Relaţia noastră tâmpită cu mâncarea and a psihobubu love story

By Thursday, May 21, 2015 8 , 21

Acum trei ani am început să lucrez  la Good Food. Eram aproximativ total pe dinafară, dar asta n-a împiedicat-o pe Mazilu să mă angajeze. Primele lucruri pe care le-am remarcat la începutul zilelor în redacţie au fost că:

  1. aveam un singur coleg de sex masculin, George, care se iţea tot timpul ciudat deasupra biroului meu și punea întrebări încontinuu
  2. toate gagicile din echipa editorială de la vremea respectivă trecuseră printr-o formă sau alta de psihoterapie, despre care vorbeau cu o deschidere pe care n-o mai întâlnisem în alte locuri. Majoritatea aveau o relaţie conflictuală cu mâncarea. Unele încercau să slăbească, altele nu erau hotărâte dacă e cazul să devină vegane sau să se tundă, altele mâncau o pătrime din frigider exclusiv noaptea, când ajungeau acasă. Tuturor le plăcea să gătească.

Eu eram venită după cinci ani de psihanaliză (ongoing, că-s foarte nebună), în care încercasem să tackle, printre altele, o tulburare alimentară care mă făcea să urăsc mâncarea. Asta se întâmpla inconștient, desigur, că altfel nu aveam  o situaţie din start. (Dacă nu știţi ce-i cu inconștientul, va trebui să vă folosiţi internetul, că mi-e lene să explic).

În prima lună de job în noua redacţie, de frică să nu mă îngraș, am slăbit o mie de kilograme și arătam ca Macaulay Culkin în anii de glorie, plus o freză-castron bonus.

oana titica

Eram la fel de nevopsită ca acum. Totul era destul de nasol, însă am reușit să depășesc momentul cu mare graţie și să mănânc normal din nou fiindcă:

A) eram efectiv înnebunită după noul meu job  – în continuare se întâmplă asta, sunt convinsă că o să mor cu revista în braţe când o să se ducă dracu’ presa scrisă while singing My Heart Will Go On și în timp ce mănânc cartofi, și nu sunt singura.

B) colegul George considera cu toate astea că sunt simpatică, în ciuda siluetei mele de băieţel la pubertate with extra boobs

și

C) colega mea, Elena.

elena ceciu

Elena, my sweet munchkins, era food psychology coach și cea pe care trebuia să o înlocuiesc în funcţia de editor coordonator la Good Food, pentru că rămăsese pregnantă și urma să intre în concediu de maternitate.

Ea era tot ce eu mi-aș fi dorit să fiu dacă nu m-ar fi lăsat barza pe pământ așa cum s-a întâmplat: o doamnă mișto, feminină, răbdătoare, calmă, echilibrată, conștiincioasă și cumva maternă, inclusiv cu mine, care am scăderi bruște de IQ când sunt stresată.

Îi urmăream blogul mananc-inteligent.ro de câţiva ani, pentru că era singura care vorbea deschis despre faptul că viaţa nu e un balon roz cu sentimente frumoase și că modul în care privim mâncarea e în strânsă legătură cu psihicul nostru (e.g. dacă ne caftea mama care ne și hrănea, dacă tata ne zicea că suntem niște grase pe care n-o să le ia nimeni, înţelegeţi voi, ajungeam să avem o problemă ca adulţi. Nu e cazul meu, pe mine doar mă alergau subtil cu mâncare.)

Elena m-a învăţat totul despre revistă în doar o lună, exercitând un calm considerabil, având în vedere capacitatea mea de atenţie care echivalează cu talentul unui ficus de a face ecuaţii. Printre picături, vorbeam și de-ale noastre, de psihobubu fans: eu credeam  că ne-am strâns la Good Food toate nebunele care încearcă să-și repare o relaţie cu mâncarea, iar ea era întotdeauna mai pozitivă și vorbea despre o “reîmprietenire” cu ce avem în farfurie.

Trei ani mai târziu, Elena și-a lansat prima carte and it’s just as nice cum îmi imaginam că o să fie.

Reimprieteneste-te-cu-mancarea

Se numește “(Re)împrietenește-te cu mâncarea” și e despre cum să mănânci ce îţi place fără să vrei să îţi croșetezi ulterior o venă, despre ce înseamnă că ai o relaţie conflictuală cu morcovul din faţa ta, despre toate emoţiile alea pe care le ai când visezi ecleruri și, de fapt, despre CE POŢI SĂ FACI CA SĂ ÎŢI FIE MAI BINE. Pentru că lucrurile nu sunt neapărat așa simple cum par.

Eu o recomand oricui simte o oarecare tristeţe existenţială după șase mici și femeilor în general. Şi pentru că Elena is very nice.

BONUS: are și audiobook, în caz că ţi-e lene să citești sau vrei să ai ce să asculţi când o freci în mașină.

 

 

21
8 Comments
  • Ana Maria Por
    May 22, 2015

    Spumoasa ca de obicei!

    • Oana
      May 22, 2015

      danke 🙂

  • Teodora
    May 22, 2015

    doamne cat am ras!!! partea cu talentul unui ficus de a face ecuaţii este de larga inspiratie!
    foarte greu am reusit sa ma reimprietenesc cu mancarea si in momentele mele cele mai proaste este a big challenge sa nu mananc tot frigiderul si apoi inca putin ca mai e spatiu.

    • Oana
      May 22, 2015

      heh, da, intelegs. eu de exemplu cand am momente proaste nu mananc nimic. FUNSIES!

      • Teodora
        May 22, 2015

        Ohooooo!!! Tell me about it! In momentele alea de suparare maxim, nu mancam nimic si chiar mai rau, vomitam si apa pe care o beam. In doua luni am ajuns sa slabesc zece kg, sa ma imbolnavesc si sa imi zica sisterul meu doctor ca sunt subnutrita =))) when i hit rock bottom, am inceput lucrul la psihobubu si la citit cat mai multe informatii despre nutritie. it was a journey and sometimes it’s still a struggle 🙂

        • Oana
          May 22, 2015

          ups, cunoastem :)) it is a journey, intr-adevar, si e una misto, din fericire

  • T
    May 7, 2017

    Bună! Cartea de găsește și în librării?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *