Bună. Pentru cei care nu mă cunosc deja, sunt Oana şi vă scriu de sub un cort alcătuit din colete şi farfurii. În faţă am laptopul, în dreapta câinele, iar în stânga am această pull-apart bread cu usturoi şi caşcaval din care mănânc încontinuu de azi dimineaţă şi un castron cu ulei de măsline în care înmoi chestia. Fiindcă, probabil, azi iar o să uit să mănânc orice altceva, această chestie va fi singura chestie până la noapte.
Ocazie cu care nu pot decât să mă felicit că la 5 a.m. frământam aluaturi, pentru că am această fantezie cu pull-apart bread de câţiva ani şi asta e prima din viaţa mea. E foarte bună și ar trebui să o faceți dacă nu aţi produs-o până acum. Partea magică a acestei rețete, pe care am croşetat-o din aproximativ cinci reţete diferite, este că, spre deosebire de majoritatea chestiilor găsite pe net, am înlocuit untul cu ulei de măsline, pentru că efectiv mi s-a părut o idee genială. E un fel de focaccia, dar felul în care se rupe în felii e ceva ce mă emoţionează mai tare decât să mă uit la Lola cum înoată.
Asta e reţeta.
200ml de apă
3 linguri de zahăr
2 1/4 linguriţe de drojdie
450g de făină
5 linguri de ulei de măsline Costa d’oro Extra
1 linguriţă de sare
Pentru umplutură:
5 linguri ulei de măsline Costa d’Oro Extra
4-5 căţei de usturoi, tocaţi mărunt
1 cană de mărar proaspăt, tocat, plus puţin pătrunjel
1 cană de caşcaval sau ceva gen caşcaval, ras
- Pentru a face aluatul, amestecă într-un robot apa, zahărul şi drojdia. Adaugă sarea, 2/3 din făină şi uleiul de măsline şi amestecă până se omogenizează. Adaugă restul de făină, treptat, până se formează aluatul. Scoate-l din robot, întinde-l pe o suprafaţă presarată cu făină şi frământă-l 10 minute, până e moale şi elastic. Completează cu făină dacă mai e nevoie. Transferă-l într-un bol uns cu ulei de măsline şi lasă-l la dospit o oră, până îşi dublează volumul
- Întinde aluatul pe o suprafaţă tapetată cu făină, până obţii un dreptunghi cu dimensiunile aproximativ 10 x 20 cm. Unge-l bine cu ulei de măsline, apoi presară ierburile tocate, usturoiul, caşcavalul ras, plus sare şi piper.
- Taie dreptunghiul în 5-6 fâşii egale, pune fâşiile una peste cealaltă, apoi taie chestia obţinută (turnuleţul) în pătrate egale. Îndeasă pătratele într-o tavă de chec tapetată cu hârtie de copt, apoi dă totul la cuptorul preîncălzit la 180C. Coace pâinea 45 de minute şi acoper-o cu folie de aluminiu dacă ţi se pare că suprafaţa se rumeneşte prea repede.
- Când e gata, las-o să se odihnească 20 de minute înainte de a o răsturna pe un tocător.
Magic.
Bun, acum ingredientele. Am folosit Costa d’Oro Extra pentru reţetă, parce que are fix gustul de măsline care îmi place mie – nici atât de intens încât să simţi doar uleiul, dar suficient de puternic încât să ofere fix aroma pe care o căutam atunci când am înlocuit untul cu ulei de măsline. However, next time o să includ Costa d’Oro Integrale, pentru că are o aromă fructată FOARTE MIŞTO. Pe ăsta îl pun de obicei în dressinguri de salate şi, in this particular case, l-am turnat într-un castron în care am înmuiat constant feliile de pull apart bread.
Totuşi, dacă urmăreşti o aromă mai neutră, please refer to Costa d’Oro Omega 3, care e un mix de ulei de floarea-soarelui, sâmburi de struguri, porumb, seminte de in şi tărâţe de orez. Merge foarte bine şi în pâinea asta, dar îmi place să o folosesc când fac feluri cu carne şi legume la cuptor sau când le prăjesc. Atât pentru azi, mă întorc la ambalat farfurii. Voi sunteţi deja în vacanţă sau ceva?









December 17, 2015
*cough* nu toti avem robot *cough* și nici experiență. Doar multă poftă de pâinea asta ACUM.
Deci ce ar trebui să știm despre frămânat și momentul când ești convins că ai greșit totul și trebuie să arunci maglavaisul? (which I know că ar putea să fie un articol (o carte? ) în sine și eu îți cer trei rânduri, dar ăștia ți-s cititorii de blog grăbiți
December 17, 2015
porca miseria :))) cred ca poti sa faci asa: amesteci bine faina cu sarea si drojdia intr-un bol mare mare. amesteci restul ingredientelor pt aluat in ceva cana, separat, apoi faci o gaura in mijlocul mixului de faina, torni continutul canii inauntru theeeen work it slowly. AM FOST UTILA???????
December 17, 2015
Gosh, you’re adorable, n-am mai auzit porca miseria din generală!
Most useful, dar și suficient de simplă pufoșenia. Să nu-mi zici că așa sunt toate… This was my first ever bread-thing și este so freakin awesome. Despicable Me’s ”it’s so fluffy!”
Noua revelație: De ce nu-și fac oamenii pâinea acasă dacă e așa ușor și grozav? Sau nu e mereu așa?…
Anywho… thanks! :*
December 18, 2015
ai facuuuuut-o, serios? 😀 dat was fast
December 18, 2015
End of the year resolution: să nu mai trag de timp când am chef să fac ceva 🙂
January 17, 2016
What do i need to know daca vreau sa fac 2 deodata? (Incet, ca-s mahmura)
January 20, 2016
:)))) nu poti sa faci una mai mare, ca sa ne luam amandoua de-o grija?
December 17, 2015
In continuare am o reticenta fata de aluaturi, desi am facut cu succes cateva. Ma gandesc cum sa o conving pe mami a lui my better half ca are un chef nebun sa faca asa ceva :)))
P.S. Am fost placut surprinsa de cat de bun este la prajit uleiul Costa d’Oro de samburi de struguri.
December 18, 2015
pai poate te loveste pe tine cheful nebun :))
December 18, 2015
Noroc ca am intrat iar pe postare, ca dupa ce am citit comentariul tau si al Elenei, am capatat tupeu :)) (si eu tot fara robot trebuie sa prestez). Daca tot ai alunecat pe panta italiana, mai am un singur lucru de spus: tornero’!
December 18, 2015
In vremurile indepartate si mai putin stresate si obosite, executam paine acasa cu labutele mele proprii destul de frecvent si capatasem oarece incredere in mine si in tehnica.
Timpurile alea au trecut si mi-am cam re-capatat frica de aluaturi, dar reteta asta e asa tentanta incat, maybe, just maybe…o voi executa duminica.
December 18, 2015
Also, uleiul ala integral e genial. Il iubesc si nu mi-e rusine sa recunosc ca uneori il drizzle cu niste balsamic bun, uneori pun ceva ierburi in el si, impreuna cu o bagheta si o sticla de vin, asta devine dinner. The BEST dinner.
December 22, 2015
off topic, oana, aveti farfurii noi! doamne, le vreau pe toate. pe toate! falimentul e la orizont. sau nu, caci curierii sunt in moarte clinica pana dupa revelion, asa ca mai exista speranta ca luna ianuarie sa nu fi asa de plictisitoare:-)
January 16, 2016
Uanaaaa. Arată divin. O masă pe cont propriu. Dar dacă-o fac cu zahăr cu scorțișoară și prostii, demnă de un magazin Disney or so? *noooooomz*
January 20, 2016
daca faci asta te rog sa imi scrii and TELL ME WHERE U LIVE