis foarte squidgy datorită cantităţii mici de făină. Staţi liniştiţi, prima dată când am făcut-o şi am scos-o din cuptor m-am întrebat şi eu “ce căcat, e nefăcută?!”, dar m-am calmat brusc după ce am mâncat-o.
***
200g ciocolată neagră, ruptă în bucăţi
100g ciocolată cu lapte, ruptă în bucăţi
250g de unt sărat
350g de zahăr brun
4 oo mari
140g de făină
50g de cacao
300g de căpşuni
1 Încinge cuptorul la 180 de grade. Tapetează o tavă de 20 x 30cm cu hârtie de copt (sau foloseşte o formă rotundă de tartă cu suprafaţa de aceleaşi dimensiuni. Use your geometry knowledge here). Pune bucăţile de ciocolată, untul şi zahărul într-o cratiţă şi lasă-le să se topească la foc mic, amestecând ocazional cu o lingură de lemn. Ia cratiţa de pe foc şi lasă amestecul să se răcească puţin.
2 Încorporează ouăle, unul câte unul, în mixul de ciocolată. Cerne deasupra făina şi cacaua şi amestecă. Încorporează jumătate din căpşuni, pune conţinutul în tavă, apoi presară căpşunile rămase. Dă prăjitura la cuptor pe raftul din mijloc timp de 30 de minute sau, dacă vrei o consistenţă mai fermă, 35-40 de minute. Las-o să se răcească înainte de a o felia.
And here’s Tom Smith .
Dodo.
32
January 7, 2016
Destul de naspa ca nu se mai publica GF RO, da’ cu site-ul ce-au avut? Nu mai merge si nu am apucat sa imi scot retetele peferate ? credeam ca o sa fie la indemana forever…ce-as putea sa mai fac acum?
Spor cu noile proiecte!
January 8, 2016
incearca aici http://www.bbcgoodfood.com/ hope it helps 🙂
January 8, 2016
Mai am niste zmeura in congelator care s-ar preta la o astfel de obscenitate.
Partea cu revista Good Food… ufff, nici macar nu gasesc cuvinte 🙁 acum ca am citit ca nici macar siteul nu mai functioneaza, ma oftic maxim. Merge un brownie de consolare!
January 9, 2016
Astfel de momente sosesc in viata noastra din cand in cand. Trebuie sa fii puternica si sa privesti inainte.
“I always wonder why birds choose to stay in the same place when they can fly anywhere on the earth, then I ask myself the same question.” ― Harun Yahya
January 15, 2016
“Sunt Oana Titică și scriu la Good Food.”….scriam, cred ca e corect. Primul pas spre vindecare, e sa scapi de nostalgie. :))
Cat despre somer/antreprenor/atacuri de panica & stuff, nu inteleg de ce nu te vad, impreuna cu Cristina, intr-un cu totul alt proiect !? Felicitari si pentru “Farfuriile poznase” , excelenta idee , dar totusi, asteptam altceva…
January 25, 2016
Daca Alice Nastase a facut o revista despre toate felurile de dragoste puteti sa faceti si voi una despre “dragostea” de mincare sau mincat bine la tine acasa si prin alte locuri. Eu cred ca ar fi un proiect interesant. Stiu ca-i greu cu finantele dar voi aveti caliatte si poate un ar fi imposibil sa gasiti pe cineva care sa “parieze” pe voi si sa puna banul. A, la revista ati putea face o sectiune de recomandari buen unde sa manince bine si authentic strainezii care vin in vizita si ce sa vada intre lunch si dinner. Mie mi-ar placea sa va citesc intr-un nou format de revista.
May 20, 2016
Soo… dacă pun mai puțin zahăr, o afectează cumva în afară de gust?… sau poate nici acolo… Or just do as I’m told și să las inițiativele?